Alegerile europene: UE, un joc în 28 în care la final cîştigă Germania

Pe 25 mai, cetăţenii celor 28 de state membre UE vor fi aşteptaţi la urne pentru a alege un nou parlament european. Soţii şi fiice ale potentaţilor vremii, protejaţi cu caş la gură în ale politicii trimişi să ia o gură din aerul mai tare al înălţimii Bruxelles-ului sau politicieni cu state vechi de plată în ţările membre cărora li se asigură un onorabil final de carieră – aceştia vor fi mulţi dintre candidaţii dintre care europenii vor urma să-şi aleagă reprezentanţii într-o instituţie a UE cu atribuţii importante mai mult pe hîrtie decît în realitate.

Se insistă însă mult pe ideea că alegerile de pe 25 mai vor fi unele pentru noul preşedinte al Comisiei Europene, căci partidul care va obţine majoritatea în PE va fi cel care îşi va impune candidatul.

Va fi o luptă între Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz. Luxemburghezul creştin-social vs germanul social-democrat. Fostul prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg vs preşedintele PE. Dinozaurul care a negociat Tratatul de la Maastricht din 1992 şi a participat la toate summiturile europene din 1995 pînă în 2013 vs crocodilul care a supravieţuit tuturor loviturilor vieţii politice comunitare după 1994. Acesta este capul de afiş pe care marile partide europene îl propun cetăţenilor UE. Juncker a fost desemnat candidat pe 7 martie, din partea PPE, în timp ce Schulz a fost desemnat candidat al PES pe 1 martie. Ei vor fi cei care vor trebui să-l înlocuiască pe “calamitatea” Jose Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene, scrie "Liberation".

Numai că alegerea a fost deja făcută, iar marele cîştigător este Germania.

“UE seamănă cu fotbalul secolului trecut: UE este un joc care se joacă în 28... şi la final cîştigă Germania!”, scrie pentru "La Tribune" Jean Christophe Gallien, profesor la Universitatea Paris 1 Sorbona.

“Inoxidabilul” Jean-Claude Juncker, eliminat din viaţa politică a Luxemburgului la finalul lui 2013, revine pe scena europeană în calitate de candidat al PPE, impus în faţa a 800 de delegaţi de către Angela Merkel, şi aceasta în ciuda faptului că Juncker nu şi-a dorit niciodată conducerea Comisiei Europene, ci a Consiliului European, ca succesor al lui Herman Van Rompuy.

Nu a reuşit să obţină această demnitate în 2009, deoarece Nicolas Sarkozy i-a blocat drumul – fostul preşedinte al Franţei susţinea că Juncker se baza prea mult pe tezele politicii germane, fuma prea mult şi bea prea mult alcool.

Juncker, la 59 de ani, este ultimul negociator al Tratatului de la Maastricht care este încă activ în politică. A fost premier al Luxemburgului din 1995 pînă în 2013, iar apoi şef al Eurogrupului (miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro), între 2004 şi 2013, cînd a fost şi ministru de Finanţe în ţara sa. Potrivit "Liberation", el este încarnarea unei Europe autocrate şi austere, o alegere care s-a impus de la sine pentru Merkel.

Indiferent de rezultatul alegerilor europene, Germania va fi învingătoare. Germania l-a impus pe Juncker, din partea familiei politice a Angelei Merkel, dar şi pe Martin Schulz, care, desi social-democrat, este german şi nimeni nu se îndoieşte că actualii guvernanţi de la Berlin au luat în calcul sau poate chiar au programat o victorie a acestuia.

“În realitate, alegerea va avea loc în cadrul unui mare tîrg în care vor intra preşedinţia Consiliului European, cea a Comisiei şi cea a diplomaţiei europene. Chiar dacă Tratatul de la Lisabona recomandă să se ţină cont de rezultatul alegerilor europene la numirea unui nou preşedinte al Comisiei, mulţi şefi de stat şi de guvern, printre care şi Merkel, se opun faptului ca un personaj ales prin votul cetăţenilor să devină viitorul preşedinte al executivului UE”, scrie profesorul Jean Christophe Gallien.

“Ipoteza cea mai probabilă este că în seara zilei de 25 mai, în ciuda unei victorii relative a euroscepticilor, PPE şi PSE vor fi cîştigătorii alegerilor, dar vor avea probleme în a întruni o majoritate în Parlamentul European. Pe 27 mai, la reuniunea informală a Consiliului European, Jean-Claude Juncker va primi ştafeta de la Herman Van Rompuy. Se va vorbi pe la colţuri de un acord între PPE şi PSE. În acest caz, Martin Schulz va deveni preşedinte al Comisiei şi astfel rezultatul se cunoaşte încă înaintea alegerilor, iar acest rezultat este dictat de însăşi Angela Merkel.”

Extinderile UE din 2004 şi 2007 au schimbat paradigma germană şi cea europeană. În Europa celor 25, apoi 27, iar acum odată cu aderarea Croaţiei, Germania a descoperit un “hinterland” care îi oferă o nouă respiraţie economică europeană, dar şi o putere diplomatică, cu aliaţi fideli în nucleul procesului european. Moştenitoare a unei mişcări continue de extindere a geografiei şi influenţei puterii germane, Angela Merkel ştie, ca şi concetăţenii săi, că destinul naţional este unul european. Germania se gîndeşte la Europa ca la o afacere internă, iar germanii au înţeles de mult că afacerile europene sînt afaceri interne.

Călin MARCHIEVICI, Cotidianul.ro