Reacţii adverse în Franţa după numirea unei americance într-un post cheie al Comisiei Europene

Numirea unei americance, care a activat în trecut în Administraţia lui Barack Obama, într-un post cheie al Comisiei Europene legat de reglementarea activităţii giganţilor americani ai tehnologiei provoacă reacţii aprinse în Franţa, relatează AFP, scrie Agerpres.

Executivul european a anunţat, Marţi, că Fiona Scott Morton, profesoară de economie la universitatea din Yale, a fost aleasă noua economistă şefă a Direcţiei generale de concurenţă. Acest serviciu are drept sarcină să vegheze la buna funcţionare a concurenţei în UE şi să ancheteze, în special, asupra abuzurilor giganţilor din domeniul digital care au dus la amenzi record în ultimii ani.

Informaţia a provocat indignarea clasei politice franceze, pe întreg eşichierul politic.
Aleşii francezi au criticat fostele funcţii exercitate de Fiona Scott Morton, precum cea de responsabilă pentru analiză economică a diviziei antitrust a Ministerului american al Justiţiei, între mai 2011 şi Decembrie 2012, sau de consultantă pentru marile grupuri tehnologice precum Apple sau Microsoft.

Numirea intervine într-un moment în care UE trebuie să aplice noi legislaţii ambiţioase pentru a reglementa acest sector şi alimentează criticile împotriva preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen, considerată foarte atlantistă.

"Să recrutezi o lobbyistă americană a GAFAM (acronim care desemnează primele cinci companii americane din domeniul tehnologiei – Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft) într-un moment în care Europa se decide să le limiteze puterile, este o ironie. Această numire este, în cel mai bun, caz stîngace, în cel mai grav periculoasă. În orice caz, Comisia trebuie să renunţe la ea", a declarat pentru AFP eurodeputatul Geoffroy Didier (Les Républicains).

"La Bruxelles, atunci cînd un lobbyist iese pe uşă, el revine pe fereastră", a mai spus el.
Deputatul pentru Paris din formaţiunea Preşedintelui Emmanuel Macron, Benjamin Haddad, a criticat "o decizie inexplicabilă". "Nici un cetăţean european nu avea competenţele necesare?", s-a întrebat el pe Twitter.

"Naufragiu al pretinsei 'suveranităţi europene' şi anexarea continentului nostru de către Nord-americani. Este frumoasă Europa lor!", a afirmat Jean-Luc Mélenchon (stînga radicală).

Liderul formaţiunii Franţa nesupusă (France insoumise) a criticat-o pe Ursula von der Leyen, căreia i-a reproşat că a numit o americancă într-un "post cheie al politicii industriale europene".

Acelaşi ton este folosit de extrema dreaptă. "UE nu se mai ascunde că este o colonie a Washingtonului", a declarat Florian Philippot, preşedinte al formaţiunii Patriotes.

"Am muncit susţinut pentru a reglementa GAFAM, dar nu pentru a încredinţa aplicarea acestor reguli unui lobbyist de-al lor. În nici un caz", a afirmat eurodeputatul de centru-stînga Raphael Glucksmann.

Ecologistul Claude Gruffat a estimat, la rîndul său, că această numire este echivalentă cu a aduce "un lup la stînă".

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40