REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (28 Februarie 2022)

Secretarul general al NATO este alarmat de anunţul lui Putin privind punerea în alertă a forţelor de descurajare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (foto), s-a declarat, Duminică, alarmat de decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune în alertă „forţele de descurajare” ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, transmite dpa, potrivit agerpres. Într-un interviu acordat Duminică postului BBC, Stoltenberg a apreciat că anunţul făcut de Putin dovedeşte cît de „gravă” este confruntarea pe tema invadării Ucrainei de către Rusia. Într-o intervenţie separată la postul de televiziune CNN, Stoltenberg a denunţat „o retorică periculoasă” şi un „comportament iresponsabil”.

„Aceasta este o retorică periculoasă. Acesta este un comportament iresponsabil, și, desigur, cînd combini această retorică cu ceea ce face Rusia pe teren în Ucraina – poartă un război împotriva unei naţiuni independente, suverane, declanşează o invazie masivă asupra Ucrainei –, situaţia devine şi mai gravă”, a apreciat Stoltenberg la programul „State of the Union” de pe CNN, citat de Reuters.

Putin a instituit stare ridicată de alertă pentru forţele nucleare de „descurajare”

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, Duminică, într-o apariţie televizată, alături de ministrul Apărării şi şeful Statului Major, că a dispus o stare ridicată de alertă pentru forţele nucleare de „descurajare”, ca urmare a „declaraţiilor agresive” ale ţărilor din NATO la adresa ţării sale, după ce acestea au luat măsuri economice neprietenoase. „Dragi colegi, vedeţi acţiunile neprietenoase ale ţărilor din Vest, în ceea ce priveşte partea economică, despre care ştim cu toţii, dar înalţii oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federaţiei Ruse, motiv pentru care ordon Ministerului Apărării şi şefului marelui stat major să treacă forţele de descurajare ale Armatei într-un regim special de serviciu combativ”, a spus Putin, într-o apariţie televizată, alături de ministrul Apărării şi şeful marelui stat major, citat de TASS.

Forţele de descurajare strategică ale Rusiei. Care sunt acestea?

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat, Duminică, punerea în stare de alertă a „forţelor de descurajare”, care includ şi o componentă nucleară, ca răspuns la ceea ce şeful de la Kremlin a numit „declaraţii agresive” ale principalelor ţări din NATO, în plină ofensivă militară rusă împotriva Ucrainei, transmite EFE, potrivit agerpres. Dar despre ce fel de forţe este vorba?

Forţele de descurajare strategică ale Rusiei sunt compuse din forţe ofensive strategice şi forţe defensive strategice, potrivit paginii de internet a Ministerului Apărării rus, citată de EFE. Forţele ofensive strategice au în arsenalul său sisteme de rachete intercontinentale şi avioane cu mare autonomie de zbor şi sunt formate din forţele strategice nucleare, care includ trupele de rachete strategice. În plus, mai includ forţe strategice convenţionale de uz dublu: unităţi de bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune, submarine, nave şi aviaţie purtătoare de rachete ale Marinei ruse, cu armament cu rază lungă de acţiune şi de precizie. Forţele defensive strategice sunt compuse din forţe şi mijloace de apărare aerospaţială, care includ un sistem de alertă privind atacurile cu rachete şi un sistem de control al spaţiului, apărare antiaeriană şi apărare spaţială. Acestea mai includ şi forţe şi mijloace de apărare antiaeriană.

Rusia a anunțat că e gata să tragă în vehiculele care aduc arme din Occident

Şeful Comisiei Consiliului Federaţiei pentru Protecţia Suveranităţii Statului, Andri Klimov, a declarat că Federaţia Rusă este gata să tragă în vehiculele care aduc arme din Occident în Ucraina. „Persoanele care vor transporta arme occidentale la Kiev pe teritoriul Ucrainei pot deveni ţinta unor lovituri precise. Atîta timp cît, de exemplu, o maşină cu marfă militară călătoreşte pe teritoriul unei ţări terţe, aceasta este afacerea acesteia, de îndată ce intră în Ucraina, facem demilitarizare. Ei nu poartă mere. Crezi că nu poţi urmări aceste livrări? Nu este ca şi cum ai purta un briceag în buzunar", a spus Klimov.

Rusia va cataloga drept ”înaltă trădare” ajutorul către un stat străin

Parchetul general al Rusiei a avertizat Duminică cetăţenii că orice ajutor pentru un stat străin în timpul „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, ordonată de preşedintele rus, Vladímir Putin, va fi catalogată drept „înaltă trădare”, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres. „Ajutorul financiar, tehnico-material, sub formă de consultanţă sau orice alt tip pentru un stat sau organizaţie străină sau reprezentaţii acestora, îndreptată împotriva securităţii Rusiei, va fi catalogat ca delict prevăzut în articolul 275 din Codul Penal rus (înaltă trădare)”, a anunţat instituţia printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, este vorba despre un delict care prevede o condamnare cu privare de libertate de pînă la 20 de ani.

SUA, după anunţul lui Putin privind alerta forţelor de descurajare nucleare: ”Președintele Rusiei fabrică ameninţări"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, "fabrică ameninţări care nu există", a acuzat Duminică purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Jen Psaki, la scurt timp după ce Moscova a anunţat că-şi pune în alertă "forţele de descurajare" ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, transmite AFP, potrivit ziare.com.
"Este vorba despre o schemă repetată pe care am observat-o din partea preşedintelui Putin în timpul acestui conflict, şi anume fabricarea unor ameninţări care nu există cu scopul de a justifica continuarea unei agresiuni. Rusia nu a fost ameninţată în nici un moment de NATO sau de Ucraina. (...) Avem capacitatea să ne apărăm, dar trebuie să şi atragem atenţia asupra a ceea ce vedem aici, din partea preşedintelui Putin", a declarat Psaki.

Numeroase bănci ruseşti au fost excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Ţările occidentale au adoptat un nou set de sancţiuni împotriva Moscovei după invazia Ucrainei, în special prin decizia de a exclude numeroase bănci ruseşti din platforma interbancară Swift, scrie news.ro. Sunt vizate „toate băncile ruseşti deja sancţionate de comunitatea internaţională, precum şi, dacă este cazul, celelalte instituţii”, a precizat purtătorul de cuvînt al Guvernului german, a cărui ţară prezidează în prezent G7. Aceste măsuri au fost luate de Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada, Italia şi Comisia Europeană.

Aliaţii occidentali spun că se vor „angaja, de asemenea, să impună măsuri restrictive care să împiedice Banca Centrală Rusă să-şi desfăşoare rezervele internaţionale în moduri care să submineze impactul sancţiunilor noastre”. De asemenea, va fi limitată capacitatea oligarhilor ruşi de a cumpăra cetăţenie în alte ţări. „Ne angajăm să acţionăm împotriva oamenilor şi entităţilor care facilitează războiul din Ucraina şi activităţile dăunătoare ale Guvernului rus. În mod specific, ne angajăm să luăm măsuri pentru a limita vînzarea cetăţeniei – aşa-numitele paşapoarte de aur – care să permită ruşilor bogaţi conectaţi la Guvernul rus să devină cetăţeni ai ţărilor noastre şi să obţină acces la sistemele noastre financiare”.

Japonia se alătură UE şi SUA în blocarea unor bănci ruseşti din sistemul internaţional SWIFT

Guvernul Japoniei a anunţat, Duminică, că se alătură ţărilor din Uniunea Europeană, Statelor Unite ale Americii şi altor parteneri din G7 în blocarea unor bănci ruseşti din sistemul internaţional SWIFT, în plus faţă de alte sancţiuni pentru Moscova, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres. Noile măsuri punitive nipone includ şi îngheţarea activelor preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi ale altor oficiali din Executivul său, şi se adaugă la blocarea conturilor unei serii de companii şi entităţi financiare din Rusia. Premierul nipon, Fumio Kishida, a anunţat, Duminică, sancţiunile suplimentare care au ca scop „să arate Rusiei că actele sale nesăbuite de violenţă au un preţ ridicat”. „Relaţiile comunităţii internaţionale cu Rusia nu mai pot fi aceleaşi ca pînă acum”, a adăugat Kishida, care a condamnat din nou „agresiunea” Rusiei împotriva Ucrainei.

A treia economie a lumii se alătură astfel liderilor UE, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Canadei şi Statelor Unite, care au emis un comunicat comun în care s-au angajat să se coordoneze în adoptarea măsurilor restrictive împotriva Rusiei. Excluderea entităţilor ruse din Societatea pentru Telecomunicaţii Financiare Interbancare Globale – SWIFT vine după intense consultări ce au avut loc în ultimele zile între SUA şi ţările europene, dintre care unele au avut dubii în legătură cu această măsură.

Sistemul de tranzacţii SWIFT este baza arhitecturii financiare globale şi este utilizat de 11.000 de bănci din 200 ţări sau teritorii pentru a putea face transferuri. Japonia, deşi în ultimii 20 de ani a încercat să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Rusia – ţară cu care are o dispută teritorială privind o parte din insulele Kurile de Sud –, a urmat paşii SUA şi G7 de a face presiuni asupra Moscovei pentru invazia în Ucraina.

ONU: Numărul refugiaților care fug din Ucraina a ajuns, Duminică, la 368.000

Agenția ONU pentru refugiați a declarat că, pînă Duminică, numărul refugiaților din Ucraina ajunsese la 368.000, relatează Reuters, după ce a avertizat că acesta ar putea crește pînă la 4 milioane de persoane, potrivit mediafax. Oamenii au fugit în Polonia, Ungaria, Moldova, Slovacia și România. Polițiștii de frontieră polonezi spun că 156.000 de persoane au trecut din Ucraina în ultimele zile, relatează AFP. „De la începutul ostilităților din Ucraina, la 24 Februarie, ofițerii de frontieră au procesat un total de 187.800 de persoane la toate punctele de trecere cu Ucraina”, au transmis, pe Twitter, polițiștii de frontieră polonezi. „Numai ieri (Sîmbătă, 26 Februarie; n. red.), a fost procesat un număr record de personae, inclusiv 77.300 din Ucraina”.

Agenţia rusească de presă TASS a fost suspendată din EANA

Agenţia rusească de presă TASS a fost suspendată din Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) în aşteptarea unei decizii cu privire la excluderea acesteia, informează site-ul EANA, potrivit agerpres. „În circumstanţele noii reglementări privind mass-media aplicate de Guvernul rus (Roskomnadzor), care restrînge puternic libertatea presei, Consiliul de Administraţie al EANA consideră că TASS încalcă scopul EANA, aşa cum este prevăzut acesta în Statutul Alianţei, nefiind în măsură să furnizeze ştiri imparţiale, ceea ce află în centrul declaraţiei de misiune a EANA”, indică Alianţa. „Ţinînd cont de acest fapt, precum şi de cererea unor membri de a exclude TASS din EANA, Consiliul, în calitate de organ executiv al Alianţei, a decis, în unanimitate, să suspende imediat TASS din EANA, pînă cînd o Adunare Generală va decide, în conformitate cu Statutul, dacă TASS ar trebui să fie exclusă din Alianţa noastră”, se adaugă în mesajul postat de Alianţă.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 12:37
01.05.24 - 00:06