Argument

Teza articolului meu este simplă: decenţa nu poate fi legiferată. În acelaşi timp, cred că nu virginitatea, ci pornografia este principala ameninţare la adresa copiilor noştri. Cel puţin astăzi. Dincolo de obsesiile adulţilor, inocenţa copiilor trebuie privită drept loc de întîlnire între afectul bucuriei, experienţa mirării şi sentimentul recunoştinţei. Există infinite modalităţi de manifestare a creativităţii în fiecare prunc. Ceea ce mutilează această formidabilă capacitate nu-i pudibonderia, ci atacul direct al violenţei şi-al neruşinării la adresa retinei, a inteligenţei şi-a sensibilităţii celor mici. Personal, n-am deloc încredere în fericirea lipsită de mister a omului recent, fără rădăcini şi fără transcendenţă. Ca părinte, aş vrea să înţeleg cum se poate birui, în absenţa disciplinei (citeşte askesis), pornirea către promiscuitate ori sex în devălmăşie, prin băi ferecate şi cotloane umbrite, între adolescenţi imberbi şi fete 14-16 ani? Şcolile publice trăiesc o derivă morală, nu doar criza de performanţă academică. Inocenţa - ca valoare spirituală - oare cine o mai apără?

Pudoarea: darul civilizaţiei iudeo-creştine

Vreau să încep cu o mărturisire.

Cred c-aveam opt-zece ani cînd n-am mai crezut în legătura dintre cuibul de barză şi natalitate. Fac parte, aşadar, dintr-o generaţie crescută cu miturile clasice ale copilăriei. M-am hrănit din poveştile cu Ileana Cosînzeana şi Prîslea cel Voinic. În fiecare iarnă l-am primit pe Moş Crăciun cu bucuria trăită de Iosif şi Maria la întîlnirea Magilor purtători de aur, smirnă şi tămîie… Multă vreme n-am avut o reprezentare crudă a sexualităţii, pentru că eram copil. Alte lucruri din poezia vieţii îmi captau atenţia. Foarte multe generaţii de români au crescut cu acest sentiment al pudorii. Cei şapte ani de acasă ne-au învăţat că anumite lucruri nu se spun, nu se fac şi nu se povestesc. Vulgaritatea nu există decît prin opoziţie la curăţie. Glumele buruienoase apar ca rezultat al cenzurii oficiale asupra licenţiozităţii. A existat multă ipocrizie în suita de convenţii domestice pe care le-am trăit ca elev? Desigur. Dar am primit ipocrizia ca pe un hommage que le vice rend à la vertu (un tribut pentru care viciul plăteşte virtuţii).

Ca adolescent, m-am despărţit fără remuşcări de promisiunile lui Henry Miller. Participarea la liturghie, studiul Scripturii şi lecturile patristice mi-au scos la iveală dimensiunea radicală a teologiei iudeo-creştine prin care relaţia dintre bărbat şi femeie este ridicată la rang de mister cosmic. Legămîntul dintre Dumnezeu şi Israel îşi găseşte ecoul în iubirea tainică dintre soţ şi soţie. Din această înţelegere derivă şi o estetică a feminităţii prin care îmbrăcămintea n-are doar un aspect utilitar (acela de-a încălzi trupul), ci joacă rolul de-a ascunde publicului (într-o cheie morală) ceea ce poate devăzlui doar partenerului (în condiţii sacramentale de exclusivitate).

În vechea tradiţie biblică, nuditatea era semnul căderii adamice. Iconografia bizantină exprimă foarte frumos acest ideal al purităţii, fără să nege importanţa chipului şi a armoniilor corpului spiritualizat. Cuminţenia ţărănească, puritanismul victorian sau cuminţenia burgheză sînt toate expresii ale aceluiaşi ethos european marcat de idealul creştin. Creştinismul a transformat sensibilitatea noastră într-un fel străin culturilor păgîne. Pudoarea şi castitatea sînt, aşadar, darul civilizaţiei Decalogului.

Erotismul păgîn: Imperiul Roman, India, Japonia

Mergeţi la Pompei sau Herculaneum şi veţi descoperi altceva. Cum aţi descrie relaxarea senatorilor romani faţă de imaginile pornografice, plasate la limita zoofiliei? Dincolo de obsesiile falice şi încrîncenarea nocturnă a vreunui satir, colecţia Muzeului de Artă din Napoi îl prezintă pe zeul Pan încalecînd un ţap. Ce funcţie pedagogică poate avea un asemenea artefact? Răsfoind un album cu pictograme japoneze veţi întîlni şi ilustraţiile artei shunga din perioada Edo (sec XVII-XIX), cu gheişe prinse în jocuri de seducţie foarte explicite. Playboy sau Hustler avant la lettre.

Turiştii din India nu ratează sexualitatea tantrică din arta indiană (zeul Shiva acuplat cu Parvati, consoarta). Coloniştii britanici au fost şocaţi de exemplele de bestialitate cu care ceremoniile procesionale (ratha yatra) defilau în faţa curioşilor. Religiile păgîne din afara Europei permit reprezentarea sexului anal, a împerecherii dintre femei şi armăsari, bărbaţi şi iepe. Soarta măgarilor ne scapă. Se vor găsi specialişti dornici să demonstreze caracterul alegoric al sculpturilor erotice din Khajuraho. Nu sînt un expert în istoria religiilor, deci povestesc doar ceea ce văd. Îmi este accesibil doar perimetrul destinat profanilor, adică tuturor posesorilor de paşaport, ochelari, laptop şi wi-fi.

Porn industry: diabolic sperm rituals(producţia porno: ritualuri diabolice, sperma)

Ispita desfrînării este ubicuă şi n-a ocolit viaţa atleţilor credinţei. Avraam a luptat pentru salvarea Sodomei. Goliciunea Batşebei l-a tulburat pe Regele David. Incestul n-a ocolit comunitatea corintenilor din vremea apostolului Pavel. Cu toate acestea, banalizarea contemporană a prostituţiei pare să fie rezultatul secularizării moravurilor occidentale. Din acest motiv, generaţia noastră a cunoscut trecerea abruptă de la sentimentul ţărănesc al ruşinii la traiul întru necuviinţă. După 1989, ne-am trezit invadaţi brusc de sirenele erotismului apusean, expus fără jenă începînd cu Mai 1968. Există un erotism care transfigurează animalitatea? Desigur. Nu la nudurile unui Tonitza mă refer aici. Elevii de liceu s-au putut duce hăhăind la cinematografe unde rulau filme interzise copiilor sub 18 ani. Şi s-au tot dus (iar ONG-urile vigilente au tăcut). Cîţiva ani mai tîrziu ne-am lovit de năprasnica industria pornografică a reţelelor high-speed (de mare viteză) de Internet. Cu ce urmări?

Pînă să apară ediţiile autohtone, adolescenţi năbădăioşi îşi procurau reviste deocheate din Germania, Austria sau Ungaria. După ora 24, anumite canale de televiziune deşertau fără restricţie imagini din cuptorul babilonean al desfrînării. La şcoală citeam Floare albastră de Eminescu iar chioşcurile de ziare expuneau poze lăptoase sub titluri şocante („Infractoarea mov”). În mintea deja pîngărită a bărbaţilor români se ţeseau vaste scenarii erotice. Toţi visau la o Messalina generoasă, fără cusur. Goliciunea explicită fusese necunoscută marelui public, dar „libertatea” cîştigată la Revoluţie permitea această explozie de voyeurism şi videocraţie.

Educatorul Ran Gavrieli de la Universitatea din Tel Aviv vorbeşte despre expunerea copiilor, prin intermediul calculatorului, la nişte diabolic sperm rituals. Violul, violenţa şi umilirea pornografică exclude prezenţa mîinilor şi senzualitatea atingerii (despre care au vorbit atît de frumos filozofii Emmanuel Levinas şi Gabriel Liiceanu). Sfiala educaţiei iudeo-creştine n-a fost deloc pregătită să înţeleagă teribila revoluţie sexuală petrecută, literalmente, sub ochii noştri. Şi multe suflete au căzut, dimpreună cu tot atîtea legăminte maritale, cariere profesionale, joburi, prietenii sau iniţieri spirituale.

Lupta pentru libertate

Orice adult responsabil va recunoaşte în demonii pornografiei un atentat la adresa libertăţii. Comportamentul adictiv defectează creierul şi introduce tensiunea schizoidă în sînul personalităţii. Zig Ziglar observa că pornografia atacă stima de sine, tocind lama ascuţită a inteligenţei şi înlăturînd sentimentul afecţiunii naturale, fireşti. Lava fierbinte a vulcanului pornografic înghite fără milă erosul conjugal. Cînd dispare orizontul de validare a iubirii printr-o sentinţă eshatologică — aşadar Judecata divină — atunci contează doar plăcerea imanentă la un minim de costuri. Mecanica instinctelor striveşte „corola de minuni”. Inevitabil, iubirea dintre bărbat şi femeie se banalizează. Terapeuţii vorbesc despre importanţa diagnosticului: acolo unde apar imaginile violente ale sexualităţii lipsită de afecţiune, creierul reptilian reacţionează. Orgasmul masturbării pornografice (OMP) nu este însoţit niciodată de afectivitate. Trezită de angoasa singurătăţii, mintea devine confuză iar ruşinea copleşeşte respectul faţă de propria persoană. Dispare bucuria întîlnirii celui iubit şi apare revolta faţă de fapta comisă. Precum o cameră invadată de igrasie, omul se simte cucerit pe interior de ciuperca putredă a păcatului.

Adevărata bărbăţie

Există soluţii? Doar pentru cei care sînt dispuşi să plătească preţul libertăţii. E vital, pentru cei care vor să scape de capcana regresiei vinovate, să înlocuim o activitate fizică degradantă (OMP) cu altă activitate fizică (flotări, alergare, plimbări sau poate genoflexiuni/mătănii) capabile să alunge fantasmele şi să inspire stima de sine. Se recomandă apoi ocolirea zonelor contaminate (Internet) şi cultivarea altor activităţi recreative: sportul, lectura, mişcarea în natură, muzica clasică. Dacă vrei să-ţi schimbi viaţa, ai nevoie de curajul deciziei. Cînd părăseşti ciclul vicios al amînărilor, atunci libertatea alegerii, stăpînirea de sine şi inspiraţia revin în sufletul tău.

Ieşirea din izolarea adicţiilor presupune, repet, întîlnirea cu harul libertăţii. În starea de om căzut alegerile sînt pervertite şi vulnerabile la influenţa demonică. În starea de graţie, Binele biruie lucrarea fărădelegii. Atunci descoperim că adevărata masculinitate nu-i un rezervor de putere seminală, ci o instanţă de auto-control şi decizie strategică. Bărbăţia înseamnă tandreţe, ocrotire, protejarea feminităţii şi responsabilitate. Restaurarea chipului divin al umanităţii noastre aduce cu sine redescoperirea adevăratei intenţionalităţi a naturii şi a ritmurilor ei. Vom regăsi sugestia paradisiacă în colţul de grădină şi parfumul de iarbă cosită. Florile revelează, întru sublim, firescul reproducerii şi frumuseţea jocului dintre principiile complementare. Polenizarea este o binecuvîntare şi slujeşte armonia lumii. În lumea botanicii nu găseşti nimic din violenţa stihială a erotismului auto-distructiv. Cînd eşti liberi începi să vezi şi poţi să iubeşti.

Deus caritas est (Dumnezeu este iubire).

Mihail NEAMŢU, Contributors.ro