Ne ingrasam din cauza inaintarii in virsta sau din cauza schimbarilor legate de stilul de viata?

Cercetătorii au măsurat cu precizie metabolismul de-a lungul vieţii şi arată că acesta încetineşte mult mai tîrziu decît am crede noi.
Profesorul Pontzer şi o echipă internaţională de cercetători au analizat caloriile arse în medie de peste 6.600 de persoane din 29 de ţări, vîrsta acestora variind între o săptămînă şi 95 de ani. Anterior, majoritatea studiilor pe scară largă au măsurat doar nivelul de energie de care corpul are nevoie pentru a realiza funcţii vitale precum respiratul, digestia şi pomparea de sînge – cu alte cuvinte, caloriile de care ai nevoie doar pentru a rămîne în viaţă.
Însă aceste procese sunt responsabile de 50-70% din caloriile pe care le ardem zilnic şi nu includ toate celelalte activităţi care consumă energie: spălarea vaselor, plimbarea cîinelui, mersul la sală sau chiar şi gînditul.
Pentru a stabili consumul zilnic de energie, cercetătorii au testat urina şi participanţilor care au consumat apă în care hidrogenul şi oxigenul au fost înlocuite cu forme „mai grele” ale acestora care apar în natură. Cercetătorii au măsurat apoi cît de rapid sunt eliminaţi aceşti izotopi prin urină. Metoda este considerată etalonul în ceea ce priveşte măsurarea consumului zilnic de energie în viaţa cotidiană – în afara condiţiilor de laborator – şi a fost folosită încă din anii 1980. Însă studiile anterioare au fost limitate ca amploare din cauza costurilor ridicate ale acestei metode. Informaţiile de la mai multe laboratoare au fost puse într-o bază de date comună pentru a se identifica elemente comune cu cercetările anterioare.
Descoperirile studiului
Majoritatea oamenilor cred că în perioada adolescenţei ard cele mai multe calorii, dar studiul publicat în revista Science arată că, de fapt, bebeluşii au cel mai rapid metabolism, acest lucru datorîndu-se creşterii lor rapide. Datele arată că după perioada de hiperactivitate din primele 12 luni de viaţă, metabolismul încetineşte cu aproximativ 3% în fiecare an pînă cînd împlinim sau trecem de 20 de ani, perioadă în care consumul de energie se stabilizează. În pofida faptului că adolescenţa e o perioadă de creştere, cercetătorii nu au identificat nici o majorare a necesarului zilnic de calorii în această perioadă a vieţii, scrie Hotnews.
Stiul de viaţă influenţează cît de repede ne îngrăşăm
Studiul realizat de Pontzer şi alţi cercetători arată că, în perioada 20-50 de ani, consumul de energie este cel mai stabil. Datele sugerează că, după primul an de viaţă, metabolismul nostru nu începe de fapt să reintre în declin decît după vîrsta de 60 de ani, iar încetinirea este graduală, de doar 0,7% pe an. Oamenii de ştiinţă subliniază că noul studiu susţine teoria că luarea în greutate ţine mai mult de schimbările legate de stilul de viaţă decît de metabolism












