O nouă teorie este pe cale să schimbe tot ce ştiam despre limba română. Mai mulţi lingvişti din Spania şi Franţa susţin că limba româna nu este născută din limba latină, că, de fapt, cele două sînt dezvoltări paralele născute dintr-o limbă mai veche.

“De unde vin limbile romanice?” Carmen Jimenez Huertas, lingvist spaniol: "Limbile romanice nu vin. Erau. Aici. Înainte de venirea romanilor, oamenii vorbeau. Vorbeau perfect, sînt limbile care se vorbeau aici. Nu au venit de niciunde, erau limbi autohtone…”

“Romanii veniţi în Peninsula Iberică nu vorbeau latina. Ăsta este un lucru care e necesar să fie explicat. Pentru că, să vedem… armatele romane care au ajuns să cucerească Peninsula erau formate din mercenari (precum în Dacia mai tîrziu – n.m.). Mercenarii vorbeau fiecare limba proprie, ba chiar ibericii au fost, de multe ori, parte a acestor armate şi ibericii nu vorbeau latină, vorbeau fiecare în limba lui. Latina se vorbea doar în Latium, o zonă foarte mică a Italiei. Ştim asta pentru că Naevius (poet şi dramaturg roman - n.m.), în anul 200 î.e.n., lasă pe piatra mormîntului său următorul text: “OBLITI SÎNT ROMANAE LOQUI LUNGUA LATINA”, subliniind astfel că romanii au uitat limba latină… Cei mai mulţi romani nu vorbeau latina, ci vorbeau dialecte cunoscute ca: osc, umbric, limbile proprii…”, notează adevaruldespredaci.ro.

O demonstraţie extrem de convingătoare, în susţinerea celor de mai sus, ne este oferită de lingvista spaniolă atunci cînd îl citează pe lingvistul francez Ives Cortez:
“Lucrul pe care romanii l-au făcut cel mai bine a fost să ducă războaie. Aici au stat sute de ani masacrînd populaţia cu Războaiele Punice; atunci, cel mai logic ar fi ca tot limbajul relaţionat cu cîmpul semantic al războiului să fie în totalitate latin, dacă ar fi adevărat că soldaţii romani care au venit aici vorbeau latina. Am adus o carte a lingvistului Ives Cortez, care spune aceleaşi lucruri ca şi mine. Cartea se poate găsi pe internet, dar nu şi în cercurile academice…

Acest domn face analiza cîmpului semantic al războiului… Cum se zice „tratat”, de exemplu? În franceză – trate, în italiană – tratato, în spaniolă – tratado, în română – tratat. În latină? Fuendus!!! Cum se zice “război”? În franceză – guerre, în italiană – guera, în spaniolă – guerra, în latină – belum!!! Cum se zice “dezastru”? În franceză – desastre, în italiană – desastro, în spaniolă – desastre, în română – dezastru. În latină? Clades!!! Cum se zice “luptă”? În spaniolă – lucha, în franceză – luta, în italiană – lota, în română – luptă. În latină? Pugna!!! Şi exemplele sînt mult mai numeroase… În toate limbile romanice această terminologie coincide, însă nu şi cu latina. Ele provin din ceva comun; e clar că au o aceeaşi origine, o limbă mamă, care NU ESTE LATINA! Latina este o soră, sau mai degrabă o verişoară a limbilor romanice, nu mama lor!!! Să ne înţelegem – nu neg influenţa latinei, dar este ulterioară, o influenţă din Evul Mediu…”

Ca o întărire a spuselor de mai sus, vă reamintim că, în urmă cu ceva timp, semnalam faptul că o serie de cuvinte specifice armatei şi administraţiei romane (LEGIUNE, CENTURION, COHORTĂ, LANCE, CASTRU, VETERAN, SCLAV, ARENĂ, GLADIATOR, EDIFICIU, CIVIC, CIVITAS, CETĂŢEAN, EDIL, MUNICIPIU, VICUS) nu s-au păstrat după retragerea romanilor din Dacia, în limba vlahilor, lucru inexplicabil dacă aceştia s-ar fi romanizat, unele dintre ele ajungînd în limba română abia în secolul XIX…

Sursa: Obiectiv.info.ro