Anul acesta, pe 28 Octombrie, s-au împlinit 135 de ani de la inaugurarea unui monument-simbol al Statelor Unite ale Americii, Statuia Libertăţii. Construcţia, situată la intrarea în portul New York, poartă numele original „Libertatea Luminînd Lumea” (în franceză „la Liberté éclairant le monde”) şi reprezintă un cadou al Franței făcut SUA cu ocazia aniversării a 100 de ani de la cîștigarea independenței Statelor Unite, şi un simbol al prieteniei dintre cele două națiuni.

Monumentul se află în portul „Liberty Island”, pe o mică insulă din orașul New York, la Sud-Est de Manhattan, la gura de vărsare a fluviului Hudson în oceanul Atlantic, un loc ales special pentru a transmite călătorilor sosiți aici salutul de bun venit pe pămînt american.

În accepțiunea generală, Statuia Libertății, sau „Lady Liberty” cum mai este numită popular, este un simbol al libertății în general și reperul preferat al luptătorilor pentru libertate.

În Marea Britanie exista o statuie similară, Britannia, construită înaintea Statuii Libertății, un monument care simbolizează valorile democratice britanice și care a devenit cunoscut mai ales în perioada în care ascensiunea Imperiului Britanic era la apogeu.

Interesant este că primul model al Statuii Libertăţii, la scară mai mică, a fost turnat în bronz, fiind destinat iniţial unui far monumental, avînd ca sursă de inspirație Colosul din Rodos, intenţia fiind de a fi amplasat la intrarea în Canalul Suez. Acest proiect a fost realizat în anul 1870 pentru expoziția universală de la Paris din anul 1900. Începînd cu anul 1906, exemplarul a fost instalat în grădina Luxemburg din Paris.

Revenind la original, construcţia acestuia a început la Paris, în anul 1875, statuia fiind, aşa cum aminteam, un cadou al Franţei pentru SUA. Începînd cu proiectarea, apoi realizarea mulajelor din ghips, o operaţiune extrem de migăloasă, construcţia a fost finalizată după nu mai puţin de nouă ani, fiind predată oficial la 4 Iulie 1884, şi transportată, apoi, de fregata Isere, în nu mai puţin de 214 lăzi şi 350 de componente. Trebuie spus că înainte ca statuia să ajungă în America, autorul ei s-a deplasat peste ocean pentru a discuta cu Preşedintele Ulysses S. Grant despre locul unde urma să fie amplasată, pentru destinaţie fiind aleasă o mică insulă în portul din New York City, denumită astăzi Liberty.

Componentele statuii au ajuns în portul New York la 17 Iunie 1885, iar asamblarea lor a durat mai bine de patru luni, fiind realizată pe o insulă de pe rîul Hudson, lîngă New York.

Monumentul a fost inaugurat de Președintele Grover Cleveland la 28 Octombrie 1886.

Sculptorul care a construit statuia este Frederic Auguste Bartholdi (1824 – 1904), iar Gustave Eiffel, „părintele” Turnului Eiffel, este cel care a creat armătura Statuii Libertății. Ideea i-a venit lui Bartholdi, după ce politicianul Edouard Rene a spus, în timpul unei cine la nivel înalt, că dacă în America ar „răsări” un monument care să ofere un tribut independenţei lor, acesta ar trebui făcut de ambele popoare.

Statuia o reprezintă pe Libertas, zeiţa romană a libertăţii, care stă cu un picior pe lanțul rupt al sclaviei, ţinînd în mîna stîngă o tablă cu inscripția „4 Iulie 1776” – data ratificării Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, în mîna dreaptă o făclie cu flacăra aurită, iar pe cap purtînd o coroană împodobită cu şapte ţepi – fascicole de lumină – și 25 de ferestre, simbolizînd cele șapte mări și continente (Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa, Oceania și Antarctica), respectiv cele 25 de nestemate ale lumii.

Despre sursa de inspiraţie a artistului, există mai multe opinii ale specialiştilor, unii susţinînd că Isabelle Eugenie Boyer, văduva lui Isaac Merrit Singer, o femeie frumoasă și vestită în Paris, a fost chipul care l-a inspirat pe artist, iar alţii, că este vorba de mama sculptorului, Charlotte Bartholdi, de care aceasta a fost foarte apropiat, sau chiar Jean Emilie, amanta artistului.

Monumentul are o greutate totală de 225 tone, fiind construit din cupru, însă culoarea statuii este acum verde, rezultată din oxidarea materialului din care este construită.

Pentru construirea acestui monument au fost folosite 300 de foi de aramă ciocănită de 2,5 mm, în greutate totală de 80 de tone, iar armătura interioară cîntărește circa 100 de tone.

Sistemul foarte ingenios al construcţiei, din plăci de cupru ataşate unui cadru de metal, dă statuii o flexibilitate remarcabilă care o face să reziste celor mai teribile vînturi sau furtuni, mai ales prin fixarea scheletului metalic de un pilon central foarte solid.

La bază, soclul este construit în Statele Unite, din piatră, şi are formă de stea, în interior găzduind un muzeu. Piatra din care este construit soclul este una specială şi provine dintr-un mic sat din Franța, probabil din Ruoms sau din Pouillenay, fiind aleasă pentru faptul că este foarte rezistentă la acțiunea corozivă a apei sărate.

Construcţia piedestalului a reprezentat, însă, cea mai mare problemă a ansamblului monumental, una chiar stînjenitoare, fiindcă el trebuia plătit şi construit de americani, care însă nu găseau fonduri pentru acesta. Abia după ce torţa statuii a fost expusă în Madison Square Garden timp de şase ani, între 1876 şi 1882, într-o încercare de a atrage fonduri şi abia după ce publicistul Joseph Pulitzer a început să menţioneze numele celor care donau bani, fondurile au început să vină ceva mai simplu.

Înălțimea totală a statuii este de 93 de metri, iar fără soclu măsoară 46,5 m.

În interiorul statuii se află o scară cu 354 de trepte pe care se poate urca, însă, după atentatele de la 11 Septembrie 2001, vizitarea ei la interior a fost interzisă, pentru ceva vreme. La finalul celor 354 de trepte se află coroana statuii, care oferă celor care ajung acolo, imagini panoramice de excepţie.

În anul 1924, Statuia Libertăţii a fost declarată „monument al naţiunii americane”. Trebuie menţionat faptul că turiştii care vor să acceadă în interiorul Statuii Libertăţii o pot face gratuit, însă în baza unei programări cu mult timp înainte, vizitatorii fiind nevoiţi să plătească doar biletul pentru feribotul ce îi transportă pînă pe insula ce găzduieşte monumentul, Insula Libertăţii, punctele de plecare fiind Battery Park City sau New Jersey.

Feriboturile pleacă din Battery Park City de la ora 8:30 a.m. pînă la 5:00 p.m., iar biletele costă 25$ pentru adulţi şi 21$ pentru vîrstnici, iar pentru copii între 4 şi 12 ani preţul e de doar 16$, copiii sub 3 ani avînd acces gratuit. Acest preţ include şi vizitarea piedestalului statuii. Pentru cei care urcă în vîrful statuii, biletul costă cu 3$ mai mult, însă preţurile pot scădea semnificativ pentru deţinătorii de NYC Pass.

Deşi plimbarea către obiectiv se face cu un feribot care oprește la statuie, acesta mai are o a doua oprire pe o altă insuliță aflată foarte aproape de Liberty Island, Ellis Island, care reprezintă, din punct de vedere istoric, „poarta de acces” în Statele Unite a imigranților veniți aici cu sute de ani în urmă. Ellis Island era locul în care familii întregi se regăseau după ani de despărțire, dar și locul multor lacrimi cauzate de controlul riguros la care erau supuși imigranţii, circa 2 % din cei care ajungeau aici fiind trimiși înapoi de unde au venit din diferite motive. Tocmai de aceea, aici se află muzeul dedicat imigranților, care poate fi vizitat.

Măsurile de securitate pentru vizitatori sunt aproape „draconice”, un prim filtru găsindu-se înainte de popasul pe insulă. Procedura este similară ca rigurozitate cu cea realizată pe aeroporturi. Un alt filtru de securitate se află înaintea urcării în „coroana” statuii, iar aici accesul cu bagaje voluminoase, umbrele, chiar saci de umăr, băuturi sau mîncare este strict interzis.

Tot din motive de securitate, vizitele spre coroană sunt restricţionate doar pentru grupuri de 4 persoane şi pentru acestea e nevoie de rezervări cu mult timp în avans (însă acestea se pot realiza pe internet sau chiar telefonic), copiii trebuie să aibă măcar 122 de cm pentru a merge pe treptele de sus şi, în fine, o persoană poate vizita coroana doar o dată la 6 luni.

Avînd în vedere că cele mai aglomerate luni sunt Aprilie şi August, mai ales în aceste perioade, accesul pe insulă trebuie să se realizeze din timp, durata vizitei pe insulă ajungînd uneori chiar şi la cinci ore.