Originalitatea culturii moldoveneşti

În compartimentele precedente s-au reactualizat dovezile – numeroase şi de netăgăduit – ale realităţii etnoistorice: poporul (etnia) moldovenească se recunoaşte prin reperele istorice, lingvistice, etnologice, ce confirmă continuitatea numelui etnic moldovan/moldoveni – însemn fundamental al naţiunii moldoveneşti existente din veacul al XIV-lea. Dar, precizează L.Boia, «sînt şi alte structuri, care încheagă un popor: sociale, culturale»...

Plămădită pe baza însuşirii valorilor spirituale bizantino-slavone, valori îngemănate cu creaţia populară autohtonă (balade istorice, legende, cîntece de vitejie, doine, iconografie, pictură murală, arhitectură de cult), cultura moldovenească multiseculară a exprimat şi exprimă felul de a fi al băştinaşilor dintre Carpaţi şi Nistru. Istoria scrisă ‒ letopiseţele, tradiţiile, datinile, modul de viaţă au prefigurat şi au statornicit conştiinţa de sine naţională a comunităţii etnice, care s-a numit pe sine încă din veacul XIII şi a fost numită şi de alte popoare moldoveni.

Toate acestea în ansamblu confirmă axioma că un popor se afirmă şi prin cultura sa. Realizările culturale ale poporului moldovenesc pe parcursul a 700 de ani confirmă acest adevăr.

«Originalitatea culturii moldoveneşti din secolul al XV-lea, în înţelesul unei sinteze creatoare, este astăzi recunoscută de toţi cercetătorii epocii medievale.

Afirmată, mai întîi în domeniul artei, în arhitectură, dar şi în pictură, unde moştenirea ajunsă pînă la noi este mult mai modestă, ca şi în artele «minore», care, dimpotrivă, ne-au lăsat strălucite dovezi ‒ în ţesături preţioase sau în miniaturile codicelor manuscrise ‒ de iscusinţa meşterilor moldoveni (Vezi Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare. Bucureşti, 1958), această originalitate a fost confirmată nu demult şi acolo unde ne aşteptam mai puţin s-o aflăm: în domeniul literaturii slave date la lumină pe pămîntul Moldovei» (Alexandru Elian. Moldova şi Bizanţul în secolul al XV-lea//Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare. Bucureşti, 1964. P. 97).

Este surprinzător faptul că Moldova de acum în veacul al XV-lea, în principal pe vremea lui Ştefan al III-lea cel Mare, îşi pregătea cadre de formaţie vest-europeană. Un document de mare valoare comentat de cunoscutul slavist romîn Ilie Bărbulescu – Lista studenţilor moldoveni de la Academia cracoviană (anii 1405 – 1495) demonstrează că moldovenii întotdeauna au fost setoşi de carte, de ştiinţă, de cultură... «Evident studenţii moldoveni de la Academia din Cracov aduceau în localităţile de baştină – Bacău, Suceava, Roman, Iaşi, Raşcov ş.a. influenţa culturii europene...» (I. Bărbulescu. Curs de slavistică. 1919). Aceşti circa 20 de studenţi moldoveni de la Academia cracoviană, urmaţi mai tîrziu de alţi moldoveni: Gr.Ureche, Miron şi Nicolai Costin răstoarnă declaraţia arogantă a lui beizade D.Cantemir despre dezinteresul moldovenilor pentru învăţătură...

Despre studenţi ungrovlahi/valahi nu există ştiri.

Deosebirea de cultură dintre «noi» – moldovenii şi «ei» – «romînii» a renăscut şi s-a evidenţiat şi mai pronunţat după «generoasa revoluţie rusească din februarie 1917» (N.Iorga), cînd fruntaşii mişcării naţionale din Moldova «au ridicat steagul de cultură al moldovenismului» (N.Iorga, 1917).

Era firesc ca «din această atmosferă de moldovenism multisecular să renască ideea Moldovei istorice, să răsară ideea întregirii Moldovei...» (L.Boga, 1932). Idei hrănite neîntrerupt de realizările de rezonanţă, curat moldoveneşti ale culturii Moldovei – fundament al conştiinţei naţionale moldoveneşti.

«Conştiinţa naţională a moldovenilor din Basarabia exista înaintea războiul mondial... Ea a fost trezită şi a avut putinţa unei manifestări libere prin revoluţia rusească». – Academicianul C.C.Giurescu, 1929.

Academicianul Şt.Ciobanu constata: «Conştiinţa naţională n-a încetat niciodată să trăiască în inima poporului moldovan din Basarabia... Mărturiile vizibile ale vechimii culturii moldoveneşti erau prea puternice pentru a nu aminti moldovenilor originea şi trecutul lor... În afara acestor mărturii materiale exista, în egală măsură, conştiinţa naţională, această cultură spirituală, formată din tradiţii, din poezia populară din obiceiuri şi apoi această vitalitate care uimea pe ruşi» (Şt.Ciobanu, 1941)... Rezistenţă, forţă de viaţă care au uimit nu numai pe ruşi, ci şi pe turci, pe greci, pe unguri, pe poloni şi, mai ales, pe romîni...

«Care să fie pricina deosebirilor între Moldova şi Muntenia? – Se întreba istoricul literar romîn G.Ibrăileanu şi răspundea: «Vechea cultură a fost mai puternică în Moldova decît în Muntenia. La începutul veacului al XIX-lea Moldova are deja o tradiţie culturală... Din această deosebire rezultă şi deosebirea dintre istoria culturii Moldovei şi Munteniei din veacul al XIX-lea... Chiar de la început în Moldova se simte nevoia conştientă, scopul bine hotărît: a feri limba şi literatura de deznaţionalizare...».

«... Moldovei îi revine meritul de a fi prezidat, timp de 40 de ani, de la 1840 pînă la 1880, la asimilarea culturii în celelalte forme ale ei».

«Moldovei i se datoreşte cultura romînească aşa cum este astăzi».

«În rezumat. În Moldova există o tradiţie pe care o respectă moldovenii. De aceea, DEPOZITARĂ A TRADIŢIEI, Moldovei îi este iertat să-şi ia rolul DE A PREZIDA LA ÎNJGHEBAREA CULTURII ROMÎNEŞTI MODERNE» (G.Ibrăileanu, 1909).

«Moldova deţine supremaţia spirituală!» (Cezar Ivănescu, 2003).

Asta e!...

(va urma)

Vasile STATI