O alternativă eurasiatică la NATO propusă de Putin a fost luată în discuție de către miniştrii de Externe ai Chinei şi Rusiei

Miniştrii de Externe ai Chinei, Wang Yi, şi Rusiei, Serghei Lavrov, au discutat despre cum "poate fi construită o nouă arhitectură de securitate în Eurasia", propusă de preşedintele rus Vladimir Putin, ca alternativă la modelul euro-atlantic al NATO, informează Vineri EFE, potrivit Agerpres.

Această iniţiativă "a fost propusă de Rusia ca răspuns la blocarea mecanismelor euro-atlantice", potrivit unui comunicat de presă difuzat de Ministerul de Externe rus după întîlnirea dintre cei doi miniştri, care a avut loc Joi, la Vientiane, capitala Laosului, unde se desfăşoară summitul miniştrilor de Externe ai Asociaţiei Ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

În schimb, comunicatul de presă al MAE chinez nu menţionează această chestiune, informînd doar că ambii miniştri "au făcut un schimb de opinii cu privire la chestiuni importante legate de pace şi securitate" şi pentru a întări cooperarea pentru "pace, stabilitate şi prosperitate regională" în Asia de Est.

Wang a remarcat că încrederea politică dintre Beijing şi Moscova este "solidă şi stabilă" şi că ambele părţi "îşi adîncesc" cooperarea strategică, reiterînd dorinţa Chinei de "a se susţine reciproc" şi de "a proteja interesele cheie ale celuilalt".

Potrivit Ministerului de la Beijing, ambii oficiali au vorbit despre aniversarea a 80 de ani de la sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, care va fi sărbătorită anul viitor: "Victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial trebuie menţinută în comun şi viziunea corectă asupra istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial trebuie apărată".

La fel, Beijingul mai menţionează, deşi comunicatul de presă difuzat de MAE rus nu face referire la aceasta, că Lavrov a felicitat China pentru rolul său în promovarea declaraţiei de reconciliere între facţiunile palestiniene, semnată recent în capitala Chinei, şi a arătat disponibilitatea Rusiei de a colabora la restabilirea păcii în Orientul Mijlociu.
Cele două declaraţii coincid în ceea ce priveşte apărarea mecanismelor ASEAN de ceea ce China descrie drept "sabotaj şi interferenţă din partea forţelor din afara regiunii".
Pe lîngă întîlnirea bilaterală, Wang şi Lavrov au mai avut o întîlnire trilaterală cu ministrul de Externe laoţian, Saleumxay Kommasith, cu care au convenit să-şi extindă legăturile de transport, în special pe calea ferată.

Totodată, Lavrov i-a mulţumit omologului său chinez pentru iniţiativele Beijingului de "a promova abordări care ţin cont de interesele tuturor părţilor implicate" în războiul din Ucraina.

"Lavrov i-a mulţumit omologului său chinez pentru atitudinea echilibrată şi consecventă a Chinei cu privire la criza din Ucraina şi a aplaudat iniţiativele Beijingului de a promova abordări care să ţină cont de interesele tuturor părţilor implicate şi care abordează cauzele fundamentale ale conflictului", potrivit comunicatului de presă al MAE rus.

În schimb, comunicatul MAE chinez nu face referire specifică la războiul din Ucraina, remarcă EFE.

Miercuri, Wang a dat asigurări că ţara sa "va continua să joace un rol constructiv pentru realizarea unei încetări a focului şi reluarea negocierilor de pace" între Rusia şi Ucraina, considerînd că "soluţionarea oricărei dispute trebuie realizată prin mijloace politice".
Şeful diplomaţiei chineze a declarat că "atît Ucraina, cît şi Rusia au dat semne că sunt dispuse să negocieze la diferite niveluri", deşi a recunoscut că "deocamdată condiţiile şi momentul încă nu sunt potrivite".

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, China a adoptat o poziţie ambiguă în ceea ce priveşte războiul, cerînd respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei, şi respectarea "preocupărilor legitime de securitate" ale tuturor părţilor, inclusiv ale Rusiei.

În plus, o mare parte din comunitatea internaţională a cerut Chinei, în mod repetat, să-şi folosească relaţia bună şi influenţa pe care o are pe lîngă Moscova pentru a opri războiul, o solicitare despre care Beijingul a apreciat că ar trebui de fapt adresată părţilor implicate. 

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40