Ce destin au avut "prinţesele" comuniste

Cum este viaţa fiicelor de tiran? Răsfăţate de părinţi şi deopotrivă iubite şi urîte de mase, “prinţesele” dictatorilor nu au fost neapărat nişte răsfăţate ale sorţii. El Pais a publicat istoriile de viaţă ale acestor femei născute din os de criminali.

Oscar Wilde a scris: „Ca şi copii, cei mici îşi adoră părinţii. Odată ajunşi adulţi judecă şi arareori, iartă”. Ca orice aforism, şi acesta admite excepţii şi nuanţe, există copii care nu-şi iubesc părinţii şi nu noi suntem cei care ar trebui să-i judecăm. E bine sau e rău, familia este cea care ne deschide ochii către lume. Părinţii noştri sunt cei care ne dau identitatea, ne dau numele şi prenumele care identifică drept copii ai lor.

În imaginarul colectiv, copiii aparţin părinţilor lor, sunt o extensie a lor. În Biblie, Dumnezeu îi porunceşte lui Avraam să-l sacrifice pe fiul său Isaac, şi văzînd că Avraam se supune trimite un înger pentru a împiedica sacrificiul. Nici o divinitate nu a cerut copilului să-şi sacrifice părintele pentru a-şi demonstra loialitatea.
Părinţii nu aparţin copiilor lor. Poate că acesta este motivul pentru care descendenţii moştenesc şi vina părinţilor şi nu invers.

Ce se întîmplă în cazul în care legea statului este dictată de tatăl tău? Cînd voinţa sau capriciul unui singur om determină ceea ce este bine sau rău într-o ţară? Cînd tatăl tău este un zeu din carne şi sînge, cînd chipul lui se găseşte pe bancnote, cînd străzile poartă numele lui...?

Vine o zi apoi cînd tatăl tău din erou devine inamic public numărul unu şi mass-media expune crimele lui. Cum este viaţa unei fiice de tiran? În ce măsură ea îi moşteneşte vina? Este corect să-ţi judeci părinţii? Concluzia la care jurnaliştii de la El Pais au ajuns în urma analizei biografiilor a cinci fiice de dictatori , Svetlana Stalina, Carmen Franco, Alina Fernandez (fiica lui Fidel Castro), Gudrun Himmler şi Ana Mladic este că, aşa cum era previzibil, nu există un model standard: unele au preferat să scuture povara grea a numelui plecînd în altă ţară şi luînd o altă identitate, altele au susţinut fanatic figura tatălui, ale cărui crime le-a negat, altele au avut o reacţie tragică şi imprevizibilă.

Svetlana, o femeie instabilă care nu şi-a găsit pacea niciunde

Alilúyeva Svetlana, Svetlana Stalina a fost singura fiică a lui Iosif Stalin. S-a născut în Rusia, pe 28 Februarie 1926 şi a murit la Wisconsin pe 22 Noiembrie 2011, cu numele de Lana Peters. În biografia sa, a scris că a avut o copilărie privilegiată. Prinţesa comunistă a fost educată de guvernantă şi adorată de tatăl său. Stalin o numea „mica mea vrăbiuţă” şi obişnuia să o mîngîie şi să o sărute.
Mama ei, Nadia, a fost mult mai distantă cu ea. În Noiembrie 1932, şefii comunişti au pus de un banchet în care sărbătoreau cea de-a cincisprezecea aniversare a revoluţiei. Stalin a insistat în public ca soţia sa să consume alcool pînă cînd aceasta s-a ridicat de pe scaun şi a fugit în apartamentul de la Kremlin unde şi-a tras un glonţ în cap. Svetlanei i s-a spus că mama ei a murit de apendicită. Circulau însă zvonuri potrivit cărora, moartea Nadiei s-ar fi datorat lui Stalin însuşi.

Svetlana a negat tot timpul această acuzaţie şi a susţinu pînă la moarte că mama sa s-a sinucis lăsîndu-i lui Stalin o scrisoare plină de reproşuri şi acuzaţii nu numai personale, dar şi politice.

Următorii 10 ani din viaţa Svetlanei au trecut fără turbulenţe într-o lume a privilegiilor şi afecţiunii de care s-a bucurat din partea tatălui său, ceea ce nu se poate spune şi despre fraţii săi. Svetlana a avut un frate Iakov, dispreţuit sincer de Stalin pe motiv că era un pămpălău. Cînd Iakov a încercat să se sinucidă şi nu a reuşit, Stalin a ricanat: „este atît de inutil încît nici să se sinucidă nu ştie”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Iakov a fost capturat de germani care i-au cerut lui Stalin să elibereze un general german capturat în schimbul fiului său. Stalin a refuzat, iar Iakov a fost executat de nemţi.

La 17 ani, relaţia Svetlanei cu tatăl său s-a schimbat. Ea a descoperit că mama sa s-a sinucis din cauza lui Stalin, Iakov a murit, iar celălalt frate, Vassili a fost umilit şi hărţuit astfel că a devenit alcoolic. Svetlana a început o aventură cu un tînăr regizor evreu. Tatăl său, antisemit, a fost furios şi l-a acuzat că ar fi spion britanic. A sfîrşit deportat în Siberia. Svetlana s-a revoltat şi s-a măritat cu un alt evreu cu care a avut un fiu. A divorţat apoi pentru a se căsători de conivenţă  cu fiul unui senior al partidului comunist cu care a avut o fiică. A divorţat iar. După moartea lui Stalin, în 1953, Svetlana încetat să mai fie o prinţesă comunistă. Hruşciov a denunţat public crimele tatălui său. Nu numai că numele său nu mai deschidea nici o uşă, dar era şi de ruşine. Era numele despotului pe care acum toată lumea îl ura.

Poate de aceea, în 1957 a adoptat în mod legal numele de familie al mamei sale, Alilúyeva. În 1963,  i-a căzut cu tronc cu indian comunist aflat în vizită la Moscova, Brajesh Singh. Nu s-au căsătorit, însă Svetlana l-a considerat întotdeauna soţul său. Indianul a murit în 1966, iar Svetlana a cerut permisiunea partidului pentru a pleca în India cu cenuşa lui. Odată ajunsă la New Delhi a cerut azil politic americanilor.

Ea sosit la New York, în Aprilie 1967 şi a ţinut o conferinţă de presă în care a acuzat de corupţie guvernul sovietic.  În SUA a scris o carte în care a recunoscut atrocităţile comise de tatăl ei, dar a explicat că Stalin suferea de o tulburare paranoidă determinată de moartea soţiei sale şi de vicleanul Beria.
În 1970 s-a căsătorit cu arhitectul William Wesley Peters. Împreună au avut o fiică, pe Olga, împreună cu care Svetlana a plecat să locuiască în Anglia după divorţul de Peters.

În 1984, revine în Uniunea Sovietică unde a fost primită ca o fiică risipitoare. Svetlana nu a obosit să condamne „suferinţele şi mizeriile” lumii occidentale. 
Revenirea sa a coincis, nu întţmplător, cu reabilitarea oficială a figurii lui Stalin. Svetlana, care l-a criticat atît în America, a deschis un muzeu în onoarea sa.
În 1986 s-a întors în America, unde a dus o viaţă singuratică, sub numele de Lana Peters.

Carmen Franco, ducesă Franco

Trebuie să fie ciudat să trăieşti într-o ţară în care străzile sunt numite după tatăl tău, îi vezi fotografia în fiecare birou administrativ, în sălile de clasă, i se ridică statui şi preoţii se roagă pentru sănătatea lui. E ca şi cum întreaga ţară ar fi o moşie a familie, iar locuitorii, robii tatălui tău. Tatăl tău dă ordine după voia lui, construieşte drumuri sau aeroporturi, numeşte miniştrii, subordonaţi, schimbă geografia ţărilor. Tatăl tău e un general omnipotent cu pieptul acoperit de medalii în faţa căruia tremură oricine. Fetele se luptă să-ţi devină prietene, iar în jurul tău auzi numai complimente.

Carmen, fiica lui Franco, a fost crescută de mama sa pentru că tatăl a avut ocupaţii mai importante. S-a căsătorit cu Marchizul de Villaverde şi a avut şapte copii, toţi născuţi în palatul Pardo. În 2008, fiica lui Franco a publicat o carte despre tatăl său în care spune că el a fost foarte iubitor, dar războiul este schimbat starea de spirit.
Potrivit lui Carmen, tatăl său a făcut mult bine: a ridicat nivelul de trai în Spania şi a creat clasa de mijloc, care există în prezent şi care nu exista înainte. Progresele înregistrate de ţară, sunt asimilate de fiica lui Franco eforturilor tatălui său şi nu meritul locuitorilor.

Despre represiunea politică, fata lui Franco susţine că  subiectul „nu se discuta acasă”. Tot lui Franco i se datorează şi tranziţia la monarhie fără vărsare de sînge, în schimbul căreia nu a existat o condamnare oficială a regimului franchist, iar familiei i s-a permis să-şi păstreze bogăţiile, deşi au fost exilaţi.
Fiica lui Franco devenită ducesă spaniolă este de părere că ceea ce a făcut tatăl său era un rău necesar şi, spre deosebire de Svetlana, nu simte povara vinovăţiei pentru tatăl său.

Alina, o fiică ilegitimă şi contestatară

Alina Fernandez este singura fiică a lui Fidel Castro, care are, de asemenea, şapte fii. Mama ei, Natalia Revuelta, a aparţinut nobilimii cubaneze. Natalia a fost o femeie frumoasă şi îndrăzneaţă, cea care a dat cheile apartamentului său din Havana lui Castro pentru ca acesta să-şi poată reorganiza activităţile clandestine. Nati şi Fidel au devenit iubiţi. În 1953, Castro a fost arestat şi închis, dara a continuat comunicarea cu Nati. Într-o zi, a trimis accidental soţiei sale Myrta Diaz-Balart o scrisoare adresată de fapt amantei sale şi aşa adulterul a fost descoperit.
Myrta Diaz-Balart a cerut divorţul şi a părăsit Cuba. În 1959, cînd revoluţia a triumfat, soţul lui Nati a fugit din Cuba împreună cu fiica mai mare, iar la Havana rămîn Nati şi Alina, fiica ilegitimă şi nerecunoscută a lui Fidel.

Potrivit Alinei, chiar Fidel a continuat vizita în mod regulat la mama sa în primii ani de la revoluţie, dar nu s-a căsătorit cu Nati. La zece ani a aflat că Fidel Castro a fost tatăl ei adevărat. În cartea autobiografică, Alina mărturiseşte că pînă la urmă Fidel s-ar fi oferit să o recunoască drept fiică legitimă, dar ea a refuzat pe motiv că oferta venea prea tîrziu. Criticii spun că în timpul copilăriei sale, Alina s-a bucurat de privilegiile copiilor ştabilor Partidului Comunist: a avut maşină cu şofer, a fost acceptată în echipa de înot sincron şi la şcoala de balet fără nici o condiţie prealabilă şi trebuia doar să ceară un loc de muncă pentru a-l obţine.

Ea, însă, pretinde că viaţa ei nu a fost uşoară şi că doar o singură dată l-a vizitat la domiciliu pentru Fidel Castro. Contactele cu el au fost sporadice şi că a trăit la fel ca orice alt cubanez, într-o ţară fără hrană, nici electricitate, nici libertatea de exprimare sau de mişcare. Fiind fiica lui Fidel, trebuia să trăiască sub supraveghere constantă. Fidel ar fi vrut ca ea să studieze chimia, dar Alina a început şi nu a terminat medicina. A devenit model, editor şi prostituată şi a susţinut mereu că „fiicei lui Castro nu-i este uşor nici în Cuba, nici în afara ei”. „Cînd oamenii mă văd îşi amintesc de tatăl meu. Cînd mă văd cu victimele tatălui meu, mă simt vinovată”.

Alina s-a căsătorit cu un mexican şi a cerut permisiunea de a călători în Mexic, dar a fost refuzată. În 1993, dîndu-se drept o turistă spaniolă, cu un paşaport fals şi o perucă, a fugit din Cuba şi s-a stabilit în Miami, la sediul exilului cubanez.
Ca Svetlana Stalin, a fugit singură, lăsînd în urmă o fiică, Mumin, însă Castro i-a permis acesteia să părăsească ţara pentru a se alătura mamei sale.
Alina Fernandez şi-a dedicat viaţa din exil criticării tatălui ei şi a regimului său politic. Despre Fidel spune că la început a fost un revoluţionar, angajat să facă justiţie socială, dar atunci cînd a venit la putere şi a început să tragă în oameni, revoluţionarul s-a transformat într-un despot. Ea se prezintă ca o altă victimă a lui Fidel Castro.

Gudrun, mîndră că e fiica lui Himmler

În Germania postbelică, o generaţie de copii a crescut ştiind că părinţii lor au fost nazişti. A fost şi cazul lui Gudrun, fiica lui Himmler, un fanatic al regimului nazist, extrem de eficient şi obsedat de putere. Gudrun l-a adorat, iar el a iubit-o foarte mult. La sfîrşitul războiului, Himmler s-a sinucis, iar Gudrun şi mama sa au fost arestate în Italia. La 15 ani a aflat că tatăl ei a murit şi a făcut o cădere nervoasă.

A fost o fată palidă, bolnăvicioasă, extrem de subţire, predispusă la leşin. La 16 ani arăta ca o fată de 12. Ea a negat întotdeauna sinuciderea tatălui său şi a susţinut mereu că a fost ucis. A avut probleme în a fi acceptată la şcoală şi la facultate şi a pierdut mai multe locuri de muncă din cauza numelui său de familie.   
În cele din urmă s-a căsătorit şi a devenit Gudrun Burwitz. Ea a avut mai mulţi copii şi a devenit o mamă de familie tipic germană, cu un hobby special: Gudrun Burwitz este sufletul unei organizaţii de sprijin pentru foştii membri ai regimului nazist.

Ana s-a împuşcat cu pistolul favorit al tatălui

O fiică model pentru tatăl său, Ratko Mladic, de asemenea, cunoscut ca Măcelarul din Srebrenica. Studentă la medicină, Ana a fost adorată de cel care este responsabil de moartea a 8.000 de musulmani, măcelăriţi în Srebrenica.
În 1994, în timpul războiului din Bosnia, Ana a plecat într-o călătorie la Moscova cu colegii de clasă. Aici descoperă toate atrocităţile comise de tatăl său şi se îngrozeşte. La întoarcerea de la Moscova a fost alta: se plîngea de dureri de cap constante, de imposibilitatea de a se concentra pentru studierea pentru examene finale, tristă şi deprimată.

În noaptea de 24 Martie 1994, Ana s-a împuşcat cu pistolul preferat al tatălui ei, care era în faţă. Arma avea o semnificaţie specială pentru tatăl ei – îi fusese făcută cadou de colegii săi de armată. Fiica lui Mladic nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi explice gestul. Pierderea fiicei sale a fost o lovitură cumplită pentru unul dintre cei mai temuţi măcelari de oameni din Europa acestui secol. La cîteva zile de la moartea ei, a început o nouă ofensivă militară şi mai sîngeroasă, la Gorazde pe care a numit-o „Operation Star”. 15 ani după moartea fetei sale, Mladic a rămas cel mai căutat criminal din Europa.

Daniela ŞERB