Misterele Chişinăului şi „rezistenţa prin cultură”

(Arhivă recuperată)

 Autor: Mihai CONŢIU

 O chestiune extrem de spinoasă cu care se confruntă moldovenii, generată fiind de aceiaşi intelectuali elitari, dar şi de către politicieni cu „insinuări pro-româneşti” ţine de „sectarizarea” Bisericii Ortodoxe. Tradiţional, creştinii moldoveni se închină ecumenic Patriarhiei Ruse şi, se înţelege, sînt de rit vechi. Odată cu expansiunea Patriarhiei Române şi resuscitarea Mitropoliei Basarabiei, supusă canonic acesteia, credinţa la moldoveni a căpătat nuanţe politice beligerante, de baricadă. Pe de altă parte, fireşte că şi Mitropolia Moldovei, supusă canonic Patriarhiei Ruse, a fost nevoită să ia atitudine şi să-şi apere teritoriile ecumenice.

Aici nu-i vorba despre cine are sau nu dreptate, ci despre credincioşi, cei care sînt victimele sigure ale conflictului politico-spiritual dintre cele două Mitropolii moldoveneşti. Credincioşii ortodocşi moldoveni sînt victime fie şi prin simplul fapt că li s-a inoculat „ideea europeană” că cele mai importante sărbători creştin-ortodoxe ale anului trebuie sărbătorite pe „stil nou”. Aici, în primul rînd, este vorba despre Crăciunul pe stil vechi, care îi obligă pe credincioşii Mitropoliei Moldovei să postească în seara Anului Nou în varianta europeană, mondială oarecum şi de rit nou.

Astfel, am ajuns să fim martorii tuturor paradoxurilor posibile sau greu de imaginat, iar aici este vorba despre politicienii şi intelectualii „de podium moldovenesc”. Mulţi dintre ei, „ca să nu pară depăşiţi sau înapoiaţi”, serbează Crăciunul pe data de 25 Decembrie, dar pe 7 Ianuarie aleargă la părinţii lor de la ţară sau sărbătoresc chiar în casele lor Crăciunul „pe vechi”, aşa cum au făcut-o dintotdeauna părinţii şi bunicii lor. Cine-i de vină – politicianul şi intelectualul autohton, rusul sau românul?

Am suficiente motive să devin bănuitor atîta vreme cît Mitropolia Basarabiei este un soi de „anexă ecumenică” doar a acelora care împărtăşesc „idealul unirii Republicii Moldova cu România”. La fel de reţinut şi circumspect am fost atunci cînd Mitropolia Moldovei a devenit o „anexă politică”. Aici deja nu mai este vorba despre credinţă dacă este vorba să ne raportăm la structurile de conducere ale celor două Mitropolii. Eu, român fiind, fireşte că sînt atent la greşelile săvîrşite de către Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, şi mă îngrozesc! Nici nu se poate altminteri atîta timp cît această Mitropolie îi primeşte pe toţi popii transfugi, excomunicaţi de Mitropolia Moldovei pentru homosexualitate, un „dulce păcat trupesc” agreat, se pare, de către ÎPS Petru. De ce elita intelectuală nu ia atitudine publică faţă aceste blasfemii? De ce părintele Ciuntu, un apropiat „intelectual al acestei „elite”, nu afuriseşte păcatul din Mitropolia Basarabiei?

Ca să-şi proteguiască impotenţa, „cinstitele feţe bisericeşti şi intelectuale” condamnă Patriarhia Rusă şi Rusia de ofensive politice şi ecumenice împotriva Republicii Moldova. Recunoaşteţi, aşadar, că nici în sînul Bisericii nu a existat o rezistenţă prin cultură? Care rezistenţă atîta vreme cît înfiinţarea/resuscitarea Mitropoliei Basarabiei a fost o improvizaţie, un scenariu politic în care românii l-au folosit efectiv pe Iurie Roşca, ca mai apoi să-l trădeze? Să ne mai mire atunci migraţia moldovenilor spre cultele creştine neoprotestante sau spre secte? Şi din cauza Bisericii, moldovenii, mai bine de un milion, au plecat la munci peste hotare nu doar pentru un trai mai bun, ci şi pentru că acolo înmormîntările sînt mai ieftine decît în Republica Moldova. (va urma)