Proza satirica pe timp de pandemie

Anton Bacalbaşa: Moș Teacă. Primul atac

„Rareori, s-a văzut un căpitan aşa de capabil ca Moş Teacă. Numele lui a făcut epocă, s-a popularizat, a trăit peste veacuri şi a slujit de titlu unui volum de nuvele”. Acestea sunt cuvintele cu care autorul volumului Moş Teacă încheie primul capitol. Cuvintele au fost scrise într-un ceas bun, pentru că tipul şi-a cîştigat în adevăr un renume, şi e azi cunoscut de toţi cîţi au în flancul stîng o inimă cazonă, de toţi cîţi au în serviciul lor interior un suflet ţivil.

Ce este însă Moş Teacă?

S-ar putea face asupra lui comentariile care s-au încercat asupra lui Faust, şi încă nu i-am găsi exact dezlegarea dacă am fi pretenţioşi. Pe scurt, însă, Moş Teacă personifică pe omul care, în baza celor trei fire de sîrmă galbenă, se crede atotştiutor, atotfăcător, atotputernic şi nu admite alte păreri decît pe ale lui. „Aceasta este părerea mea, şi o împărtăşesc”, e o vorbă legendară, care ar putea fi foarte bine lozinca lui Moş Teacă.

Precum se vede, cazul se complică cu multă trufie, cu multă prostie şi cu autoritate enormă.

Ar fi dar nedrept să afirmăm că Moş Teacă este numai militar. Lărgindu-i cercul de activitate, studiindu-l de aproape, el poate fi cu aceeaşi uşurinţă prefect, profesor de universitate, medic, comisar comunal, arhimandrit, gardist, avocat, senator, comerciante de coloniale – orice pentru că în toate breslele acestea întîlnim însuşirile de mai sus, în unele mai mult, în altele mai puţin. Şi iată pentru ce am crezut că se impune să scoatem pe Moş Teacă din specialitatea cazonă, ce i-am dat în volum, şi să-l introducem în ziaristică. Aci cîmpul de operaţie e mult mai vast, căci ziarul este o enciclopedie a 20 bani exemplarul, o enciclopedie care nu cruţă nimic.

De prostia umană, îmbrăcată în haina teoriilor adînci sau în mantaua autoritarismului nejustificat, ne izbim pe fiecare zi. Suntem dar siguri că nu vom pătimi de lipsă de materie. Dimpotrivă, avem credinţă în viitorul lui Moş Teacă, şi facem aci declaraţia noastră de război. Moş Teacă îşi desfăşură steagul, scoate spada şi avansează ca un erou ce este, cu gîndul că toată campania lui va reuşi să pună în evidenţă producţiunile politice, sociale, literare şi morale ale acelora care pătimesc de boala moştecismului.

— Du-te, mîndre căpitan! Apari în lagărul vieţii, luptă... şi-ţi va fi mormîntul-ncoronat de flori.

Se-nţelege, am dori ca mormîntul să ţi se sape cît mai tîrziu; dar asta nu atîrnă de vitejia ta, ci de virtutea acelora care se numesc cititori.

Zorile au sunat, să ne deşteptăm!

Moş Teacă senator

V-aţi întrebat vreodată ce se face frunza care cade, steaua care piere, speranţa care te lasă? V-aţi întrebat vreodată unde se duc visurile noastre cînd se smulg şi zboară?

Eu m-am întrebat adesea, vai! în orele mele de durere, cînd amicul acestei vieţi deşarte îmi apare înainte ca un mare punct de întrebare. Am plîns şi eu cu arborele ce rămîne gol — mai mare ruşinea! — în mijlocul grădinii; am plîns cu steaua palidă, cu tînărul fără speranţă, cu marinarul fără busolă, şi am înţeles pe cei ce nu mai pot avea nici visuri! O, i-am înţeles şi i-am plîns, i-am plîns şi i-am înţeles! Credinţă-ştiinţă; ştiinţă-credinţă. Şi, cu toate astea, frunzele au continuat să cadă, stelele au continuat să pice, oamenii să plîngă...

Pîn-aici, toate bune. Este însă o singură fiinţă care tocmai cînd ţi se pare că a căzut, tocmai cînd, adică, ţi-e lumea mai dragă, te pomeneşti că apare mai ţanţoşă ca oricînd. Este Moş Teacă.

De obicei, cînd ghetele se rup, le arunci sub pat; cînd cad frunzele, le mături; cînd cade o cocoană, o ridici; cînd însă cade Moş Teacă, statul are obicei de-l face cel puţin senator, dacă nu jandarm rural. Se spune în armată că dacă micul echipament se deteriorează, trebuie trecut la reformă; singur Moş Teacă, cu cît e mai deteriorat, cu atîta e urcat mai sus, cu atîta îi dăm lui grija de a reforma ţara. Nu trebuie dar să vă miraţi cînd auziţi că Senatul e plin de Tufelcică, Vrabie, Lămotescu şi alte teci ruginite; guvernul are destulă vasilină ca să le scoată rugina; este diurna, este acest puternic frecător şi lustruitor parlamentar.

De regulă, senatorul ex-Teacă e guvernamental. Asta provine din cauză că un guvern are nevoie de membri disciplinaţi, şi nimeni nu poate cunoaşte mai bine această virtute cazonă decît aceia care au tecit şi s-au tocit vreme îndelungată. În alte ramuri omul ajuns la pensie e pus deoparte; în armată, însă, nu. Acolo, cu cît eşti mai pensionar, cu atîta eşti mai apt pentru Senat; şi dacă nu mai poţi comanda o companie, eşti destoinic să conduci o ţară, căci ţara e ţivilă. Odinioară se spunea că fiecare soldat poartă în gibernă bastonul de mareşal. Azi se poate spune că fiecare Moş Teacă poartă în teacă diurna de senator.

03.01.22 - 00:12
03.01.22 - 00:16
02.01.22 - 16:44
02.01.22 - 16:46
02.01.22 - 16:42
03.01.22 - 00:17
03.01.22 - 00:14
04.01.22 - 00:48
04.01.22 - 00:50
03.01.22 - 00:11
04.01.22 - 01:07
03.01.22 - 00:20
03.01.22 - 00:23
03.01.22 - 00:19
04.01.22 - 00:56