REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (22 martie 2021)

BNM a dat startul Global Money Week 2021 în R. Moldova

Astăzi a demarat Săptămîna Internațională de Educație Financiară (Global Money Week) în R. Moldova cu genericul „Dă sens banilor”. La evenimentul promovat de mai mulți ani de Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de coordonator național al procesului de educație financiară, au aderat autorități, instituții și asociații cu diverse profiluri de activitate. „Educația financiară reflectă un interes public și derularea acestui proces la diferite niveluri și pentru diverse grupuri-țintă, cu implicarea autorităților, dar și a societății civile vine să confirme o realitate a lumii moderne în continuă și rapidă schimbare”, a menționat guvernatorul BNM, Octavian Armașu, în deschiderea evenimentului.

 

Cadrele didactice ar putea fi vaccinate anti-coronavirus, la dorință

Primăria municipiului Chișinău a solicitat autorităților centrale introducerea cadrelor didactice din oraș în linia a doua de vaccinare. Primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat astăzi, în cadrul ședinței on-line a serviciilor municipale, că a solicitat autorităților introducerea cadrelor didactice din oraș în linia a doua de imunizare anti-coronavirus. Potrivit oficialului, cadrele didactice nu vor fi obligate să se vaccineze, o vor face la alegere. ”Dacă dorim reluarea lecțiilor cu prezența fizică a elevilor în clase, cadrele didactice trebuie să fie vaccinate. Profesorii se află într-o zonă de risc de infectare cu COVID-19, am solicitat includerea cadrelor didactice în linia a doua de vaccinare”, a declarat Ceban.

 

În capitală situația pandemică rămîne tensionată

În municipiul Chișinău, un număr total de 95 mii de locuitori au fost bolnavi de coronavirus, situația pandemică rămînînd tensionată. Șeful Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a declarat astăzi că situația pandemică rămîne tensionată. „De la începutul pandemiei de coronavirus, un număr de circa 95 de mii de locuitori au fost bolnavi de COVID-19, iar numărul de îmbolnăviri crește în ritmuri alarmante”, a menționat Bucearschi. Potrivit oficialului, în instituțiile municipale de sănătate sînt internați 1360 de pacienți bolnavi de coronavirus. ”Numărul cazurilor grave și foarte grave este în creștere. S-au înregistrat 62 de cazuri foarte grave, 614 cazuri grave și 672 de cazuri medii”, a precizat Bucearschi.

 

Va crește numărul taxatorilor care vor folosi validatoare mobile de card bancar

Numărul taxatorilor care vor folosi validatoare mobile pentru carduri bancare în transportul public municipal va crește. Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, a declarat astăzi că, în această săptămînă, companiile bancare vor livra acest echipament către Parcul Urban de Autobuze și către Regia Transport Electric Chișinău. „Astfel, numărul taxatorilor care vor folosi validatoare mobile pentru carduri bancare în transportul public municipal va crește”, a precizat Chironda. Potrivit viceprimarului, în această săptămînă vor fi efectuate cursuri de instruire a taxatorilor care vor folosi validatoarele mobile. Pe ruta de troleibuz 22 vor fi prezenți 20 de taxatori cu validatoare mobile de card bancar, iar pe ruta de autobuz 5 vor activa zece.

 

Activitatea HoReCa în Chișinău ar putea fi suspendată

Primăria municipiului Chișinău va suspenda activitatea unităților de alimentație publică care nu respectă măsurile Comisei Extraordinare de Sănătate Publică. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a amenințat agenții economici care activează în domeniul HoReCa că va sista activitatea unităților de alimentație publică care nu respectă măsurile anti-pandemice. Potrivit lui Ceban, unitățile de alimentație publică achită amenzile și continuă să activeze fără respectarea restricțiilor anti-coronavirus. „Am înțeles că unele restaurante achită amenzi pentru nerespectarea restricțiilor, că stau după ora permisă, după care, a doua seară, aceste lucruri se repetă. Faci 50 de mii, 100 de mii pe noapte, apoi achiți amendă, cît este ea acolo, cîteva mii. Și îți este în cot de restricții, de lege, de reguli, de Primărie și poliție”, a explicat Ceban.

 

Ofițerii CNA au descins la primăria Ghidighici

O schemă de corupție, pusă în aplicare de mai multe persoane publice din cadrul Primăriei Ghidighici a fost deconspirată de Centrul Național Anticorupție /CNA/. Ofițerii au desfășurat 23 de percheziții de dimineață în birourile şi la domiciliile a opt bănuiți. Potrivit CNA, oamenii legii cercetează această schemă în cadrul a 38 de cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranți sînt suspectați de acte de corupere, manifestate prin legalizarea, contra cost, a unor construcții din raza comunei Ghidighici. Astăzi patru persoane au fost escortate la CNA pentru audieri, urmînd să fie reținute pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pînă la 10 ani de detenție, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o anumită perioadă.

 

Peste 12 mii de doze de vaccin Pfizer vor fi repartizate în nouă CSP

12 282 de doze de vaccin Pfizer vor fi repartizate în nouă Centre de Sănătate Publică (CSP) din R. Moldova, din Edineț, Bălți, Soroca, Ungheni, Chișinău, Orhei, Hîncești, Căușeni, Cahul, UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană. Ulterior, CSP teritoriale vor distribui dozele de vaccin în raioanele și municipiile din țară. Vineri, 19 martie, în R.Moldova au ajuns 24 570 de doze de vaccin Pfizer. Campania de vaccinare împotriva COVID-19, în R. Moldova, a început pe 2 martie, după ce sîmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

 

Sistemul de monitorizare JIRA ar putea fi înregistrat la CNPDCP

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat astăzi, că autoritățile municipale vor solicita Parlamentului organizarea audierilor parlamentare pentru înregistrarea sistemului de monitorizare JIRA la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP). Potrivit oficialului, sistemul JIRA asigură monitorizarea eficientă și operativă de la distanță a stării de sănătate a pacienților cu COVID-19 care se tratează la domiciliu. "Sistemul JIRA este mult mai eficient și operativ, deoarece medicii de familie nu reușesc zilnic să sune pacienții. Sistemul permite atenționarea către medicul de familie a cazurilor mai grave", a spus Ceban.

 

Experți din R. Moldova au participat la un seminar UE

Reprezentanții Ministerului agriculturii, împreună cu un grup de experți naționali au participat săptămîna trecută la un seminar de instruire în legătură cu realizarea și raportarea angajamentelor R. Moldova către Secretariatul Convenției privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi (CLRTAP). Participanții au fost familiarizați cu cerințele de raportare și au fost antrenați într-o serie de activități practice pentru a-și dezvolta cunoștințele cu privire la analizarea inventarului național de emisii al R. Moldova. Ca urmare, trainerii le-au recomandat participanților să includă în raport două componente noi: cartografierea și proiectarea emisiilor.

 

Doi moldoveni au fost extradați din Italia

Un bărbat în vîrstă de 39 de ani, anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol din anul 2017, a fost extrădat din Italia. Acesta a fost extrădat la solicitarea Centrului de combatere a traficului de ființe umane pentru comiterea unei infracțiuni conform art. 165, Cod penal, „Trafic de ființe umane”, Tot din Italia a fost deportat și un bărbat de 56 de ani. Acesta a fost anunțat în anul 2020 în căutare internațională la solicitarea Inspectoratului de Poliție Briceni, fiind acuzat de „vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care au provocat decesul victimei”. Bărbatul a fost deportat din Italia la decizia autorităților acestui stat. Ambii au fost aduși în țară pe cale aeriană.

 

Olga Cebotari a discutat cu Thomas Mayr-Harting

Astăzi, a avut loc o nouă reuniune de consultări, în format online, dintre viceprim-ministrul Olga Cebotari și Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting. Discuțiile între cei doi oficiali s-au axat pe dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, fiind evidențiat că în anul curent s-au desfășurat deja două întrevederi la nivelul reprezentanților politici și șase ședințe ale grupurilor de lucru sectoriale. S-a reiterat și faptul că respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană și restabilirea liberei circulații în/dinspre raioanele de est ale țării sînt dosare primordiale pentru Guvernul R. Moldova și s-a îndemnat mobilizarea eforturilor sub egida OSCE în vederea revenirii situației în albia standardelor internaționale în vigoare.

 

Primăria Ceadîr-Lunga pregătește un proiect care va asigura locuri noi de muncă

Autoritățile municipiului Ceadîr-Lunga sînt preocupate în prezent de crearea condițiilor necesare pentru a stabili colaborarea cu un investitor care va deschide în localitate pînă la o mie de noi locuri de muncă. Despre aceasta a anunțat primarul orașului Anatoli Topal. Este vorba de construcția unei fabrici de croitorie, cu o suprafață de 5200 de metri pătrați. Pentru realizarea acestui proiect, Primăria Ceadîr-Lunga a susținut deja prima etapă a unui concurs de programe, lansat de Agenția de Dezvoltare Regională din autonomia găgăuză. Pentru realizarea acestui proiect, autoritățile din Ceadîr-Lunga au semnat deja un acord bilateral cu un investitor din Turcia.