Jens Stoltenberg: "Soldaţii, tancurile şi bazele militare ruseşti sunt ţinte legitime în conformitate cu dreptul internaţional"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că aprobă ofensiva ucraineană din regiunea Kursk din Rusia, invocînd dreptul Ucrainei de a se apăra, într-un interviu acordat ziarului german Die Welt, citat de AFP, potrivit Agerpres.
"Soldaţii, tancurile şi bazele militare ruseşti sunt ţinte legitime în conformitate cu dreptul internaţional", a justificat şeful Alianţei Nord-Atlantice.
”Dreptul la autoapărare al Ucrainei, care a fost invadată de Rusia în urmă cu mai bine de 900 de zile, nu se opreşte la graniţă”, a spus Jens Stoltenberg.
”Începută în August, spre surprinderea tuturor, această contraofensivă nu a fost planificată cu NATO, iar Alianţa nu a jucat nici un rol”, a adăugat el.
”Organizaţia va continua să sprijine Ucraina cu livrări de arme şi echipamente, vitale pentru a contracara invazia rusă”, a mai precizat el.
Jens Stoltenberg a salutat, de asemenea, "angajamentul clar al Germaniei de a rămîne cel mai mare donator militar al Ucrainei în Europa şi al doilea la nivel mondial".
Săptămîna trecută, Guvernul german a fost criticat puternic pentru ajutorul militar acordat Ucrainei, care va fi redus în 2025.
Cancelarul Olaf Scholz a negat orice dezangajare a ţării sale, care are a doua cea mai mare contribuţie după Statele Unite, dînd asigurări că Kievul va continua să primească echipamentele militare de care are nevoie Armata sa.
În ciuda acestei ofensive în regiunea Kursk, Moscova continuă să cîştige teren constant în regiunea ucraineană Doneţk, care rămîne epicentrul luptelor.
Armata rusă a revendicat, Vineri, capturarea a trei noi sate: Novojelan şi Kostiantinivka, în regiunea Doneţk, şi Sinkivka, în regiunea Harkov.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a recunoscut, Miercuri, o situaţie "extrem de dificilă" pentru Armata sa în apropiere de Pokrovsk, un important centru logistic de care soldaţii ruşi se află acum la mai puţin de zece kilometri distanţă.












