TREI INDIVIZI AU FOST RETINUTI PENTRU OMOR SI JAF

Moarte cumplită pentru o femeie de 86 de ani din satul Sadovoe din municipiul Bălți. Trei indivizi au pătruns în casa acesteia cu scopul de a o jefui, însă totul s-a finalizat cu o crimă sîngeroasă. S-a întîmplat în după-amiaza de 17 octombrie. Femeia vorbea cu fiul ei care se află peste hotare cînd hoții au pătruns în casa acesteia.

Apelul video imediat s-a întrerupt, iar ultimul lucru pe care l-a auzit feciorul victimei au fost țipetele mamei sale. Acesta l-a telefonat imediat pe un vecin și l-a rugat să se ducă la mama lui să vadă ce s-a întîmplat. Cînd a intrat în casă, bărbatul a găsit-o pe femeie într-o baltă de sînge și a sunat la 112.

La fața locului au venit imediat poliția, carabinierii, și o ambulanță. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața femeii. La scurt timp, polițiștii și carabinierii i-au reținut pe cei trei tineri, care ar fi comis crima. Este vorba despre trei indivizi, de 30, 31 și, respectiv, 34 de ani.

Oamenii legii au stabilit că scopul făptașilor a fost să o jefuiască pe femeie. Cei trei au furat din casă o tabletă și 8000 de lei. Bănuiții a fost reținut pentru 72 de ore. Unul dintre ei ar fi recunoscut că anume el a fost cel care i-a tăiat gîtul bătrînei, iar pe numele lui a fost pornită o cauză penală. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată în instanță, ultimul riscă pînă la 20 de ani de pușcărie, sau detenție pe viață.