OAMENII TĂI, TELEVIZIUNE

Crainica îndrăgostită de poezie

Eleva Tamara Verebceanu aştepta necopilăreşte sărbătorile. Cînd şcoala se pregătea să serbeze vre-un eveniment “marcant”, copila de fiecare dată stătea cu frică, ca nu cumva să nu i se repartizeze  vre-o poezie. Îi plăcea să recite la nebunie. O remarcase şi profesoara de limbă rusă: “Iată dacă ai citi tot aşa de bine şi-n ruseşte …”. Şi copila s-a apucat serios să deprindă această limbă. Mergea zilnic la nişte vecini ruşi şi se juca cu copiii lor, doar să aibă cu cine vorbi. Succesul Tamarei o bucură mult pe profesoară şi aceasta îi încredinţă să citească un fragment din “Garda Tînără”, cu care participa pe la diferite olimpiade, ocupînd doar locuri de frunte.

După absolvirea şcolii din Olăneşti, Ştefan Vodă, Tamara Verebceanu vine la Universitatea de Stat din Chişinău şi se înscrie la facultatea de filologie (pe atunci, nu se studia jurnalismul aparte). Iar cînd o absolvise, urma să meargă, conform repartizării, la Ştefan Vodă. Fata însă nu prea vroia, fiindcă la Chişinău îşi întîlnise dragostea cea mare. Atît de mare, că era gata să meargă cu băiatul drag în faţa altarului. Dar chestia cu repartizările după absolvire erau stricte.

Dumnezeu însă a pus mina pe creştetul ei, schimbîndu-i radical viaţa. Într-o zi de iarnă, din 1971, la o staţie de troleibuz, făcuse cunoştinţă cu un tînăr. Au vorbit despre multe, lăsînd să treacă mai multe troleibuze. Au ajuns şi la poezie. Tamara, bineînţeles, că a recitat cîte ceva. Aşa şi s-au despărţit.

- Într-o zi, mă trezesc cu băiatul pe coridoarele căminului de fete. Îmbrăcată într-un hălăţel scurt, cu tacîmurile nespălate în mîini, tînărul nu m-a recunoscut şi a întrebat de mine. Eu, şmecheră fiind, i-am zis că-i spun unde trăieşte, dacă-mi spune de ce o caută.

- Sînt regizor la televiziune şi vreau s-o invit la o emisiune literară, să citească versuri.

Tamara a acceptat. Tînărul regizor era Vlad Matcovschi. După emisiune, el a rămas atît de impresionat de fată, în cît i-a propus să lucreze la televiziune asistent de regizor. Tamara, fără să stea pe gînduri, a acceptat, deşi habar nu avea ce ar trebui să facă. Vlad a prezentat-o în redacţie lui Iacovlev. Urma s-o accepte Irina Ivleva, redactorul-şef, care lucra în televiziune de la începuturile ei. Au găsit-o tocmai la Teatrul Verde. Filma ceva. Doamna Ivleva a ascultat-o şi a acceptat-o. Ultima procedură era angajarea la secţia de cadre. Şeful secţiei, tovarăşul Jigan, vîzănd că e fată frumuşică şi că vorbeşte nu rău, îi propune să participe la un concurs de crainici. “Doar să rămîn la Chişinău”, se gîndea proaspăta absolventă.

- M-am prezentat la concurs. Primea “examenele” cunoscutul crainic Ştefan Culea. Mie nu-mi venea să cred, că îl văd în faţă şi că mai pot să şi vorbesc cu el. Iar cînd îmi văzusem şi concurentele cum arătau (fardate, coafate, îmbrăcate la modă), eu avînd pe mine nişte hăinuţe, pe cît îşi putea permite o fată săracă de la ţară, cu părul strîns “coadă de cal”, pierdusem orice speranţă. Ştefan Culea, însă, dintre toate “fardatele”, m-a ales pe mine.

Tamara a fost repartizată în calitate de “elevă” la prezentatoarea Elena Strîmbeanu. “Alergam ca o căţeluşă în urma ei. Unde era ea, eram şi eu”, îşi aminteşte crainica.

- Într-o zi, fiind liberă în program, D-na Strîmbeanu mi-a zis că merge pînă acasă  (locuia pe aproape) şi repede se întoarce. Peste un timp însă au venit nişte regizori după doamna Elena. Le-am spus că lipseşte, dar în curînd revine. Ei, însă au zis că emisiunea a intervenit urgent şi că trebuie prezentată. Vlad Matcovschi îmi propune mie să citesc. Eu rămîn şocată. Doar n-am fost încă aprobată să apar pe sticlă. Şi atunci Matcovschi îşi asumă răspunderea. Era o emisiune de fizică pentru elevi. În cîteva minute am învăţat pe de rost textul şi am prezentat cu succes emisiunea. A fost prima mea apariţie pe micul ecran. A urmat alte emisiuni despre vitărit, agricultură, medicină, învăţămînt, criminalistică, cultură, sport, adunări, congrese etc., etc., etc. Apoi, am prezentat ştirile la “Mesager”. Ţin minte ce se făcea la televiziune cînd  vizitase Elena şi Nicolae Ceauşescu Chişinăul. Erau mai mulţi lucrători ai KGB-ului, decît ai televiziunii. Le simţeam privirile. Parcă te ocheau prin ţinta mitralierei.

Crainicul trebuia să citească în tocmai după textul primit. Nu aveai dreptul să adaugi nici un cuvînt de la sine, nici un gest în plus. Abia cînd apăruse emisiunea “Telematinal”, se putea să mai improvizezi ceva, să bei un ceai în cadru, să mai faci o glumă. Se putea, dar neapărat urmărit de ochiul vigilent.

Tamara Zastavniţchi (se căsătorise totuşi cu băiatul din cauza cărui nu vroia să părăsească Chişinăul) a muncit în calitate de crainc 35 de ani. În ultimul timp cedase locul celor tineri. Ieşise la pensie, dar nu putea să stea acasă. Rar lucrător de televiziune sau radio care pleacă uşor la pensie. Tamara Zastavniţchi a rămas să îngrijească de cele două muzee ale Companiei. A făcut ordine în exponate, a reînnoit standurile de fotografii, albumele, a adunat fotografiile celor care au condus Televiziunea şi Postul de Radio. Se organizau excursii. Veneau  copii din toate colţurile republicii. Aveau ce să vadă, cine să le povestească.

Dar, de la un timp, multe s-au schimbat. Noua conducere a Companiei a considerat că nu mai are nevoie de muzee îngrijite, nu le pasă de istoria televiziunii şi a radioului. Nici de oamenii care au muncit zeci de ani şi pe care îi mai ţine minte ţara. De birocraţi sînt sigur că n-o să-şi amintească nimeni.

Cînd a fost “rugată” să plece, doamna Zastavniţchi îl implora pe preşedintele Marin s-o mai lase la muzeu, pentru o leafă de 1000 de lei pe lună. Şeful nici n-a dorit să audă. Ăştea se gîndesc doar la sine, la propriul buzunar. Ei sînt oameni întîmplători la Companie, aduşi de valuri politice, nu să schimbe ceva.

Felicitări doamna Tamara Zastavniţchi, domnul Ştefan Culea, Elena Strîmbeanu şi mulţi-mulţi alţii care şi-au pus tinereţea pe altarul televiziunii. Astăzi este sărbătoarea Dumneavoastră la care noi telespectatorii ne alăturăm cu drag.

Ion BORŞ

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40