”Un dar oferit celui care ți-a salvat viața este un gest de politețe elementară”

Autor: Mihai CONȚIU

Pe data de 26.IX.2025, am publicat un articol subintitulat ”Bacșișul, mita, peșcheșul și șperțul”. În acest articol, am argumentat ”moralitatea” oferirii unui bacșiș chelnerului, frizerului sau taximetristului, făcînd o delimitare clară între bacșiș și mită: ”Bacșișul este o oarecare sumă de bani suplimentari pe care îi ofer celui care mi-a făcut un serviciu personal, acesta reprezentînd o relație particulară dintre mine și chelner, taximetrist ori frizer, fără implicarea Statului, nefiind o relație care poate intra sub incidență penală. Mita (...) presupune implicarea unor funcționari ai Statului, fiind, deci, o acțiune pedepsită penal. Prin urmare bacșișul nu poate fi niciodată confundat cu mita, așa cum o fac mulți”. Un cititor m-a întrebat dacă o ”atenție”, un cadou oarecare oferit unui medic care ne-a salvat viața poate fi încadrat penal ca fiind mită, iar în rîndurile următoare voi încerca să explic.

Putem vorbi despre mita atunci cînd un funcţionar public condiţionează îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de primirea unei sume de bani, dacă vreau o autorizaţie, vreau un document, dar nu îl primesc decît dacă dau mită. Bacşişul, așa cum am arătat mai sus, îl dau pentru că vreau eu la sfîrşit pentru că sunt mulţumit de serviciul pe care l-am primit. Graniţa dintre cele două noțiuni e fină şi aici pășim într-o realitate care nu mai are un caracter fiscal oarecare, ci unul juridic. 

În cartea "Codul bunelor maniere astăzi", autoarea Aurelia Marinescu scrie că un om bine crescut este, în primul rînd, un om cinstit căruia nu-i place să rămînă niciodată dator. "El este obligat, prin statutul său, să dea mici sume de bani celor ce au salarii modeste sau chiar nu sunt plătiți deloc, în schimbul unor servicii mărunte. […] Un om educat va ști cui trebuie și cui nu trebuie să dea bacșiș. Tot el va ști că nu are voie să primească nimic de la cei din preajmă, atunci cînd are un salariu onorabil pentru munca pe care o prestează", scrie autoarea.

Bacșișul nu trebuie confundat cu mita. Bunele maniere spun că niciodată nu trebuie să dăm funcționarilor publici sume de bani pentru a obține anumite avantaje. Mai mult decît atît, nu doar regulile de bună purtare incriminează mita, ci și legea penală, darea și luarea de mită fiind considerate infracțiuni și sunt pedepsite cu închisoarea.
"Dar a-ți arăta recunoștința față de medicul care ți-a salvat viața oferindu-i un dar sau un buchet de flori este un gest de politețe elementară. Îl vei face chiar dacă medicul are cabinetul său particular și prețul pe care l-ai plătit pentru tratament a fost substanțial", subliniază Aurelia Marinescu.

În Germania, pacienții dau medicilor cadouri sau bani; în Japonia, medicul primește un coș cu cadouri, uneori și cîte un plic, iar în Scoția, la medicina de urgență, pacientul are dreptul să-l recompenseze pe medic cu pînă la maximum 15 euro. Eventualele daruri din partea pacienților reprezintă doar un mic gest de recunoștință din partea acestora, ținînd seamă de efortul și seriozitatea depuse în salvarea vieților lor. Astfel, putem spune că nu poate fi vorba de luare de mită sau primirea de foloase necuvenite. Cu excepția doar a cîtorva Țări asiatice, bacșișul este admis peste tot în lume, însă mita este sancționată penal.

Nu de puține ori, presa moldovenească semnalează cazuri cu medici acuzați de Justiție că au primit mită de la pacienți. Aici trebuie să facem o delimitare clară – una-i cînd medicul condiționează tratamentul aplicat unui pacient de efectuarea unei anumite plăți, care atrage obligatoriu implicarea penală, alta-i cînd pacientul, în semn de recunoștință, îi oferă salvatorului său o răsplată, sub o formă sau alta. Sigur că se poate invoca faptul că există asigurarea socială plătită pentru asistența medicală ”gratuită”, dar rareori se vorbește despre salariile medicilor. Se înțelege că nu orice medic poate fi răsplătit suplimentar de către pacienți pentru unele consultații banale. Mai apoi, există pacienți atît de săraci încît nici medicii nu ar accepta ceva de la ei, iar asta o știu bine.

Un aspect asupra căruia insist se referă la medicii chirurgi. Aceștia, dar nu numai ei, ar trebui să aibă salarii atît de mari încît să-și permită să-și angajeze un om de serviciu pentru absolut toate treburile gospodărești. Cunosc cazuri în care soțul și soția sunt amîndoi medici. Dincolo de cunoștințele și priceperea lor, mîinile chirurgilor sunt un tezaur pe care trebuie să și-l protejeze cu cea mai mare atenție. Personal, consider că sunt nedrepte și dăunătoare situațiile în care un medic chirurg este nevoit să-și facă singur reparații prin casă, să se implice fizic în tot felul de corvoade casnice și tot așa. Salariul mediu lunar al unui medic chirurg este undeva pe la 20.000 de lei și, credeți-mă, nu este unul mare. Cunosc, personal, cîteva cazuri ale unor medici chirurgi care, din acest salariu, își plătesc rate la apartament, împrumuturi la bancă, facturile lunare de rigoare, întrețin școlarizarea copiilor etc., etc., dar care, cu propriile lor mîini, cele cu care operează pacienții, sunt nevoiți să și meșterească la tot felul de munci fizice pe acasă.

Ca o paranteză, vă ofer cazul unui medic chirurg pe care îl cunosc, dar al cărui nume nu-l pot pomeni din motive lesne de înțeles. Acesta, locuind cu chirie în Chișinău, din lipsă de bani pentru a-și cumpăra un apartament modest, a fost nevoit să plece într-o Țară europeană, în care și-a exercitat tot profesia de chirurg la un spital pentru un salariu considerat astronomic de către medicii care lucrează în Republica Moldova. După cinci ani, a revenit în Țară, și-a cumpărat un apartament cu două camere în Chișinău, iar asta pe banii cîștigați din salariul european, și s-a angajat la un spital din capitală, pentru că își dorește să trăiască numai în Țara lui. Acum înțelegeți de ce există criză de medici, de ce mulți preferă să părăsească Republica Moldova și nu se mai întorc, la fel cum, caz rar, a făcut-o amicul meu medic chirurg?

Este clar că eu nu-i dau mită medicului chirurg care mi-a salvat viața, ci îi ofer un semn al recunoștinței mele pentru că mi-a deschis ușa zile de mîine; mi-a oferit dreptul la viață, nu o autorizație de construcție a unui bloc de locuințe, de deschidere a unui restaurant etc.

În concluzie, putem constata că darurile oferite unui medic chirurg de către pacienți nu sunt o obligativitate, ci un demers individual de recunoștință din partea celor operați, iar asta și în funcție de posibilitățile fiecăruia. Consider că un astfel de act trebuie lăsat să funcționeze benevol, să nu fie incriminat penal decît atunci cînd un medic, așa cum notam mai sus, își condiționează o intervenție chirurgicală de oferirea de către pacient a unei anumite sume de bani. Totodată, recompensarea medicilor de către pacienți nu ar trebui legalizată, căci asta ar crea un precedent periculos și atractiv pentru funcționarii publici ori magistrați, după cum se pronunță Tranparency International.

Nu micile atenții oferite medicilor subminează economia națională și reforma Justiției, ci... Nu darurile oferite medicilor definesc marea corupție, ci... Știți la ce mă refer, da?