Concediile celor fără concedii

Autor: Mihai CONȚIU

August este ultima lună de Vară în care cei ”întîrziați” se năpustesc în toate direcțiile ca să-și petreacă un concediu rîvnit, în funcție de dimensiunile portofelului ori generozitatea unor ”găzduitori” de prin alte zări. Fiind și vacanță parlamentară, firește că și deputații istoviți de atîta muncă de peste an își odihnesc mintea și trupul care pe unde apucă. Ceva mai de multă vreme, ziariștii mai ”înstăriți” obișnuiau să-i iscodească pe politicieni despre destinațiile lor de vacanță. Acum nu o mai fac. Probabil că se tem să nu fie întrebați de către aceiași politicieni unde-și fac și ei, ziariștii mai ”înstăriți”, concediile.

Sunt concedii și... concedii – unul este concediul milionarului care-și poate permite ORICE; altul e concediul ”decent” plătit de noi politicianului, din impozite și taxe amețitoare; altminteri este concediul celui de mult concediat, dar mai există și ne-concediul celui mai important VIP din existența noastră: Măria Sa Țăranul!

Mi-a fost dat să cunosc numeroși țărani gospodari, cinstiți și energici pentru care noțiunea de concediu nu înseamnă absolut nimic. Ei nici perioada de Iarnă, cînd muncile cîmpului sunt în așteptare, nu o percep ca un concediu, în sensul clasic al noțiunii, iar asta deoarece tot timpul au cîte ceva de făcut în gospodăriile lor, asta implicînd și grija față de păsările și animalele din curte etc. Există țărani destoinici care n-au văzut niciodată muntele sau marea, care nu și-au putut permite, din munca lor, să meargă într-o excursie într-un loc necunoscut și visat de ei, însă există o armată de funcționărime de Stat care merge în concedii anuale inclusiv din banii țăranilor plătitori de taxe și impozite.

Aici nu îi iau în calcul pe acei țărani care mai au șansa unei călătorii la fiii ori fiicele lor care muncesc în străinătate. De regulă, călătoriile cele mai ”extravagante și memorabile” ale țăranilor sunt cele făcute la copiii lor stabiliți în orașe, fie că este Chișinău, Bălți, Orhei, Drochia, Cahul etc.

În aceste zile toride de August, cînd mulți dintre noi orbecăim prin tot felul de concedii ori stăm pitiți prin casele noastre, Măria Sa Țăranul e cu ochii și grija pe roadele ogorului, pe orătăniile și animalele din curte și nu stă locului o clipă deoarece permanent are cîte ceva de făcut, indiferent de arșița Soarelui.

Cîrmindu-mi, fără vicleșug, gîndurile spre sutele și sutele de milioane de lei irosiți în campaniile electorale, inclusiv pentru a-l ademeni politic și pe Măria Sa Țăranul, mai ales, îmi asum cutezanța schițării unei inițiative pe care orice primar, deputat, ștab raional ori de la guvernare și-o poate asuma, iar asta dincolo de ”foile sindicale ocazionale, extrem de rare de odihnă sau tratament”. Astfel, într-un mandat de patru ani, fiecare dintre acești barosani politici, care deja se presupune că-l cunosc pe Măria Sa Țăranul încă de cînd l-a vizitat ca să-i ceară votul, ar putea să organizeze, anual, o ”excursie de grup” spre o destinație atractivă și de neuitat, una de cel puțin o săptămînă, într-o anumită perioadă de timp convenită de comun acord, cu absolut toți acei țărani truditori ”uitați de timp în timp”, de unii copii mai nepăsători și chiar de unele autorități din clipa în care s-au instalat în posturi.

În opinia mea subiectivă, consider că o astfel de inițiativă ar trebui să devină un proiect național de salvare, de readucere la o nouă viață a Măriei Sale Țăranul, indiferent de vîrstă, care nu-și poate permite, din munca sa, să-și ia o vacanță de o săptămînă la Chișinău ori în una dintre stațiunile de odihnă. Un astfel de demers, care ar putea căpăta și o dimensiune politică, ar pute include și participarea activă a multor milionari din săraca Țară Republica Moldova.

Înțelege cineva cu ce ochi și-ar putea vedea bătrînețea inevitabilă și tinerii moldoveni? Am scris aceste rînduri gîndindu-mă la optimismul și vigoarea cu care-și duc bătrînețea cei din Occident, care nici măcar nu se gîndesc la faptul că ar fi bătrîni la vîrsta de 80 de ani. Sigur că în condițiile economice din Republica Moldova nu putem vorbi despre o comparație între țăranii și pensionarii de aici cu cei din Occident, însă aceasta este și noima celor scrise mai sus.

Dacă Măriei Sale Țăranul, care este talpa existenței noastre, nu-i putem oferi un salariu ori o pensie decente, de ce să nu i se poată oferi o șansă de optimism relaxant și ocazional, o aducere aminte revigorantă?