Israelul este acuzat de către ONU pentru utilizarea forţei în Cisiordania ocupată

Oficiul din Cisiordania ocupată al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului a condamnat, Sîmbătă, utilizarea forţei de către ocupanţii israelieni în timpul operaţiunilor militare din teritoriul respectiv, semnalează Petra.
Oficiul a emis un comunicat în care cere încetarea imediată a atacurilor israeliene asupra taberei de refugiaţi de la Jenin, în Nordul Cisiordaniei, şi acuză Israelul de omoruri "ilegale" în tabără şi în zonele învecinate din oraş.
Documentul arată că operaţiunile israeliene au creat insecuritate pentru rezidenţii palestinieni şi distrugeri masive în tabăra de refugiaţi, unde se află peste 11.000 de palestinieni.
Oficiul a explicat că în momentul emiterii comunicatului forţele de securitate israeliene uciseseră la Jenin 12 palestinieni, dintre care cinci şi-au pierdut viaţa în urma unor lovituri aeriene, iar şapte au fost împuşcaţi.
Instituţia a avertizat că utilizarea de arme şi tactici militare de către forţele de ocupaţie va duce la escaladarea violenţelor în Cisiordania ocupată şi a reamintit că Curtea Internaţională de Justiţie a considerat ilegală prezenţa israeliană în teritoriile palestiniene ocupate, cerînd Israelului să se retragă.
Petra preia, de asemenea, informaţii din presa din Israel conform cărora un soldat israelian a fost ucis Sîmbătă, iar alţi cîţiva au fost răniţi la Jenin, unde au fost prinşi într-o ambuscadă în cursul dimineţii, în timpul ciocnirilor din localitate şi din tabăra de refugiaţi. Televiziunea Channel 14, citată de agenţie, a transmis că răniţii au fost transportaţi cu un elicopter la un spital din Haifa, odată cu ei fiind evacuat şi camaradul lor decedat.












