Băi, expiraţilor

Nu mai suntem în stare să recunoaştem, nici măcar în apogeul crizelor, evidenţa? Trăim, iată, din timpul vieţii, moartea copilăriei noastre. Nu ne deosebim, deci, cu nimic de cei dinainte. Suntem banali.

În 45 dintre Statele Unite ale Americii scrisul de mînă va deveni, de anul viitor, materie opţională. Locul scrisului de mînă va fi luat de disciplina „Word”. Publicaţia franceză „Le Point” a semnalat cazul, şi de abia de aici, pe filiera francofoniei, dezbaterea a ajuns şi în România – s-a trecut lesne mai departe. Nu mai suntem în stare să recunoaştem, nici măcar în apogeul crizelor, evidenţa? Trăim, iată, din timpul vieţii, moartea copilăriei noastre. Nu ne deosebim, deci, cu nimic de cei dinainte. Suntem banali. Societatea evoluează şi, să fim serioşi!, nici măcar noi nu mai scriem aşa, de ani. Mai ştiţi cum se face litera „K” mare de mînă?

Am citit îngrijorat părerile specialiştilor în scrisul de mînă (da, există specialişti şi în scrisul de mînă). Sunt împărţite – ca toate părerile specialiştilor. „Şi călăria a dispărut!” – s-a spus. M-a îngrozit acest argument, şi nu doar pentru că suntem în plină situaţie a cărnii de cal. Apropo: e o barbarie să omori aşa cai, caii au făcut mai multă istorie decît contemporanii noştri bipezi. Lumea, la apogeul ei, a fost făcută de oameni pe cai, caii n-au dat nici Auschwitzul, nici Hiroshima, de unde poate uşor să rezulte că omul recent e un animal ireversibil degradat.  

Nu ne mai trebuie, aşadar, scrisul de mînă. Să dispară! Disperat, am vrut să ies pe străzi şi să îi scutur pe trecători: „Măi, oameni buni, aţi expirat! Degeaba vă mişcaţi ca şi cum nu ar fi aşa, gata, aţi expirat!”. Nu vor mai exista, de acum înainte, în romane, meserii ca aceea de copist. Nu va mai inventa nimeni personaje ca Gogol. De acum, biletele de adio se vor printa. Noi toţi, cei care deplîngem pînă şi moartea caligrafiei, suntem făcuţi de retrograzi, de conservatori. Ar trebui să ne fie milă şi silă de noi înşine! Nu suntem buni de nimic, nu contribuim cu nimic la progres! Deşi, tot acolo vom ajunge: laolaltă cu apologeţii „Word”-ului vom fi arătaţi cu degetul, expuşi în muzeul viitorului, ca nişte bizare specimene. Dragi copii, ştiaţi că fiinţele acestea vechi comunicau fără să folosească tastatura?

Dar unde sunt oamenii din industria creioanelor, a gumelor de şters, a ascuţitorilor, a pixurilor, a stilourilor? De ce nu protestează? De ce nu fac din creioane, gume de şters, ascuţitori, pixuri şi stilouri arme? De ce nu scriu în contra? De ce nu se opun propriei muzeificări? De ce se sinucid? I-am sperat înţelepţi pînă la sacrificiu, gata să moară în picioare. Am fost un dobitoc.

Nu avem nici măcar dreptul să ne plîngem de această dispariţie minoră, să vărsăm, cum s-ar cuveni, o lacrimă pentru moartea scrisului de mână. Căci, cîte nu au dispărut? Cîte afaceri nu au fost îngropate de apariţia, să zicem, a frigiderelor sau chiar a telefoanelor cu ecran plat? Chiar aşa: cîte nu au dispărut? Unde sunt castitatea, onoarea, cuvîntul, demnitatea, credinţa, curajul (nu îndrăznesc, în ciuda aceleiaşi evidenţe, să adaug aici şi presa scrisă)? Nu mai sunt. Să nu disperăm, deci: vom trăi şi vom fi vii. Convinşi, ce naivi!, că fiecare fişier poate fi totuşi salvat.

 Andrei CRĂCIUN,

Adevarul.ro

Notă: Supratitlul articolului aparţine redacţiei.