REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (17 noiembrie 2020)

Pentru prima dată în șapte luni importurile de mărfuri sînt în creștere

Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2020 au însumat 508,5 milioane dolari, cu 17,2% mai mult, față de luna august 2020 și cu 1,3% mai mult, comparativ cu luna septembrie 2019. Despre aceasta arată date ale Biroului Naţional de Statistică (BNS). Este pentru prima dată din luna februarie 2020, cînd importurile lunare au depăşit nivelul din aceeaşi lună a anului 2019. Datele BNS arată că în ianuarie-septembrie 2020 importurile de mărfuri au constituit 3,8 miliarde dolari, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2019 cu 10,3%.

 

În municipiul Chișinău vor apărea încă două grădinițe

Direcția generală educație tineret și sport a municipiului Chișinău va reorganiza în această lună Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” în Complex Educațional, unde va funcționa inclusiv o nouă grădiniță, Tot în noiembrie, în sectorul Botanica va fi deschisă Grădinița nr. 79, care va dispune de șase grupe pentru 140 de copii. Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat astăzi, pe rețelele de socializare, că în cadrul Complexului Educațional „Mihail Lomonosov” va funcționa o grădiniță cu o capacitate de o sută de locuri pentru copii cu vîrstele 3-7 ani.

 

Un coridor de drum ce traversează raionul Călărași va fi reparat în 5 luni

Reparația Coridorului 8.3 ce traversează localitățile Hîrbovăț, Sverida și Onișcani din raionul Călărași se va finaliza peste 5 luni. În prezent, lucrările sînt executate în proporție de peste 65%, transmite Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). „Reparația drumului va îmbunătăți considerabil infrastructura din zonă, va atrage agenți economici, va facilita accesul cetățenilor spre centrele de sănătate, educație și comerț. La fel, atît pietonii, cît și participanții la trafic vor beneficia de securitate și siguranță rutieră”, indică ASD. Finanțat din sursele Băncii Mondiale, proiectul valorează peste 88 milioane de lei.

 

Pe teritoriul R. Moldova a fost confirmat un caz pozitiv de rabie la o bovină

Pe teritoriul Republicii Moldova a fost confirmat un caz pozitiv de rabie la o bovină în raionul Rezina. Cadavrul animalului afectat au fost nimicit prin ardere, iar rămășițele au fost înhumate.

 

Un bărbat a fost tamponat mortal de două microbuze la Orhei

Un a ccident grav s-a produs în localitatea Cișmea, raionul Orhei. Un bărbat a murit, după ce a fost tamponat de două autovehicule, în timp ce a încercat să traverseze strada neregulamentar. Impactul s-a produs aseară în jurul orei 18.00. Victima este un bărbat de 61 de ani, care a încercat să traverseze strada în afara trecerii pentru pietoni, într-un loc neiluminat, moment în care a fost tamponat violent de un microbuz de marca Mercedes, iar în urma impactului bărbatul a fost aruncat pe banda din sens opus, unde la fel a fost tamponat de un microbuz de rută.

 

65 de persoane aflate în urmărire penală, reținute de către Poliția Capitalei

Ofițerii secției investigare infracțiuni și securitate publică din cadrul Inspectoratelor de Poliție din subordinea Direcției de Poliție a mun. Chișinău, continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală privind reținerea persoanelor aflate în urmărire penală și care se eschivează de a se prezenta la organele de drept. Astfel, în perioada 09 noiembrie – 15 noiembrie, de către polițiști au fost reținute 65 de persoane aflate în urmărire penală dintre care 47 de persoane reținute pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni și se eschivau de a se prezenta la organul de urmărire penală iar 18 persoane ca debitori de stat.

 

O bombă de aviație de 50kg din perioada celui de-al doilea Război Mondial, deminată de geniștii Armatei Naționale

O bombă de aviație de 50 kg și muniții rămase în sol din perioada celui de-al doilea Război Mondial au fost depistate în apropierea ocalității Sculeni, raionul Ungheni, și în satul Larga, raionul Anenii Noi. Obiectele explozive au fost depistate de către localnici în timpul lucrărilor agricole. La fața locului au intervenit geniștii Batalionului „Codru” din cadrul Armatei Naționale care au efectuat lucrările de deminare.

 

Ion Chicu s-a întîlnit cu Ambasadorul SUA

Premierul R. Moldova, Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan. Discuţiile au vizat cadrul actual al relațiilor bilaterale, inclusiv subiectele prioritare, precum desfășurarea la 15 noiembrie al celui de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale. „A fost apreciat efortul Guvernului în organizarea unui proces electoral corect și democratic”, se menționează într-un comunicat al Guvernului. Potrivit sursei, Prim-ministrul a menționat că Guvernul continuă să fie concentrat pe realizarea Planului de Acțiuni pentru 2020-2023 și atingerea obiectivelor de dezvoltare a țării, stabilite de cadrul național strategic.

 

Ion Ceban a discutat cu mai mulți senatori din Federația Rusă

Primarul general Ion Ceban a avut o întrevedere în cadrul Primăriei cu mai mulți senatori din Federația Rusă, care au venit în misiune de monitorizare a alegerilor prezidențiale din R. Moldova. Ceban spune că sînt oficiali din diferite regiuni ale Rusiei cu care a convenit să aibă pe viitor schimb de experiență în diverse domenii, urbanism, infrastructură, educație, medicină. „Am vorbit despre mai multe proiecte pe care le-am inițiat la nivel de capitală, dar și despre practici pe care le putem prelua pentru Chișinău”, a declarat Ceban.

 

Cel mai plătit loc de muncă în R. Moldova este la Giurgiulești

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă /ANOFM/ a publicat lista celor mai plătite locuri de muncă vacante. Astfel, cel mai plătit loc de muncă vacant declarat la ANOFM este pentru poziția de director de producție la o companie elvețiană care își desfășoară activitatea în raionul Cahul, satul Giurgiulești. Locul de muncă este pentru o persoană cu experiență în domeniul extracției uleiului de floarea soarelui și care cunoaște limba engleză la nivel avansat. Salariul propus: între 45 mii și 50 mii de lei. În același timp, compania respectivă oferă cîte 17 mii de lei salariu pentru cei trei funcții libere de șefi de schimb, responsabili de organizarea și desfășurarea activității de producere a uleiului.

 

Podul de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău va intra în reparație capitală

În anul viitor, podul rutier care face legătura dintre sectoarele Centru și Rîșcani din municipiul Chișinău, de pe strada Mihai Viteazul, va intra în reparație capitală. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi că, în urma unei expertize, a fost constatată o situație alarmantă la acest pod și va propune intrarea acestuia în reparație capitală. “Podul de pe Mihai Viteazul din sectorul Rîșcani al capitalei se află într-o stare dezastruoasă. Sînt grinzi care prezintă pericol să se prăbușească. Concluziile au fost făcute în urma unei expertize”, a notat Ceban.

 

Doi oficiali ai FMF vor fi delegați la UEFA

Doi membri ai Federației Moldovenești de Fotbal /FMF/ vor fi observatori de arbitri în competițiile UEFA. Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat că UEFA a delegate doi oficiali moldoveni pentru meciurile din cadrul competițiilor sale. Astfel, Vladimir Antonov va fi observator de arbitri la partida Grecia - Scoția din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret, care se va disputa astăzi, 17 noiembrie, pe Stadio Apostolos Nikolaidis din Atena. Mîine, 18 noiembrie, Alina Capațîna va participa în calitate de Delegat UEFA la meciul Anderlecht Bruxelles - Benfica Lisabona din cadrul Ligii Campionilor feminin.