REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (20 martie 2020)

SIS limitează accesul la 52 de site-uri de știri false

După ce președintele Igor Dodon a spus că presa care difuzează informații false despre COVID-19 riscă pedepse penale, Serviciul de Informații și Securitate al R. Moldova a publicat o listă formată din 52 de portaluri cărora le va fi limitat accesul pe timp de stare de urgență. SIS a emis un comunicat în care scrie că epidemia a ajuns „subiect al unor știri prin care sînt lansate campanii de alterare a conținutului informațiilor vehiculate în spațiul public (prin manipulare, dezinformare, prin tăinuirea sau falsificarea informației) cu scopul de a genera panică, tensiuni ori conflicte sociale”.

 

Aproape 100 de persoane din R. Moldova sînt suspectate că ar fi infectate cu COVID-19

Numărul cazurilor de COVID-19 în R. Moldova este în continuare de 49, dintre acestea 28 sînt de import și 21 cu transmitere locală. În același timp, circa 100 de persoane sînt suspectate că ar fi infectate cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut vinery, 20 martie, de ministrul sănătăţii Viorica Dumbrăveanu, la finele ședinței Punctului Focal. Potrivit sursei citate, în prezent, la spitalul “Toma Ciorbă” sînt internați 43 de pacienți. Șapte dintre aceștia se află în stare gravă, restul avînd dinamică pozitivă. Oficialul a menționat că, pe parcursul zilei de ieri, la spitalul Ministerului Sănătății o persoană a murit în urma unui stop cardiac, însă decesul nu este asociat cu COVID-19.

 

Televiziunea Națională va difuza cursuri pentru pregătirea elevilor din clasa a IX-a și a XII-a

Compania „Teleradio-Moldova” va acorda timp de emisie pentru difuzarea de conținuturi educaționale, necesare pregătirii elevilor din clasa a IX-a și a XII-a pentru examenele naționale de absolvire, sesiunea 2020. La această înţelegere s-a ajuns joi, 19 martie, în urma întrevederii ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, cu reprezentantul Companiei, Rusalina Rusu.

 

O tînără interpretă din R. Moldova a obținut Marele Premiu la un festival din Israel

Tînăra cîntăreață Uliana Nisterovskyia, originară din Bălți, a obținut Marele Premiu la Festivalul Internațional ”SEA PEARLS" ("Perlele mării"), ediția a doua, care s-a desfășurat în orașul Bat Yiam, Israel. Eugenia Ursu, președintele Asociației Obștești "Moldova și minoritățile sale", Club UNESCO, producător al Festivalului-concurs International de cîntec, dans și modeling "Constelația talentelor", a menționat că Uliana Nisterovskaia, în vîrstă de 17 ani, a luat Marele Premiul la categoria de vîrstă de 16-25 de ani, la secțiunile Cîntec de estradă, Cîntec popular, Hit internațional, cîntec în limba română și modeling.

 

Șeful diplomației moldovenești a avut o convorbire telefonică cu omologul său polonez

Ministrul de externe, Oleg Țulea, a avut o convorbire telefonică cu omologul său polonez, Jacek Czaputowicz. Oleg Țulea a comunicat despre obiectivul prioritar al MAEIE de a acorda asistență cetățenilor moldoveni, în contextul măsurilor de restricție de circulație adoptate de un șir de state. În acest context, demnitarii au convenit asupra necesității soluționării rapide a problemelor legate de tranzitul cetățenilor noștri cu destinația R. Moldova.

 

Un angajat al Direcției de Poliție din Chişinău va ajunge pe banca acuzaților pentru corupere pasivă

Un angajat al Secției supraveghere transport și circulație rutieră a Direcției de Poliție a municipiului Chişinău a fost documentat de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, fiind bănuit de corupere pasivă. Potrivit datelor SPIA, omul legii ar fi pretins şi primit suma de 1000 de lei pentru a nu iniția expertiza auto-tehnică a unui accident rutier. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de 100 mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de pînă la 5 ani.

 

Aproape 4200 de locuințe au fost cumpărate prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”

De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” și pînă în prezent, prin intermediul acestuia au fost procurate 4181 de locuințe, dintre care 33 doar în ultima săptămînă, arată datele Ministerului Finanțelor. Potrivit sursei citate, în prezent sînt acceptate alte șase cereri din partea solicitanților și urmează a fi semnate contractele de garanție, iar 20 de cereri sînt la etapa de analiză. Conform datelor operative, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2.093.648.922,86 lei, iar suma totală a garanțiilor active constituie 1.046.824.461,43 lei. Din 4158 de beneficiari, 2936 sînt familii, iar 1245 sînt tineri necăsătoriți. Vîrsta medie a solicitanților este de 31 ani.

 

Producătorii afirmă că deţin stocuri suficiente de produse din carne şi nu vor majora preţurile

Întreprinderile membre ale Patronatului din industria prelucrătoare de carne au asigurat că dețin stocuri suficiente de produse din carne pentru a satisface cererea consumatorilor pentru perioada următoare și că prețul nu va fi majorat. Conform unei informații prezentate de companiile de procesare a produselor din carne și conserve, acestea dețin în stoc, săptămînal, 1 243 tone de materie primă carne de bovine și porcine, precum și 285 tone de produse finite din carne, disponibile pentru comercializare. În fiecare zi, în ţară sînt fabricate peste o sută de tone de produse din carne.

 

Comisia Situații Excepționale Cahul a sistat activitatea a două întreprinderi mari din regiune

Comisia Situații Excepționale din raionul Cahul a sistat, pînă la 31 martie, activitatea S.A. TRICON și DRÄXLMAIER, două mari întreprinderi din regiune. Asupra acestei decizii au insistat şefii Spitalului raional şi Centrului de Sănătate Cahul. Potrivit medicilor, aceste întreprinderi nu fabrică produse alimentare sau mărfuri de strictă necesitate, iar situația epidemiologică poate ieși de sub control.

 

Carburanții s-au ieftinit din nou

Mai multe stații PECO au afișat prețuri mai mici la carburanți. Un litru de motorină și de benzină costă în medie cu 60, și respectiv, 70 de bani mai puțin, iar gazul lichefiat s-a ieftinit cu circa 20 de bani. Prețul pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 este de 16,72 lei, comparativ cu 17,42 lei, acum o zi. Un litru de motorină costă 14,72 lei, comparativ cu 15,32 lei. Gazul lichefiat costă 9,97 lei, în comparație cu 10,15 lei. Acum mai bine de o săptămînă, carburanții s-au ieftinit cu 30-40 de bani.

 

Notarii publici îşi suspendă activitatea

Prestarea serviciilor notariale de către notarii publici, cu excepţia cazurilor de urgenţă majoră, se suspendă pînă în data de 27 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale. Totodată, Comisia a decis că organele de conducere ale profesiilor de avocat, notar public, executor judecătoresc, precum şi ale celorlalte profesii vor stabili măsurile care se impun pentru asigurarea desfăşurării optime a activităţii, cu respectarea regulilor sanitar-epidemiologice. Executarea acestor măsuri ar putea fi monitorizată înclusiv de poliţie.

 

Parlamentul salută constituirea de către Japonia a Grupului parlamentar de prietenie cu Moldova

În premieră de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-nipone, a fost constituit Grupul de prietenie parlamentară ”Japonia – R. Moldova” în Dieta Națională a Japoniei. Finalizarea procedurii de constituire a Grupului parlamentar de prietenie cu R. Moldova a fost anunțată prin intermediul Ambasadei Japoniei la Chișinău. Din Grup fac parte 6 membri ai Camerei Consilierilor și Camerei Reprezentanților, în frunte cu Yoshimasa Hayashi, membru al Camerei Consilierilor, fost ministru al educației, culturii, sportului, științei și tehnologiilor.

 

În ultimele 24 de ore în R. Moldova au intrat 2083 de persoane

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 3 765 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în R. Moldova - 2 083 traversări persoane, dintre care 1 470 treceri la frontiera moldo-română, 611 treceri la frontiera cu Ucraina și două treceri a frontierei aeriene. Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare/ieșire) au fost PTF Leușeni – 637 traversări personae și PTF Sculeni – 472 traversări personae.

 

Procuratura a trimis în judecată adolescentului care a ucis un copil pentru o consolă video

Procuratura raionului Orhei anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a unui adolescent din Orhei, care și-a ucis amicul minor pentru o consolă de jocuri Xbox. Tragedia a avut loc pe 18 ianuarie 2020, în subsolul unei clădiri nefinisate din orașul Orhei, unde inculpatul, în vîrstă de 14 ani, și-a ademenit amicul, cu doi ani mai mic decît el, l-a înjunghiat mortal cu un cuțit, după care i-a sustras din rucsac o consolă Xbox și a plecat, abandonînd cadavrul victimei. Adolescentul a fost pus sub învinuire pentru două capete de acuzare, inclusiv ”tîlhărie” și ”omor intenționat”, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă pînă la 12 ani și 6 luni închisoare.

 

O polițistă de frontieră a fost infectată cu noul coronavirus

O polițistă de frontieră din R. Moldova, care lucrează la Aeroportul Internațional Chișinău, a fost testată pozitiv la COVID-19. Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi. Angajata Poliției de Frontieră a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” pe data de 18 martie, cînd s-a simțit rău. Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, ceilalți colegi de-ai ei cu care a lucrat în ture sînt în prezent sub monitorizare.

 

Președintele spune că în spitalele din Chișinău sînt pregătite 1500 de locuri pentru pacienții cu COVID-19

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în R. Moldova va fi în creștere. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, care face referire la un raport al Organizației Mondiale a Sănătății. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că autoritățile din R. Moldova sînt pregătite să facă față unui număr de inefectați cu COVID-19 care ar putea ajunge pînă la 1500-2000 de persoane. „Noi trebuie să ne așteptăm că numărul celor infectați va crește. Noi ne-am pregătit pentru 1500-2000 de cazuri”, a declarat Dodon.