De ce în campaniile electorale promit reforme sociale, iar cînd ajung în Parlament devin „aristocraţi”?

Autor: Mihai CONŢIU

Subiectul pe care îl pun în discuţie astăzi l-am mai abordat, într-o formă mai detaliată, dar revin asupra lui spre a evidenţia şi mai mult ipocrizia politicienilor şi faptul că îi mint de îngheaţă apele pe alegători în campaniile electorale. Ştim foarte bine cîte de multe promit oamenilor şi nu se ţin de cuvînt, motiv pentru care n-o să le repet minciunile. Cele ce urmează, mi-au mai fost sugerate un Proiect de lege înregistrat de comunişti în Parlament.

Prin acest Proiect, se cere abrogarea legii, adoptată în 1999, privind garanţiile sociale ale membrilor de Guvern în cazul reorganizării, demisionării sau expirării mandatului. Legea care se cere abrogată prevede acordarea unei indemnizaţii unice în mărime de şase salarii medii lunare pentru membrii Guvernului care după demisie sau expirarea mandatului nu au intrat în componenţa noului Guvern sau nu au fost încadraţi în alte autorităţi publice. Totodată, membrilor demisionari ai Guvernului li se plăteşte, timp de trei luni, o indemnizaţie egală cu un salariu mediu lunar, dacă în această perioadă nu sînt încadraţi în cîmpul muncii.

Sigur că este salutară această iniţiativă, dar nu este suficientă, În contextul cumplitei crize economice în care se află ţara, cauzată de criza politică, cu perspective sumbre de acutizare a ei, ar fi firesc ca tocmai partidele de Stînga să fie cele mai vehemente în a cere/iniţia reforme şi restructurări radicale în folosul întregii populaţii. Oricît vi s-ar părea de paradoxal, reformele şi restructurările despre care vorbim, care sînt recomandate şi de FMI şi UE, pot fi asumate doctrinar şi de Stînga, dar şi de Dreapta.

În timpurile pe care le trăim, celebra „grijă faţă de nevoile maselor largi de cetăţeni” a Stîngii nu poate să mai îmbrace forma de aplicare din perioada comunismului totalitar. Atunci se plăteau salarii extrem de numeroase şi mari unui aparat birocratic sufocant. Tot aşa, erau salarizaţi şi toţi ceilalţi cetăţeni cărora, obligatoriu, li se asigura un loc de muncă, indiferent de eficienţa sau ineficienţa postului de lucru respectiv. Acum, însă, Stînga este obligată să-şi facă o prioritate din stimularea competiţiei şi competenţei în rîndul tuturor cetăţenilor, care nu trebuie să aibă nimic în comun cu falsele competenţe şi competiţii din timpul regimului comunist totalitar.

Ce mai gravă problemă a statului Republica Moldova este aceea că, încă de la dobîndirea independenţei de stat şi tranzitarea spre economia de piaţă, toate guvernările care s-au succedat, de Centru-stînga, Stînga, Centru-dreapta etc., au conservat constant aparatul birocratic de tip sovietic şi modelele de organizare de acelaşi tip, ceea ce este o contradicţie flagrantă cu programele lor ideologice.

Locul foştilor nomenclaturişti sovietici a fost ocupat de clanurile de politicieni deveniţi milionari prin jefuirea patrimoniului naţional şi a bugetului de stat; cei care pe timpul sovieticilor ar fi fost borfaşi cu ceva bani şi clienţi permanenţi ai puşcăriilor – acum sînt miliardari influenţi, mecenaţi şi fondatori de fundaţii caritabile, aşa cum sînt Vladimir Plahotniuc, Renato Usatîi, Ilan Shor. Nimeni nu ştie de idei geniale au avut de au devenit milionari sau miliardari peste noapte, nimeni nu ştie ce produc concret pentru bunăstarea acestui popor şi tot aşa.

În lumea legală, adică în cea civilizată, ideile măreţe care îl fac milionar pe unul au şi efectele de rigoare: creează noi locuri de muncă, produc bunuri materiale pe care lumea le achiziţionează, dar şi virtuale, aşa cum se întîmplă în internet, iar persoana respectivă devine apreciată în societate, devine o marcă recunoscută şi tot aşa. Posturi de chelneri în baruri şi restaurante, de cameriste de hotel sau pază de corp oferă orice mafiot care fură locaţiile respective de la stat sau de la rivali.

Ce-i de făcut? Aceeaşi poveste!

În condiţiile actuale, mai mult ca niciodată, Republica Moldova are nevoie de bani. Prioritatea numărul unu, la nivel naţional, este plata pensiilor, salariilor pentru medici, profesori, asistenţi sociali, poliţişti, judecători, procurori, pompieri, gardienii din închisori şi… cam atît, dacă nu cumva mi-o fi scăpat vreo categorie socială deosebit de importantă, căci de restul trebuie să se ocupe primăriile şi alte instituţii ale statului, primele care trebuie să se restructureze.

De unde se pot scoate banii? Din economii! Din ce să se facă economii? Din restructurarea uriaşului şi sufocantului aparat birocratic al ţării, un aparat birocratic care, la nivel de raioane, îl depăşeşte pe cel din 41 de judeţe ale României, ţară cu peste 20 de milioane de locuitori. Vă daţi seama ce înseamnă ca funcţiile birocratice din 32 de raioane moldoveneşti să le depăşească într-un număr covîrşitor pe cele din 41 de judeţe ale României? Munca birocratică a circa 10 oameni dintr-un judeţ din România, aici este efectuată de peste 200 de birocraţi salariaţi.

Toate astea se întîmplă din cauza împărţirii teritorial-administrative pe raioane, iar asta din considerente strict politice, pentru ca partidele să-şi salarizeze cu bani bugetari clientela activistă de partid de pe întregul cuprins al ţării. Dacă aceşti paraziţi ar fi trimişi să lucreze în agricultură sau pe şantierele de construcţii, atunci ar exista suficienţi bani pentru plata pensiilor şi a unor salarii decente pentru medici, profesori, asistenţi sociali, poliţişti, judecători, procurori, pompieri şi gardienii din închisori.

Din ce să se mai facă economii? După ce au venit la putere, noii guvernanţi „proeuropeni” au decis că fiecare deputat are nevoie de o asistentă/asistent personal, ceea ce înseamnă încă 101 de posturi şi salarii care, se înţelege, sînt plătite din impozitele achitate de noi la stat. În acest context, aşa cum se întîmplă în ţările civilizate afectate de criză economică extrem de gravă, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul ar trebui să treacă la un buget salarial de austeritate La fel şi toate ministerele şi agenţiile de stat, care sînt ticsite cu mii trîntori, de birocraţi ineficienţi şi plimbători de hîrtii inutile dintr-un birou în altul, iar unii şefi de agenţii au un salariu lunar cît o pensie pe cîţiva ani a unui ţăran. Dacă aceşti paraziţi ar fi trimişi să lucreze în agricultură sau pe şantierele de construcţii, atunci ar exista suficienţi bani pentru plata pensiilor şi a unor salarii decente pentru medici, profesori, asistenţi sociali, poliţişti, judecători, procurori, pompieri şi gardienii din închisori.

Din ce să se mai facă economii? Din confiscarea averilor tuturor milionarilor care n-au muncit nici o zi pentru aceşti bani, căci i-au furat de la stat! Din verificare legalităţii veniturilor pentru construcţia zecilor de mii de palate, vile de lux şi procurarea unor maşini ultra-scumpe (în raport cu veniturile lor reale), de care ţara e plină, şi impozitarea acestora. Dacă legea ar fi aplicată în folosul întregii ţări, pentru toţi cetăţenii, nu selectiv, întru protejarea mafioţilor, politicienilor corupţi etc., atunci ar exista suficienţi bani pentru plata pensiilor şi a unor salarii decente pentru medici, profesori, asistenţi sociali, poliţişti, judecători, procurori, pompieri şi gardienii din închisori.

Din ce să se mai facă economii? Dar din ce nu se poate face economie într-o ţară ca Republica Moldova, un stat birocratic, mafiot şi cu un număr de milionari care-l depăşeşte pe cel din Elveţia!?

În concluzie, dacă Stînga este Stîngă, atunci astfel de economii ar trebui să reclame, spre binele întregului popor. Dacă Dreapta este Dreaptă, tot acelaşi lucru ar trebui să ceară, nu să conserve un sistem birocratic de tip sovietic, al cărui exponent de vază este şi Mihai Ghimpu, politicianul populist de ocazie care „se dă de ceasul morţii de grija faţă de bunăstarea oamenilor”. Secretul bunăstării oamenilor şi prosperării ţării tocmai în astfel de măsuri constă, iar ajutoarele şi parteneriatele occidentale ar suplini din abundenţă aceste eforturi dacă iniţiativa ar veni din interior. Secretul bunăstării oamenilor şi prosperării ţării constă, în primul rînd, în voinţa politică şi de dorinţa cetăţenilor de a participa la astfel de acte de justiţie economică, administrativă şi politică. Pentru toate acestea, însă, este nevoie de politicieni bine intenţionaţi, necorupţi şi oneşti cu poporul.

Bineînţeles că actualii politicieni nu vor face nimic din toate aceste lucruri întrucît, mai devreme sau mai tîrziu, le va afecta şi lor „confortul aristocratic” opulent, contrastant şi sfidător faţă de… „nivelul prostimii”!