REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (9 septembrie 2021)

Ion Suruceanu își sărbătorește ziua de naștere

Interpretul de muzică ușoară Ion Suruceanu, Artist al Poporului, deținător al ”Ordinului Republicii”, a împlinit astăzi 72 de ani. S-a născut în 1949, în satul Suruceni, raionul Ialoveni. După absolvirea școlii din satul natal, în 1964-1967, a studiat pianul și fagotul la Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga” din Chișinău. Ion Suruceanu și-a început activitatea profesională în 1968, în calitate de solist al formației vocal-instrumentale ”Noroc”, condusă de Mihai Dolgan, în care a activat pînă în anul 1970. Ulterior, a activat în diferite colective muzicale. A fost interpret al Ansamblului de muzică ușoară ”Bucuria”(1970-1973), al formațiilor ”Contemporanul (1974) și ”Real” (1990-1993) și a colaborat cu Orchestra de muzică simfonică și de estradă a Radioteleviziunii Naționale (1974).

 

Instituțiile de învățămînt din UTA Găgăuzia au fost dotate cu 75 de laptopuri

Cadrele didactice, elevii și elevele din 25 de școli din UTA Găgăuzia au acces la 75 de calculatoare performante. Donația a fost oferită în cadrul unui proiect de digitalizare a educației și de modernizare a procesului de învățămînt în regiune, finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia și implementat de PNUD, în parteneriat cu Ministerul educației. 55 de copii în situații de risc vor putea împrumuta echipamentele de la bibliotecile instituțiilor de învățămînt, pentru a putea participa la lecțiile online.

 

Legislativul are un nou secretar general

Tamara Gheorghița a fost numită în funcția de secretar general al Parlamentului. Ordinul de numire a fost semnat de speakerul Igor Grosu. Noul secretar general este doctor în științe administrative și are o experiență de peste 20 de ani în managementul resurselor umane, evaluarea performanțelor și recrutarea angajaților. De asemenea, Tamara Gheorghița are peste 15 ani de experiență în reforma serviciului public, fiind implicată în elaborarea de politici pentru gestionarea resurselor umane.

 

Doi bărbați au fost reținuți de CAN

Doi bărbați au fost reținuți de ofițerii CNA după ce ar fi cerut și primit 1.200 de euro mită, sub pretextul că pot ajuta un candidat să obțină un permis de conducere. Potrivit CNA, cei doi ar fi pretins că au influență asupra persoanelor publice de la Departamentul înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto din mun. Chișinău și că-i pot determina pe funcționari să organizeze susținerea cu succes a examenul teoretic și practic, cu eliberarea ulterioară a permisului auto. Pentru infracțiunea ce li se incriminează, Codul penal prevede o pedeapsă cu amendă de pînă la 200.000 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.

 

Moldovenii care au lucrat în Grecia vor putea primi pensii din partea statului elen

Moldovenii care au lucrat în Grecia vor putea primi pensii. Un acord în domeniul securității sociale dintre R. Moldova și R. Elenă a fost semnat la Chișinău de către ministrul muncii Marcel Spatari și ministrul de externe al Greciei, Nikos Dendias. Scopul acordului este asigurarea unui cadru de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi din R. Moldova, care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă pe teritoriul unuia sau ambelor state.

 

Membrii Consiliului Audiovizualului vor fi selectați în baza unui nou regulament

Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a aprobat Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului. Potrivit noului document, președintele Comisiei va solicita entităților publice să propună cîte doi candidați pentru fiecare funcție vacantă de membru al CA și va anunța concursul pentru candidații propuși de organizațiile societății civile. În urma concursului, vor fi nominalizați candidații care vor fi propuși plenului Parlamentului.

 

Colegiul Industrial din Comrat va fi construit cu suportul Turciei

Ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavușoğlu, va participa la demararea lucrărilor de construcție a Colegiului Industrial în Comrat. Subiectul a fost anunțat în cadrul unei discuții cu guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah. În cursul discuției telefonice au fost puse la punct detaliile participării oficialului turc la începerea lucrărilor de construcție a Colegiului finanțat de Guvernul Republicii Turcia. Colegiul Industrial va purta numele Președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan.

 

Țigări de peste 1 milion de lei au fost depistate de vameși

Circa 2 milioane de țigarete, în valoare de 1 milion de lei, au fost depistate de vameși într-un camion cu nisip. Potrivit Serviciului Vamal, tentativa de transportare ilicită a produselor din tutun a fost stopată la postul vamal intern de control „Hîrbovăț", ieri, în jurul orei 21.00. Actele de însoțire indicau că autovehiculul transporta nisip pentru construcții, în cantitate de 24 de tone. Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul camionului riscă închisoare de la 4 la 10 ani.

 

A cincea zi la rînd, benzinăriile din țară afișează prețuri mai mari la carburanți

A cincea zi la rînd benzinăriile din țară afișează prețuri mai mari la carburanți. În această dimineață, benzina cu cifra octanică A 95 este mai scumpă cu 9 bani și costă 20,61 de lei, iar motorina costă cu 3 bani mai mult, 16,66 lei pentru un litru. După ce deputații PAS au modificat legea cu privire la produsele petroliere, în fiecare zi Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică stabilește prețuri maxime de referință. De la intrarea în vigoare a prevederii, carburanții se scumpesc zilnic.

 

Lotul de lupte libere a ocupat locul 1 în clasamentul pe echipe la turneul de la București

Luptătorii moldoveni au cucerit 15 medalii la turneul internațional ”Ion Corneanu & Ladislau Simon”, care s-a desfășurat la București. Pe primele locuri s-au clasat Emilia Cîrîcu (50 kg), Iulia Leorda (53 kg), Nicolae Grahmez (70 kg) și Ivan Ichizli (86 kg). La luptele libere, lotul Moldovei s-a clasat pe locul 1 în clasamentul pe echipe. Turneul a reunit peste 300 de sportivi din 23 de state.

 

Doi producători de fructe au participat la o expoziție în Italia

Două companii producătoare și exportatoare de fructe din R. Moldova au luat parte în premieră cu standul comun „Moldova un gust deosebit” la expoziția Internațională Macfrut, care a avut loc săptămîna aceasta la Rimini, Italia. Potrivit Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe, participarea la expoziție a fost organizată de Asociația Moldova Fruct în cadrul Programului „Fructe moldovenești pentru lume”, implementat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova și Agenția de Investiții din Moldova. Evenimentul este vizitat de operatori de pe întregului lanț de comerț cu fructe. În acest an, expoziția a fost organizată atît în format fizic, cît și digital.

 

Parlamentul va aplica votul electronic

De astăzi Parlamentul aplică votul electronic. Anunțul a fost făcut de speakerul Igor Grosu, la începutul ședinței plenare. "Implementarea acestui sistem înseamnă mai multa transparență și predictibilitate, iar cetățenii vor avea posibilitatea să urmărească îndeaproape activitatea deputaților pe care i-au delegat în legislativ”, a opinat Grosu. Sistemul de vot electronic este format din două module interconectate. Este vorba despre Programul BOSCH DCN-CW Conference Software și Programul de afișare a datelor, care colectează și afișează opțiunile de vot prin intermediul unei interfețe grafice.

01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:06
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39