Razboiul din Ucraina

Au trecut patru săptămîni de la începerea invaziei ruse pe teritoriul Ucrainei. Rusia continuă să bombardeze marile oraşe ale Ucrainei, iar Preşedintele Volodimir Zelenski le mulţumeşte liderilor occidentali că au impus sancţiuni Rusiei, dar le transmite că au făcut-o tîrziu, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 13.23 Rusia dezminte, Vineri, orice încălcare a dreptului internaţional, după ce a fost acuzată de Ucraina de faptul că a folosit bombe cu fosfor în cadrul intervenţiei sale militare în această ţară vecină, relatează AFP.

Kremlinul îl acuză totodată pe Preşedintele Statelor unite Joe Biden de faptul că vrea ”să deturneze atenţia” de la un program de înarmare chimică şi biologică american din Ucraina prin declaraţii cu privire la un posibil recurs al Rusiei la armament chimic în Ucraina.

UPDATE 13.04 Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite într-un bombardament rus vizînd un centru medical, la Harkov anunţă Vineri Poliţia regională din cel de-al doilea cel mai important oraş ucrainean, relatează AFP.

„Şapte civili au fost răniţi, dintre care patru au murit din cauza rănilor, într-un bombardament cu lansatoare de rachete multiple”, anunţă într-o postare pe Telegram Poliţia. Acest atac a avut loc ”către ora 5.45 GMT”, vizînd ”un centru medical” situat în partea de Sud a oraşului Harkov, precizează Poliţia regională.

„Un centru de ajutor umanitar se află nu departe de acest centru medical, unde nu există instalaţii militare în apropiere”, subliniază Poliţia.

UPDATE 12.48 Aproximativ 300 de persoane ar fi fost ucise în teatrul din Mariupol, bombardat de aviaţia rusă la 16 Martie, în care se adăposteau sute de oameni, anunţă Vineri Primăria din Mariupol, care citează martori, relatează AFP.

”Martori au informaţii potrivit cărora aproximativ 300 de persoane au fost ucise în Teatrul Dramatic din Mariupol într-un bombardament al unui avion rus”, anunţă într-o postare pe Telegram Primăria din Mariupol.

UPDATE 11.42 Guvernul ucrainean a obţinut eliberarea unor membri ai unui convoi umanitar luaţi prizonieri de către militari ruşi, anunţă Vineri vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, relatează AFP.

Militari ruşi au luat prizonieri membri ai unui convoi umanitar, Miercuri, în apropierea oraşului asediat Mariupol. ”Ei au ajuns la intrarea în Berdeansk”, anunţă Vereşciuk.

UPDATE 11:33 Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat că s-a ajuns la un acord cu Rusia în privinţa deschiderii a două coridoare umanitare din Mariupol, ce vor fi  operaţionale începînd de Vineri. Acestea vor fi deschise inclusiv pentru cei ce pot pleca mijloace proprii, relatează Washington Post.

„Au fost convenite două coridoare umanitare pentru astăzi”, a spus Vereşciuk, şi anume Melitopol - Zaporijie, respectiv Mariupol-Zaporijie. Al doilea, „pentru cei care vor pleca cu propriul transport”, a adăugat ea.  

În afară de aceste coridoare, autobuzele de evacuare vor continua să circule din oraşul Berdiansk din apropiere, care a fost pînă acum principala rută de evacuare. Aproximativ 48 de autobuze sunt staţionate la intrarea în oraşul Berdiansk, a spus Vereşciuk.  

UPDATE 11:10 Forţele ucrainene au recuperat oraşe şi poziţii defensive aflate la pînă la 35 de kilometri Est de Kiev, se arată în actualizarea de Vineri a Ministerului britanic al Apărării.  

UPDATE 11.08 Rusia a anunţat că a distrus Joi cea mai mare rezervă de carburant a Armatei ucrainene, în apropiere de Kiev, într-un atac cu rachete de croazieră, relatează AFP.

UPDATE 10.21 Un înalt oficial al Pentagonului avertizează că armata rusă va rămîne în curînd fără muniţie de precizie şi vor folosi bombe nedirijate.

Subsecretarul american pentru politica de apărare, Colin Kahl, spune că Rusia va ieşi din război mai slăbită decît atunci cînd a intrat în conflict.

UPDATE 10.10 Rachetele ruseşti lansate în Ucraina înregistrează o rată de eşec de pînă la 60%, au afirmat mai mulţi oficiali americani citaţi într-un raport Reuters. UPDATE 09.55 Ucraina cere Statelor Unite armament suplimentar, inclusiv sute de rachete antiaeriene şi antitanc în plus, potrivit unui document la care CNN scrie că a avut acces.

Kievul a trimis în ultimele săptămîni Statelor Unite liste cu armamentul de care estimează că are nevoie. Însă într-o listă trimisă recent Congresului american, Kievul relevă că are nevoie, zilnic, de 500 de rachete antiaeriene de tip Stinger şi de 500 de rachete de tip Javelin. Astfel, Ucraina cere cu sute de rachete în plus, de ambele tipuri, decît a cerut anterior, potrivit unei surse la curent cu aceste solicitări.

UPDATE 09.20 Trei sferturi dintre ruşi susţin ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea specială” în Ucraina, declară agenţiei ruse publice de presă RIA Novosti fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, relatează AFP.

Acest nivel este „încă şi mai mare” în ceea ce priveşte opinia faţă de succesorul său, Vladimir Putin.

UPDATE 09.11 Confruntări armate se intensifică pe frontul Capitalei ucrainene, unde lansatoare de obuze ucrainene răspund artileriei ruse, relatează AFP.

”Militarii noştri controlează oraşul Cernihiv şi blochează înaintarea inamicului către Kiev. Continuăm să respingem ofensiva inamicului la Kiev”, anunţă într-un buletin, Vineri, Statul Major al Armatei ucrainene. Cernihiv, un oraş situat la 120 de kilometri de Kiev, este un oraş-cheie, în Nordul Ucrainei, în calea incursiunii Rusiei către Capitala ucraineană.

”Au fost multe tiruri. Mi-au atins casa. Geamurile, uşile, tavanele au fost distruse”, declară AFP Iaroslava Delişevska, în vîrstă de 58 de ani, care a fugit, cu cei cinci cîini ai familiei, care a fugit de la periferia Kievului, devenită teatrul unor confruntări armate aprige.

UPDATE 08.39 Luptele intense din jurul Iziumului au distrus mare parte din oraş, afirmă oficiali locali, iar noi imagini din satelit arată amploarea dezastrului în oraşul din Estul Ucrainei, potrivit CNN.  

Acestea arată un crater masiv, de aproximativ 12 metri diametru, într-o zonă din centrul oraşului. Ruinele arse ale unei şcoli se află într-o parte a craterului, iar în cealaltă un teren de fotbal. O parte a spitalului de peste drum este de asemenea distrusă.
UPDATE 08.09 Mihail Podoleak, consilier al Preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, spune că războiul din Ucraina s-ar putea prelungi de la cîteva zile pînă la cîteva săptămîni sau chiar mai mult.

Podoleak consideră că Rusia încearcă să intimideze Ucraina distrugînd oraşe şi creînd catastrofe umanitare, pentru că armata rusă este incapabilă să lupte cu armata ucraineană, notează IPN.

Consilierul Preşedintelui Zelenski a menţionat că războiul din Ucraina a spulberat miturile despre grandoarea armatei ruse care s-a dovedit a fi una complet nepregătită, fără nici o strategie militară. Totuşi, el spune că Ucraina nu subestimează capacităţile Federaţiei Ruse de a-şi pune la bătaie propriii cetăţeni şi de a folosi tactica încercuirii oraşelor, pentru a crea adevărate catastrofe umanitare, strategie pusă în aplicare în Siria.

UPDATE 07.20 SUA estimează că Ucraina a derulat, cel mai probabil, un atac de succes împotriva navelor ruseşti din Berdeansk, potrivit unui oficial al Apărării, citat de CNN. Nu este clar, totuşi, ce tip de armă sau arme au fost folosite în atac. Estimarea reia o declaraţie similară a Ministerului britanic al Apărării, care a arătat că forţele ucrainene au atacat „ţinte valoroase” în zonele din Ucraina ocupate de ruşi, inclusiv o navă de desant şi depozite de muniţie din Berdeansk.

Joi, Ucraina a anunţat că a distrus Orsk, o navă de desant aflată în portul Berdeansk de la Marea Azov. Imagini video din oraş arătau nori de fum în zona portului şi mai multe explozii. Cu o zi înainte, publicaţia de stat din Rusia RT a prezentat Orsk în portul Berdeansk, susţinînd că poate transporta 20 de tancuri sau 40 de transportoare blindate.

UPDATE 05:45 Zelenski a avut un discurs la summit-ul Consiliului European de la Bruxelles în care le-a atras atenţia celor prezenţi că au aplicat sancţiuni împotriva Rusiei ”dar era puţin tîrziu”. De asemenea, Zelenski le-a mulţumit celor din Consiliul European pentru sprijinul acordat Ucrainei şi a subliniat daunele aduse de către Rusia ţării sale. Zelenski a ţinut să precizeze că dacă sancţiunile ar fi fost aplicate mai rapid, Rusia nu ar mai fi intrat în război. 

UPDATE 05:42 Joe Biden va face o vizită în oraşul Rzeszow, din Polonia, aflat la aproximativ 80 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Preşedintele american va merge Vineri seară în Capitala Varşovia, acolo unde are programată o întîlnire cu Preşedintele Andrzej Duda. 

UPDATE 01:55 Şeful centrului de control al apărării naţionale din Rusia afirmă că va deschide un coridor în porturile ucrainene pentru 67 de nave străine care erau blocate în porturile din Ucraina. 

Ucraina a pregătit o listă de necesităţi în materie de asistenţă militară. Lista a fost transmisă congresmenilor americani. Din aceasta reiese că ucrainenii au mare nevoie de rachete antiaeriene Stinger şi antitanc Javelin. Ucrainenii afirmă că au nevoie zilnic şi urgent de 500 de bucăţi pentru a face faţă atacurilor ruse.

UPDATE 23:27 Alexander Lukaşenko, liderul Belarusului, a avertizat că o propunere a Poloniei de a desfăşura o forţă occidentală de menţinere a păcii în Ucraina ar putea duce la declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial.

Mii de oameni au ieşit pe străzile din Sofia, Bulgaria, pentru a protesta împotriva invaziei ruse pe teritoriul Ucrainei. Mitingul a fost organizat după ce Zelenski a lansat un apel către întreaga lume să protesteze împotriva războiului în ziua în care se împlineşte o lună de la atacul ruşilor.

UPDATE 22.31 Ludmila Denisova a declarat, Joi, că peste 400.000 de cetăţeni ucraineni au fost duşi fără voia lor în Rusia din mai multe oraşe ucrainene asediate. Denisova este însărcinată în Parlamentul ucrainean cu drepturile omului. Aceasta a spus că soldaţii ruşi au luat oamenii din Mariupol şi alte oraş asediate, printre care se află şi 84.000 de copii.  

UPDATE 21:28 Interceptări ale transmisiunilor radio obţinute de NYT arată faptul că soldaţii ruşi au primit ordine să ţintească zone rezidenţiale, relatează Business Insider. Într-una din înregistrările publicate de The Times un soldat primeşte ordinul să „acopere zona rezidenţială cu artilerie”, dar doar după ce mai întîi a scos „proprietatea” de acolo, posibil un cod pentru personal sau echipament, în opinia jurnalistului NYT Christiaan Triebert.

UPDATE 20.15 Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, avertizează, în cadrul discuţiilor desfăşurate Joi, la Bruxelles, că deficitul alimentar „va fi real”.

„În ceea ce priveşte deficitele alimentare, da, am discutat despre deficitele alimentare şi va fi ceva real. Preţul plătit ca urmare a sancţiunilor nu este plătit doar de Rusia, este plătit şi de multe alte ţări, inclusiv ţările europene şi ţara noastră, şi pentru că Rusia şi Ucraina au fost coşul de pîine al Europei, ca să dăm doar exemplu grîului. UPDATE 20.18 Publicaţia germană Spiegel anunţă că Germania ar fi furnizat deja arme Ucrainei în valoare de 37 de milioane de euro, mai mult decît arătau datele publice. Şi Finlanda a anunţat Joi că va trimite echipament militar suplimentar Ucrainei, conform unui anunţ făcut de Preşedintele Sauli Niinistö.  

UPDATE 20.16 Ministerul de Externe al Ucrainei a anunţat, Joi, că a transmis Belarusului să-şi reducă personalul diplomatic de la Kiev la cinci persoane, ca răspuns la expulzarea a 12 diplomaţi ucraineni din Belarus, Miercuri, notează Reuters. ”Avertizăm autorităţile din Belarus că orice alt pas neprietenos faţă de Ucraina va primi un răspuns decisiv”, a informat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat, citat de Reuters.

Relaţiile dintre Ucraina şi Belarus s-au răcit în urma invaziei Rusiei în Ucraina, care şi-a desfăşurat trupele pe teritoriul belarus înainte de iniţierea atacului, pe 24 Februarie.

UPDATE 20.12 Preşedintele SUA, Joe Biden, anunţă că NATO va răspunde în eventualitatea în care Rusia va folosi arme chimice în Ucraina. 

„Am răspunde dacă le va folosi. Natura răspunsului ar depinde de natura utilizării”, a afirmat Biden, spunînd că nu poate oferi alte informaţii. 

Biden a declarat, de asemenea, că SUA va primi 100.000 de ucraineni în Statele Unite, concentrîndu-ne pe reunirea familiilor.

UPDATE 19.21 Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, devenit opozant al lui Putin, care în prezent trăieşte în exil după ce stat 10 ani în închisoare în Rusia, a dat un interviu pentru CNN în care a admis faptul că preşedintele rus este într-adevăr periculos, dar nu este un „sinucigaş”.

UPDATE 19.20 Preşedintele ucrainean le-a solicitat ţărilor G7 decuplarea Rusiei de la GPS.

"Trebuie să privăm Rusia de capacitatea de a folosi GPS-ul în război. Acest lucru este foarte important. Pentru ca acest sistem să nu ajute rachetele şi bombele ruseşti să distrugă oraşele civile", a comunicat Volodimir Zelenski la summitul G7.

UPDATE 19.10 Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a transmis, Joi, după ce Putin a cerut ca plăţile pentru livrările de gaze către UE să fie făcute în ruble, că moneda în care ţara sa trebuie să plătească Rusiei pentru gazele importate este trecută în contract, iar aceasta este euro sau dolarul.

UPDATE 17.45 Ucraina ar fi izbutit să atace o navă de desant cu cel puţin o rachetă balistică, în portul din Berdyansk. Lîngă nava lovită se aflau alte două nave ruseşti, care ar fi abandonat imediat portul. Pe reţele de socializare au fost publicate imagini din timpul atacului pe care l-a declanşat Ucraina. 

UPDATE 17.20 Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a anunţat că alianţa va furniza Ucrainei echipamente de protecţie împotriva ameninţărilor chimice, biologice şi nucleare. De asemenea, îşi va proteja şi forţele desfăşurate pe flancul estic împotriva acestor ameninţări, relatează AFP.

UPDATE 16.54 Consiliul Municipal din Mariupol susţine că mii de cetăţeni din districtul Levoberezhny din Mariupol sunt duşi cu forţa în Rusia.

UPDATE 16.40 Armata rusă a bombardat oraşul Harkiv în timp ce oamenii aşteptau la coadă pentru ajutor umanitar. În urma atacului, cel puţin 6 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite, a declarat guvernatorul regional pe Telegram, relatează AFP.