PREŞEDINTELE CHINEZ ÎNCEPE SÎMBĂTĂ PRIMUL SĂU TURNEU EUROPEAN, PE FONDUL CRIZEI PRIVIND CRIMEEA

Preşedintele chinez, Xi Jinping, începe sîmbătă primul său turneu european într-un moment în care continentul se confruntă cu cea mai gravă criză a sa de la Războiul Rece, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia, şi în timp ce Beijingul afişează o neutralitate indulgentă faţă de Moscova.

Xi Jinping îşi va începe turneul la Haga, unde va participa, luni şi marţi, după întîlniri bilaterale, la un summit pe tema securităţii nucleare, unde se va întîlni cu omologul său american Barack Obama, relatează AFP.

Sîmbătă, Beijingul s-a abţinut la votul în Consiliul de Securitate al ONU ce condamna referendumul din Crimeea, aprobat de toţi ceilalţi membri şi blocat de veto-ul rus. Aceeaşi poziţie o va apăra preşedintele Xi Jinping nu numai în faţa lui Barack Obama, ci şi a cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui francez François Hollande, cu care va avea întrevederi în timpul turneului său.

După Olanda, Xi Jinping este aşteptat în Franţa, marţi seara, pentru o vizită de stat care se anunţă deosebit de solemnă, la împlinirea a 50 de ani de la recunoaşterea Chinei populare de către generalul de Gaulle. El va merge apoi, vineri, la Berlin - fiind primul preşedinte care vizitează Germania în ultimii opt ani - şi la Bruxelles, duminica viitoare pentru o vizită de stat de două zile.

Xi Jinping va marca la 1 aprilie o altă premieră: vizita unui preşedinte chinez la instituţiile europene din Bruxelles, centrul UE, principalul partener comercial al Chinei, potrivit programului său furnizat de surse diplomatice.

Preşedintele chinez, care a preluat funcţia în urmă cu un an, merge în Europa după ce şi-a inaugurat mandatul cu o vizită în Rusia, un turneu în Africa, o vizită în Statele Unite, un turneu în America Latină şi în Caraibe, precum şi în Asia Centrală.

Dacă China evită de cele mai multe ori poziţiile tranşante pe probleme care nu o afectează direct, cea a Crimeei va fi dificil de evitat pentru Xi Jinping.

Adjunctul ministrului chinez de Externe, Li Baodong, a recunoscut că subiectul va fi abordat cu Obama, subliniind că Beijingul îşi va reitera poziţia, îndemnînd la "calm şi reţinere".

Această vizită, potrivit lui, "va trimite un mesaj întregului continent european şi lumii întregi că China valorizează rolul Europei şi susţine integrarea europeană, şi că sîntem angajaţi în aprofundarea relaţiei dintre China şi Uniunea Europeană".

Absorbţia Crimeei de către Rusia l-a izolat pe preşedintele Vladimir Putin, confruntat cu ridicare aunui zid de către ţările membre G7, care ar urma să discute la Haga despre excluderea sa din G8, în marja summitului pe probleme nucleare.

Criza din Crimeea a pus Beijingul în faţa unei alegeri dificile între apărarea tradiţională a integrităţii teritoriale şi solidaritatea sa cu Moscova.

Dar "eu nu cred că China va face declaraţii mari" pe tema Ucrainei, a declarat pentru AFP Thomas Koenig, coordonator la Londra al programului Consiliului european privind relaţiile cu Asia şi China.

Totuşi, "mai devreme sau mai tîrziu, China nu va mai putea să se mulţumească să fie o putere non-intervenţionistă", a apreciat el.

În Franţa, Xi Jinping va avea întrevederi aprofundate cu preşedintele Hollande şi va rosti un "discurs important", joi, la Paris înainte de a lua cina cu omologul său la Palatul Versailles.

Mai multe acorduri comerciale urmează, de asemenea, să fie semnate, în special în domeniul aeronautic, nuclear, industria auto, sănătate şi mediu.

Preşedintele Xi va rosti, de asemenea, un alt discurs joi la sediul UNESCO.

La Berlin, el va fi primit de preşedintele Joachim Gauck înainte de întrevederea cu Merkel.

După sosirea sa, sîmbătă, la Haga, preşedintele chinez, însoţit de o delegaţie formată din 250 de persoane, între care importanţi oameni de afaceri, va fi primit de regele Willem-Alexander şi de premierul Mark Rutte.

La Bruxelles, săptămîna viitoare, Xi Jinping va fi primit de regele Philippe şi de premierul Elio Di Rupo.

Primul preşedinte chinez care va vizita instituţiile europene, se va întîlni luni şi marţi cu preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, cel al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, şi cel al Parlamentului European, Martin Schultz. (Mediafax)