Japonia acuză China de noi incursiuni în teritoriului său

Japonia a transmis Chinei un protest oficial, după ce nave chineze de supraveghere maritimă au pătruns Sîmbătă în apele teritoriale nipone, transmite Reuters.
Vasul a fost detectat în largul coastelor Prefecturii Kagoshima din insula Kyushu din Sudul arhipelagului japonez, la ora locală 6 a.m. (Vineri ora 21.00 GMT).
A fost a doua încălcare a teritoriului Japoniei de către China în mai puţin de o săptămînă. Luni, potrivit Guvernului de la Tokyo, un avion militar de recunoaştere Y-9 chinez a zburat în apropiere de Kyushu.
Guvernul nipon şi-a transmis "preocuparea gravă şi protestul în legătură cu incidentul" unui oficial al Ambasadei Chinei, a anunţat ministerul de Externe de la Tokyo, într-un comunicat care menţiona şi prima acţiune.
Săptămîna aceasta, Japonia le transmisese unor diplomaţi chinezi că încălcarea de Luni a spaţiului său aerian este "categoric inacceptabilă".
Reuters nu a reuşit să contacteze telefonic Ambasada chineză la Tokyo; apelul a fost făcut în afara orelor obişnuite de program.
Japonezii şi-au consolidat apărarea pentru a descuraja Beijingul, în contextul intensificării din ultimii ani a activităţilor militare chineze în apropiere de ţara lor şi de Taiwan.
Conform televiziunii naţionale japoneze NHK, incidentul de Sîmbătă a fost al zecelea de acest gen din ultimul an. În afară de incursiunile navelor de supraveghere chineze în apele Japoniei, au existat şi trei situaţii în care au fost implicate submarine sau alte vase de culegere de informaţii.












