Politica agricolă comună (PAC) s-a dezvoltat dintr-o nevoie firească, dar şi dintr-o provocare recunoscută şi asumată la nivelul instituţiilor europene, generată de obligativitatea garantării consumatorilor europeni a unei oferte de alimente stabilă şi, totodată, accesibilă.

Lansată în 1962, PAC s-a dorit a fi un parteneriat între agricultură şi societate, între Europa şi agricultorii acesteia, care şi-au dorit, ca fiecare dintre noi, siguranţa zilei de mîine, a unui nivel de trai echitabil şi previzibil. Uniunea Europeană şi-a construit instrumentele necesare pentru a veni în întîmpinarea acestor nevoi şi a reuşit să gestioneze şi finanţeze PAC din resursele bugetului anual comunitar.

Într-un timp record, instituţiile europene au generat siguranţa alimentară pentru populaţia statelor membre şi le-au asigurat agricultorilor europeni posibilitatea să devină competitori reali pe piaţa globală de profil. În 1984, Politica agricolă comună a devenit victima propriului succes, deoarece exploataţiile agricole au devenit atît de productive, încît au început să furnizeze mai multă hrană decît era necesar pentru piaţa internă. Surplusul a fost stocat şi, în scurt timp, a generat apariţia a ceea ce s-au numit „munţii de alimente”. Fenomenul s-a reglat în timp, prin măsuri care au adaptat nivelul producţiei la nevoile pieţei.

Iniţial, liderii europeni au dorit să furnizeze alimente la preţuri accesibile pentru toţi cetăţenii UE, prin subvenţionarea preţurilor. Din anii '90, măsura a fost înlocuită cu acordarea de ajutoare directe pentru agricultori, încurajaţi să adopte practici ecologice. Reforma europeană a coincis cu Summit-ul Pamîntului de la Rio de Janeiro, unde a fost lansat conceptul de dezvoltare durabilă.

Reforma PAC din 2003 a schimbat puţin regulile jocului, sistînd legătura dintre subvenţii şi producţie. Agricultorii au început să primească subvenţii cu condiţia să exploateze terenul agricol şi să îndeplinească standarde de siguranţă în materie de mediu, siguranţa animalelor şi securitate alimentară. Bugetul alocat pentru agricultură este unul destul de consistent, poate cel mai generos la nivel comunitar. Este adevărat că politica absoarbe în jur de 40% din bugetul UE, însa raportat la toate cheltuielile publice ale UE, nu depăşeşte 1% din totalul acestora.

Trebuie ştiut faptul că agricultura nu implică numai producţia de alimente. Uniunea Europeana este interesată de mai mult decît atît. Vorbim aici despre comunităţile rurale şi resursele naturale, care constituie elemente esenţiale ale economiei şi societăţii europene, mai ales că aproximativ jumătate din terenurile europene sînt exploatate agricol.

La nivel comunitar, exista 14 milioane de agricultori şi alte 4 milioane de persoane angajate în sectorul alimentar, care constituie peste 7% din totalul locurilor de muncă şi generează 6% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Toate acestea sînt cifre care confirmă importanţa reală dată de către liderii de la Bruxelles politicilor agricole.

Mai mult, PAC sprijină tinerii să se lanseze în agricultură, acordînd fonduri pentru a-şi cumpăra terenuri, maşini şi echipamente agricole. În plus, oferă granturi pentru formarea tinerilor agricultori, precum şi a celor cu experienţă, pentru utilizarea celor mai noi metode şi tehnici de producţie. Încurajarea tineretului pentru a îmbrăţişa această activitate şi, implicit, pentru a reduce numărul şomerilor la nivelul Uniunii Europene, dar şi a asigurării continuităţii de la o generaţia la alta, constituie adevărate provocări pentru dezvoltarea rurală a UE.

Pîna acum, pariul a fost cîştigat. Europa este considerată lider mondial în sectoarele producătoare de ulei de măsline, produse lactate, carne, vin şi băuturi spirtoase. În plus, datorită normelor de etichetare şi trasabilitate stabilitate de UE, putem avea acces la informaţiile referitoare la provenienţa bunurilor consumate. Specialităţile tradiţionale sînt din ce în ce mai căutate. Din această perspectivă, şi noi putem deveni competitivi pe piaţa europeană.

Produsele noastre agricole au deja un renume regional şi depinde doar de noi să ştim să valorificăm atuurile pe care le avem şi să devenim eligibili pentru accesarea de fonduri europene al căror unic scop este facilitarea dezvoltării economice.

Putem începe cu fondurile ENPARD, de care beneficiem de la începutul acestui an, de cînd agricultura ţării noastre a fost inclusă în lista de priorităţi a Uniunii Europene. Programul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală destinat ţărilor din imediata vecinătate (ENPARD) constituie un instrument nou al Bruxelles-ului, care vizează creşterea economiei din ţările vecine cu UE.

După aderarea la UE, vom putea beneficia de noi stimulente în domeniul agricol, sub formă de împrumut nerambursabil.

Moldova Suverană