Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. Un rond sever

Poate că n-ar fi tocmai greu să facă cineva de gardă. La urma urmei, în 24 de ore cît ai slujbă, tot poţi dormi 12, dacă ştii cum să rînduieşti treaba. Aceea ce însă e foarte greu este să fii de gardă cînd e de rond Moş Teacă.

A avea pe Moş Teacă de rond este a te aştepta să fii trezit de patruzeci de ori pe noapte în strigătele santinelei şi a şti că ţi se va trece pe raport „rău”. De aceea, orice sergent sau căprar cînd intră de gardă are grija de a cerceta la comenduire dacă nu cumva e rîndul lui Moş Teacă. Ceilalţi ofiţeri mai fac rondul de-a scăpării: vin o dată în 24 de ceasuri, nu te inspectează cu de-amănuntul, îţi trec în raport „bine” şi pleacă pe aici încolo. Ba alţii trimit de acasă să le dai raportul, ţi-l iscălesc şi apoi... poţi dormi în tihnă.

Într-o zi, pe vremea cînd rondul nu umbla cu velocipedul, sergentul Tufescu din artilerie era de jurnă la arestul preventiv. După toate cercetările, nu era Moş Teacă de rond. Atunci, fireşte, şeful de post era asigurat.

Pe la ceasurile şapte seara, vine un prieten, sergent de linie.

— Bonsar, cum petreci?

Şi vine vorba despre un chef care nu s-ar putea organiza nicăieri aşa de bine ca la arestul preventiv.

— Ei, de ce?

— Să vezi, camarade, zice cel din linie. Într-o vreme eu făceam foarte des de gardă aici pentru că aflasem meşteşuguri multe. Aici sunt arestate o mulţime de femei, care atîta aşteaptă, să petreacă şi ele o seară. Dacă vrei, trimitem să ne aducă vin şi o facem lată pîn' la ziuă.

— Nu pentru ca să te tratez cu refuz, da n-am parale. Taman mîine luăm solda.

— Îmi pare rău, camarade. Cum te văz eu, eşti răcan! Iantreabă pă deşca. Să-ţi spuie bibicu!... Ai văzut ce-i alături?

— Unde?

— În curtea de alături.

— Nu, n-am văzut nimica.

— Apăi ce fel de şef de post eşti? Alături e un depozit de vinuri şi butoaiele sunt în curte. Le face de planton Dumnezeu. Noi, ca nişte oameni deştepţi, scoatem o scîndură de la gard, trimitem doi soldaţi cu hîrdău, scoate cepu şi... ai vin să-mbeţi tot reghimentul.

— Ce spui?!

— Parol!

Peste două minute, hîrdăul era găsit, scîndura de la gard scoasă, vinul adus şi sergenţii intraţi în „camera femeilor”.

Se-ncepu cheful. Cel de linie bea ca dintr-al statului, iar şeful de post, ca un adevărat artilerist, ar fi fost în stare să sugă zece baterii. Cît pentru femei, vorba camaradului, ele atîta aşteptau.

***

Să tot fi fost miezul nopţii, ora crimelor şi a misterelor, cînd umbra rondului se arată-n faţa santinelei adormite:

— Bravo, sergent!

Era glasul lui Moş Teacă, al lui Moş Teacă, rondul cel neprevăzut şi care-nlocuia pe un alt căpitan.

Moş Teacă trecuse neobservat printre santinele, pentru că ele imitaseră operaţia hîrdăului săvîrşită de şeful de post.

Un moment, sergentului era să-i vină rău, dar tăria vinului era mai mare decît a disciplinei.

— He, he! strigă şeful de post. Don căpitan Teacă! Bine-ai venit sănătos! Ce vînt?...

— Nu vorbi, sergent!

— Ei, lasă-mă dracului! Faci pă ticălos acuma... Parcă ce? Pent' că eşti căpitan? Mai bine vino-ncoace cu noi.

— Zău aşa! strigară şi cele două fete arestate, şi veniră de se agăţară de gîtul lui Moş Teacă.

***

Nici pînă-n ziua de azi nu s-a cunoscut urmarea. Un singur lucru s-a aflat: a doua zi de dimineaţă păzitorii ţivili ai arestului au găsit în camera femeilor un tablou înfiorător: sergentul de linie dormea lungit pe scînduri, una din femei dormea cu un chipiu de căpitan pe cap, cealaltă, încinsă cu sabia, iar şeful de post dormea ţinînd în braţe pe energicul căpitan Moş Teacă. Cum de nu s-a aflat asta la comenduire, habar n-am!