”Limba română” ca o realitate, nu ca un substitut ori ”proiect” politic

 Mihai CONȚIU

De-a lungul anilor, i-am tot criticat argumentat pe absolut toți aventurierii politici care și-au asumat denumirea corectă de ”limbă română”, în detrimentul ”limbii moldovenești”, în Republica Moldova, drept un ”proiect” politic ori subiect electoral. Astfel, am asistat la cele mai sinistre ori penibile situații în care cei mai vajnicii apărători ai ”limbii române” nu doar că nu-i cunoșteau gramatica elementară, la nivelul clasei a IV-a, dar și discursurile lor în limba română și le traduceau din rusă, limba în care gîndeau și gîndesc și acum.

Glotonimul ”limbă moldovenească” își are origini străvechi, care-l precede pe cel de ”limbă română”, motiv pentru care, în cazul ambelor variante discutabile și disputabile din ultimii peste 30 de ani, putem vorbi, la urma urmei, și despre un ”politonim” chiar. În actualele realități, firește că denumirea științifică de ”limbă română” prevalează. În perioada interbelică, cînd actualul teritoriu al Republicii Moldova se afla în componența Regatului României, moldovenii de aici chiar dacă ”grăiau moldovenește” denumirea corectă a limbii lor era ”limba română”.

În perioada țaristă și cea sovietică, denumirea de ”limbă moldovenească” cunoștea două proiecții diametral opuse: rușilor le convenea acest glotonim pentru că astfel îl diferenția de ”limba română” și România, iar moldovenilor le pria deoarece astfel își conservau propria lor limbă – ”limba română”, în ”graiul moldovenesc”. Disputa privind denumirea corectă a limbii vorbite în Republica Moldova este, la urma urmei, lipsită de orice urmă de demnitate în raport cu adevărul științific. Acum, prin votul majorității parlamentare, s-a decis ca în toată legislația Republicii Moldova glotonimul „limba română” să ia locul „limbii moldovenești”. Totodată, vor fi înlocuite și formulările ”limba oficială”, ”limba de stat” și ”limba maternă”.

Extrem de înfrigurată, fiind vorba despre limbi, dar și incitată de războiul din Ucraina, ”Maricica” Zaharova, gurista Ministerului rus de Externe, s-a îmbrăcat în grabă și a grăit: ”Sprijin real american pentru democrație: Sub Maia Sandu, Republica Moldova își abandonează limba maternă”.

La cît de excitată e de războiul din Ucraina, sunt sigur că atunci cînd gurista Zaharova s-a referit la ”limba maternă” ea nu se gîndea că e ”limbă moldovenească”, ci rusă, iar asta pentru că toți oficialii (s)Krem-lin-ului îi consideră pe moldoveni un fel de ruși de mîna a doua. Tupeul porcesc al oficialilor ruși nu are nici o limită: rușii vor ca să decidă care-s ”limbile materne” ale tuturor națiunilor pe care le subjugă sau vor să le cucerească!

Problema denumirii corecte a limbii, însă, trebuie dezveșmîntată de orice festivism triumfalist, de absolut orice revendicare politicianistă, ci doar admisă ca o normalitate. Limba română e, pur și simplu, limba română, nici ”stăpîna cuiva”, nici cea mai cea din toate cele, ci o limbă ca multe altele, cu particularitățile, frumusețile și limitele ei.