Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. Un jurnal cazon

Deunăzi, Moş Teacă a prins pe un soldat citind o gazetă.

— Ce faci acolo, răcane?

— Trăiţi, don căpitan, citesc...

— Hm! Citeşti, parcă eu nu văd că citeşti! Ştiu că doar n-ai să mănînci hîrtia!... Vorba e, ce citeşti?

— O gazetă, trăiţi...

— Gazetă-gazetă; da ce fel de gazetă?

— Umoristică, trăiţi...

— Hm, oministică! Ştiu eu, că dor n-o să fie păsărească... Da pentru ce o citeşti? N-am dat eu orden să nu citească nimeni gazeturi? Pentru ce o citeşti? Pentru ca să vezi cum înjură pă supiriori? Ştii tu ce-i asta? Asta e... nedeciuplină! Soldatu e dator să citească numa gazeturi care laudă pă şefii lui... Îndată ce a citit un articol în care supirioru e insultat, soldatu e dator să nu-l mai citească. Pentru ce ai citit?

— N-am ştiut că insultă...

— Pentru ce n-ai ştiut? Soldatu e dator să ştie! Apăi dacă nu ştii tu, cine vrei să ştie? Ăla care-a scris-o? Apăi ăla e melitar? Ce vrei tu să ştie un ţivil? Parcă ţivilu ştie ceva? Eu am văzut jurnalişti care nu ştie nici semnalele, şi suntără ţivili cu toate astea! Lasă, am să scot eu un jurnal, şi numa pă ăla să-l citiţi. Cine nu l-o citi să ştiţi că are să capete patru zile de închisoare şi două ceasuri pluton de pedeapsă.

Înarmat cu ideea asta, Moş Teacă strigă gornistul:

— Cheamă pă furieru de la a treia!

Furierul vine.

— Trăiţi, don căpitan, ce-aţi ordonat?

— Să-mi scoţi de azi înainte un jurnal pentru compania mea. În fiecare zi ai să scrii cîte un articol şi să mi-l aduci să-l iscălesc. Ai înţeles?

— Înţeleg, trăiţi, don căpitan, da nu ştiu să scriu.

— Nu ştii?! Cum nu ştii? Da'borderourile cum le faci? Da'foile de zile? Da'foaia de pretă?

— Trăiţi, don căpitan, alea le-am învăţat.

— Ei, şi? Da' ăia de scrie la jurnale s-a născutără-nvăţaţi? A apucat şi ei de ici, de colo cîte una şi acuma scrie!

— Trăiţi, don...

— Nu vorbi, furier, că te bag în pămînt! Să chemi pă furieru de la afară din rînduri să-ţi ajute şi să-mi scoţi jurnalu! Pentru depeşi să te duci la oficiu de la cazarma geniului, şi informaţii să iei de la aghiotant, că aghiotantul e dator să ştie toate. Fapte diverse să-mi aduni de la infermelie, şi anunţuri de la gornist! Ai înţeles? Mîine să iasă jurnalu! Ai doi potigrafi în cumpanie, să-i pui la tipar.

— Da' n-au maşină, trăiţi...

— Nu vorbi! Să aibă! Parcă toate alea să fac cu maşina! V-aţi învăţat boiereşte; mai face omul şi cu mîna, că nu-i cade cioantele! Înainte vreme nu mai era maşini şi, slavă Domnului, mergea omenirea destul dă bine! N-ai văzut evanghelii care vorbeşte tocmai dă pă vremea lu Cristos, şi doar suntără tipărite fără maşini! Da' ăl care a inventat maşina cu ce a lucrat-o? Că doar n-o fi avut maşină! Va s' zică, ai înţeles: mîine dimineaţă să iasă! S-o cheme Micul echipament şi să fie mare, mai mare ca toate ălelante, că de-aia-i cazonă! Să dai orden s-o citească toată cumpania...

— Da nu ştie toţi carte.

— Ce tot vorbeşti dă carte, răcane? Eu nu-ţi vorbesc dă carte, îţi vorbesc dă jurnal! Carte e jurnalu?

— Ba nu, trăiţi...

— Apăi, atunci, ce nevoie e să ştie carte? Marş la loc!