Mihai CONȚIU

Fac parte din acea categorie de jurnaliști care nu și-a păstrat/arhivat absolut nici un articol din miile pe care le-am scris, de-a lungul anilor. Uneori, Facebook-ul îmi mai scoate la iveală unele articole scrise și amplasate acolo în urmă cu ani și ani de zile, începînd cu 2010. Recent, Facebook mi-a adus în amintire un articol publicat în urmă cu doi ani și pe care, se înțelege, îl uitasem. Dată fiindu-i actualitatea, voi prelua cîteva pasaje însemnate din el pentru a completa ce urmează să scriu. Aici mă voi referi la intoleranța greu de negat a moldovenilor, o intoleranță manifestată cam prin toate straturile sociale.

Subiectiv vorbind, consider că intoleranța moldovenilor, care a atins cote halucinante, dar neasumate, a fost pricinuită, în primul rînd, de către politicienii egoiști, mincinoși și prădători. Ce a făcut Putin din ruși, asta au făcut și politicienii din moldoveni, e drept că la o scară mai mică, dar în fond cam același lucru referitor la intoleranța obtuză.

Acest proces distructiv pentru moralul colectiv le-a izbutit de minune politicienilor care au știut să exploateze la sînge sărăcirea permanentă a moldovenilor. Avem, în zilele actuale, un exemplu mai mult decît pilduitor în cazul lui Ilan Șor!

Permanent, politicienii care s-au succedat la Putere și-au fidelizat jurnaliști, scriitori, oameni de artă și mulțimi de votanți, iar asta prin diferite metode de finanțare, funcții, diferite titluri și onoruri oficiale și cu pungi de alimente și cîteva sute de lei pentru votanții și participanții lor la diferite proteste. Sigur că aceste strategii de corupție au existat tot timpul și în România, numai că acolo politicienii nu au reușit să le inculce românilor o intoleranță de genul celei a moldovenilor.

Cunoaștem cu toții genul de intoleranță cultivat de fostul PPCD ”unionist” și Iurie Roșca – ”cine nu-i unionist ca noi, este mancurt și vîndut rușilor!” Ulterior, s-a văzut în slujba cui era pus ”unionismul” propovăduit de Roșca! Aceeași intoleranță, de astă dată într-o oglindă mai clară, este cultivată de către Ilan Șor, care mai că nu se autointitulează un alt Iisus al moldovenilor care să-i arunce în groapa cu lei pe toți cei care nu-i urmează ”calea călăuzitoare”.

În toți acești ultimi peste 30 de ani, cei care susțineau și susțin și acum un anume Partid cu ”mare trecere” îi consideră dușmani de moarte pe toți cei care nu le împărtășesc opțiunile. Jurnaliștii, scriitorii, liderii politici și alți activiști care susțin partidul X nici măcar nu-i salută pe colegii lor care au alte preferințe, mai ales atunci cînd formațiunea lor politică e la Putere.

Nu de puține ori am constatat că unii intelectuali manifestă o astfel de intoleranță parcă de frică să nu-i toarne cineva la partid și astfel să rămînă fără anumite finanțări ori privilegii. Practic, sub patronaj politic finanțat, acești oameni și-au anihilat orice urmă de omenie elementară, adică tocmai virtutea cu care lor le place să se laude în fața străinilor că o au din belșug.

O altă cauză care a făcut ca intoleranța la moldoveni să devină dominantă a fost și este determinată de scindarea moldovenilor pe criterii etnice – pro-români unioniști și pro-ruși, două categorii cu pretenții ”elitiste” care se exclud reciproc cu o duritate extremă. Nimeni nu-i dispus să înțeleagă că, în ultimă instanță, toți sunt cetățeni cu drepturi egale ai Statului Republica Moldova.

Cu toate acestea, negîndu-și cu virulență aceste neajunsuri grave, toți acești moldoveni intoleranți despre care vorbim pozează cu orice prilej în ”oameni de omenie, ospitalieri și harnici” într-o Țară în care economia și producția industrială este cum este!

Festivismul este în fruntea mesei și fiecare se crede o părticică din Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu, idolii lor naționali! Tocmai în acest context, ca să puteți pune în oglindă toleranța moldovenească umană din sec. XIX și intoleranța moldovenească de astăzi, vin cu extrase din articolul de acum doi ani despre care vorbeam la început și în care scriam:

<<Nu am cum să nu-mi închipui ce s-ar întîmpla dacă Eminescu ar fi trăit și astăzi și s-ar fi aflat la Chișinău împreună cu Ion Creangă. Indiferent de crezul asumat al lui Eminescu în limba română și în Regatul României, pus în oglindă cu naționalismul moldovenesc, a urii față de munteni, ardeleni, greci, evrei etc. care-l defineau pe Creangă, unioniștii moldoveni nu i-ar mai scoate din alcoolici, boschetari, separatiști și trădători. De ce? Din cauza prieteniei lor profunde, dar și din pricină că nu le-ar desluși genialitatea!

Este binecunoscut că Ion Creangă a fost unul dintre reacţionarii epocii sale. El a participat la o revoltă, care avea ca scop desprinderea Moldovei de Ţara Românească. Se vorbeşte foarte puţin despre revoltele care au avut loc în perioada abdicării lui Cuza şi curentul separatist din Moldova. Printre separatişti se afla şi „Popa Smîntînă”, aşa cum era cunoscut în Iaşi scriitorul Ion Creangă. Acesta şi-a exprimat crezul politic, în repetate rînduri, în faţa contemporanilor săi, participînd şi la o revoltă.

Creangă avea silă de tot ce nu era moldovenesc. Puţini şi-ar fi putut imagina că jovialul Creangă, diaconul răspopit, prieten al lui Eminescu, cel care destindea atmosfera la Junimea, putea fi un reacţionar şi un anti-unionist. George Călinescu, în studiul său „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”, dezvăluie o latură necunoscută a lui „Popa Smîntînă”. Reputatul critic spune că, în fapt, Ion Creangă era un naţionalist, dar nu român, ci un naţionalist moldovean. Acesta îi dispreţuia pe munteni şi pe olteni, iar la ardeleni nici măcar nu se gîndea, aproape îi considera „imperialişti”.

Creangă era un declarat anti-unionist, dornic de o despărţire a Principatelor Române. Faptul că pe Tron apăruse şi un prinţ străin întărea convingerea lui Creangă. Acesta îşi dorea o Moldovă independentă ca în vremurile voievodale. ”Popa Smîntînă” aderase încă din tinereţe la ideologia lui Simion Bărnuţiu „Fracţiunea Liberă şi Independentă”, de orientare naţional-liberală şi care contesta aducerea pe Tronul României a unui principe străin.

El a participat activ alături de gloatele din mahalale şi de boierii separatişti la cea mai importantă mişcare anti-unionistă din Moldova, imediat după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba despre acţiunea pusă la cale de familiile de boieri moldoveni Moruzi şi Roznovanu.

Aceştia doreau să-l facă Domn al Moldovei independente pe Nicolae Rosetti-Roznovanu, zis „Nunuţă”. Mitropolitul Calinic i-a binecuvîntat pe „revoluţionari”, a fost semnat actul de independenţă a Moldovei şi, cu crucea în mînă, a pornit în fruntea răsculaţilor. Printre răsculaţi, spune George Călinescu, se afla şi diaconul Ion Creangă, alături de prietenul său, diaconul Ienăchescu. Autorităţile solicită sprijinul Armatei.

Lascăr Catargiu autorizează înăbuşirea cu orice preţ a revoltei. Creangă şi cu ceilalţi „revoluţionari” au ridicat baricade pe Uliţa Mare a Iaşiului. Trupele primesc ordin şi trag în plin în anti-unionişti. Rămîn în urmă 100 de morţi. Revoluţionarii fără arme de foc fug pe unde apucă, inclusiv Creangă şi Ienăchescu, care, după cum arată şi Călinescu, se ascund într-o pivniţă cu vinuri şi se consolează punîndu-se pe băut.

Alte mărturii privind atitudinea xenofobă şi ultra-naţionalistă a lui Creangă vin şi de la contemporanii săi. ”Toată viaţa lui i-a urît pe jidani, greci, pe nemţi…, era împotriva tuturor străinilor”, preciza Grigore Ion Alexandrescu, prietenul scriitorului şi primul său biograf.

Cu toate acestea, românul absolut Eminescu i-a rămas prieten pe viață. Înțelegeți, așadar, că dacă, astăzi, Eminescu și Creangă, care aveau opțiuni politice diametral opuse, ar fi trăit, unioniștii moldoveni nu i-ar mai scoate din alcoolici, boschetari, separatiști și trădători?!>>

Nu-i greu de ghicit cum, într-o astfel de proiecție, ar fi taxate astăzi de către intoleranții moldoveni toleranța dintre Eminescu și Creangă, dar și intoleranța lui Creangă față munteni, ardeleni și alte nații!