Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. Chipiul alb

Moş Teacă e desperat că nu se poate înţelege cu turcii. De două luni de cînd e în Kadichioi, n-a învăţat să zică decît bana bac5, effendi6 şi şarab7. La zile mari, numai la zile mari, zice şi kîz8. Dar aşa cum nu ştie a vorbi turceşte, tot a aflat că devale, în marginea satului, şade Fatmè, o cadînă bătrînă, ciupită de vărsat, un fel de mate scrofulosa, care slujeşte de vivandieră şi de nu mai ştiu ce întregii companii.

Într-o seară, plictisiţi de slujbă, mai mulţi sergenţi îşi iau drumul devale, spre marginea satului, înspre domiciliul bătrînei Fatmè, singura consolaţie a subofiţerilor, caporalilor şi soldaţilor.

Se opresc la uşă. Se uită pe gaura broaştei şi văd... o, Mihai, Ştefan, Corvine! pe Moş Teacă, solitarul, pe Moş Teacă, bravul căpitan, stînd în conversaţie intimă cu Fatmè.

Fatmè, bătrîna vrăjitoare, fuma încet din pipă – o pipă din care desigur fumase şi Sinan-paşa înainte de Călugăreni – pe cînd Moş Teacă, grav ca înaintea unei redute cucerite, mîndru ca-n faţa unui general captiv, privea la fumul care ieşea din pipă şi sorbea din cînd în cînd din filigeanul cu saadé de caffè.

La un moment, Fatmè aruncă pipa şi începu a cînta pe o arie de cel mai jalnic orientalism:

Vai! Kiuciuc anîm,

Pechi ister, sîn gianîm!9

Moş Teacă bătea ritmul pe cele două giambarale ale cadînei şi, ca în faţa unei linii de bătaie, şoptea cadenţat: „un, doi! un, doi!”

Din cînd în cînd , îl auzeai:

— Nu iuţi pasul! Mai rar!

Serganţii priveau mereu. Deodată, nu ştiu ce-i vine în gînd unuia din ei, şi pe cînd Moş Teacă se plecase să şoptească pesemne ceva la urechea cadînei, strigă tare de afară:

— Faţă pe al doilea rînd, foc – de companie!

În acelaşi timp, însă, o luară cu toţii la fugă.

Moş Teacă deschise repede uşa bordeiului şi începu a striga:

— Companie, stăi!

Însă sergenţii fugeau.

***

A doua zi, Moş Teacă veni la cazarmă.

— Sergent furier! Capra mănăstirii din cer, rătane! Te-nvăţ eu să insulţi supirioru-n exirsisu funcsiunii! Patru zile închisoare şi să ţi le treci pă foaia de pedepse!

— Trăiţi, don căpitan, n-am făcut nimica...

— Nu vorbi, rătane! Basarabia şi ibrişinu!

Bietul furier! Cine-l pusese să umble noaptea cu chipiu alb?