REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (5 februarie 2021)

O comisie parlamentară va analiza situația de la „Calea Ferată a Moldovei”

Deputații au decis crearea unei Comisii speciale care va analiza situația economico-financiară de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020. În termen de 60 de zile, Comisia va prezenta Parlamentului un raport. Comisia va fi constituită din 10 membri și va fi condusă de deputatul Oleg Lipski. Drept temei pentru crearea comisiei a servit situația financiară critică la Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și datoriile pe care instituția le are față de salariați.

 

Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor putea primi bani în schimbul biletelor de tratament

Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor beneficia de compensație bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în lectură finală de Legislativ. Proiectul prevede acordarea dreptului la compensație bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial, persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, copiilor acestora, precum şi colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit, care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit persoane cu dizabilităţi și nu-și pot realiza dreptul la tratament balneosanatorial gratuit din cauza contraindicațiilor medicale.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 982 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 3011 teste, fiind confirmate 982 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 10 de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 162 624 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul total de cazuri, 43 sînt lucrători medicali: medici-16, asistenți medicali-24, personal auxiliar-3. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 2563 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 248 în stare extrem de gravă (48 de pacienți sînt conectați la aparate de respirație asistată).

 

Maia Bănărescu va exercita funcția de Avocat al Poporului, pînă la numirea unei noi persoane

Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, va prelua interimatul funcției de Ombudsman pînă la numirea de către Legislativ a unei noi persoane în această poziție. Deputații au aprobat proiectul de hotărîre privind încetarea mandatului Avocatului poporului, care prevede declararea funcției respective vacante. Pentru organizarea concursului public de selectare a candidaților la funcția de Avocat al Poporului urmează a fi instituită o comisie parlamentară specială. Mandatul Ombudsmanului a încetat înainte de termen în legătură cu decesul lui Mihai Cotorobai, la data de 6 ianuarie 2021.

 

Locuitorii din suburbii au fost implicați în elaborarea strategiei de dezvoltare a municipiului Chișinău

Autoritățile locale și cetățenii din Budești, Tohatin, Cruzești și Colonița au fost antrenați în procesul de elaborare a Strategiei social-economice de dezvoltare a municipiului Chișinău. Arhitecții ruși care elaborează Planul de amenajare al municipiului Chișinău s-au întîlnit cu autoritățile locale și cetățenii din acestea suburbii pentru a cunoaște necesitățile oamenilor din acestea localități. În cadrul dezbaterilor au fost analizate aspecte precum: facilitarea conexiunii rapide între localități, regîndirea și construirea drumurilor principale, modificarea traseelor destinate transportului public etc.

 

CNA și PNUD vor premia companiile private care implementează standardele de integritate în afaceri

Companiile private sînt invitate să candideze pentru premiul de integritate în afaceri, care va fi acordat de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cadrul concursului „Marca comercială a anului”, organizat de Camera de Comerț și Industrie. Inițiativa are drept scop încurajarea implementării standardelor de integritate în companiile private, precum şi promovarea bunelor practici în acest domeniu. La concurs pot participa societăți comerciale, reprezentante ale businessului mare, mic şi mijlociu, cu excepția celor care dețin statut de entitate publică.

 

Se suspendă olimpiadele şcolare

Olimpiadele şcolare raionale, municipale, zonale şi republicane se suspendă din cauza pandemiei. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Lilia Pogolşa. În ordin se menţionează că olimpiadele sînt amînate pentru o perioadă nedeterminată în scopul asigurării securităţii, protecţiei vieţii şi sănătăţii elevilor, urmare a situaţiei epidemiologice nefavorabile provocate de noul coronavirus. Potrivit programului activităţilor de susţinere a elevilor dotaţi din învăţămîntul general pentru anul 2021, începînd cu luna februarie, urmau să fie organizate în jur de 20 de olimpiade la disciplinele şcolare.

 

Un copil de 3 ani a fost depistat de polițiști în timp ce mergea singur și dezbrăcat pe o stradă din capitală

Un băiat de 3-4 ani a fost depistat în dimineața curentă de polițiști, în timp ce mergea singur și dezbrăcat pe o stradă din capitală. Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, în dimineața zilei de azi, de un echipaj de patrulare care se afla la fluidizarea traficului rutier la sensul giratoriu Constantin Negruzzi, s-a apropiat un șofer care a comunicat că pe strada Decebal direcția spre str. Valea Trandafirilor se deplasează un copil dezbrăcat și singur. Imediat, polițiștii de patrulare s-au deplasat spre direcția anunțată, iar la scurt timp au reușit să observe copilul. Copilul nu comunica, nu a putut spune numele și nici unde locuiește.

 

În raioanele Ocnița, Briceni și Edineț au fost create condiții mai bune pentru studii

Investițiile realizate la nivelul raionului Ocnița, Briceni și Edineț pentru dotarea instituțiilor de învățămînt cu tehnică de calcul și mobilier ne demonstrează faptul că împreună prin efort conjugat și colaborare productivă putem asigura condiții favorabile de studiu elevilor și cadrelor didactice. Declarația a fost făcută ieri de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, în cadrul celei de-a patra platformă de discuții inițiată cu reprezentanții comunității educaționale din țară, la care au participat peste patru sute de cadre didactice și manageriale din cele trei raioane din nordul ţării. Oficialul a menționat că în raioanele nominalizate au fost depuse eforturi pentru dotarea cu tehnică de calcul și mobilier școlar în scopul asigurării distanței sociale în instituțiile de învățămînt.

 

Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere a fost publicat în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial de astăzi a publicat Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în R. Moldova (2021-2027). În calitate de beneficiari ai Programului au fost stabilite municipiile Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și zonele lor rurale adiacente. Acest Program Național, în calitate de document de politici publice pe termen mediu (2021-2027), are menirea de a susține accelerarea dezvoltării socio-economice a șase municipii – centre regionale în Republica Moldova, în vederea transformării acestora în poli de creștere, capabili să susțină difuzarea dezvoltării în zonele rurale proxime.