Istorii ale mărcilor de masini: Jeep

În Septembrie 1939, pe continentul european izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial, prin atacul german asupra Poloniei. Treptat, aproape toate națiunile bătrînului continent s-au antrenat în acest conflict. Statele Unite, deși și-au afirmat neutralitatea, au realizat că la nivelul dotării armatei există numeroase lacune și au demarat un vast program de înzestrare a forțelor armate.

Astfel, în Iunie 1940, responsabilii militari au cerut celor 135 de producători americani de autovehicule realizarea unui vehicul capabil să circule pe terenuri dintre cele mai diferite, capabil să transporte trupe, muniții și armament, să poată fi folosit la misiuni de recunoaștere și ca mașină de comandament, să nu depășească per total 544 de kilograme, să aibă toate roțile motrice și să reprezinte o țintă cît mai dificilă pentru Doar trei companii au răspuns provocării –m American Bantam Car Company, Willys-Overland și Ford Motor Company –, care în cele din urmă și-au unit forțele și au produs autovehiculul militar, cunoscut astăzi sub numele de ''jeep'', după cum menționează site-ul oficial dedicat acestei mașini, www.jeep.com.

Bantam Car Company producea la acea oră, sub licență britanică, un automobil de mic litraj, cu un motor de patru cilindri în linie, care însă nu se bucurase de succes pe piața americană, obișnuită cu automobile mari și confortabile. Folosind diferite componente aflate în stoc și o caroserie improvizată, construită din componentele altor mașini, inginerul Karl Probst a reușit să se încadreze în termenul scurt impus de autorități, predînd un prototip după numai cinci zile. În scurt timp, și ceilalți doi mari producători au prezentat două modele – Ford Pigmy și Willys Quad.

Autoritățile militare au emis noi specificații tehnice, precum o viteză maximă de cel puțin 85 de kilometri pe oră, posibilitatea urcării pe o rampă de 45 de grade, o sarcină utilă de minim 350 de kilograme și o greutate maximă de 980 de kilograme. Bantam Reconnaisance Car 40 (BRC 40) și Ford GP au respectat specificațiile, însă Willys Model A (MA) avea cu 119 kilograme mai mult decît limitele impuse. Pentru a păstra motorizarea superioară, inginerii de la Willys au modificat piesele componente și au eliminat o parte din ele, ajungînd exact la limita de 980 de kilograme. 

Cele trei versiuni au fost supuse unui amplu test și, în final, a fost ales modelul Willys MA, considerat a fi cel mai robust și cu cea mai bună motorizare, menționează www.jeep.com. Armata a comandat uzinelor Willys-Overland din Toledo, Ohio, în Iulie 1941, 16.000 de vehicule Model A, solicitînd o nouă serie de modificări. Willys a preluat și o serie de elemente de la Fordul GP, inclusiv masca radiatorului, care a rămas semnul distinctiv al acestui vehicul de-a lungul anilor. În urma acestor modificări, a apărut vehiculul standardizat, cunoscut sub denumirea de Willys Model B (MB).

În total, au fost produse aproximativ 650.000 de autovehicule militare. A fost folosit pe toate fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, fiind apreciat pentru mobilitatea și viteza de deplasare pe terenurile accidentate. Jeep-ul a fost folosit și în moduri inedite, ca mini-locomotivă (cu roțile modificate) sau ca generator de curent electric. După încheierea războiului, Jeep-ul și-a dovedit eficiența și în viața civilă, fiind folosit atît la munca cîmpului, la transportul corespondenței, cît și în construcții. Primul model cu destinație civilă a fost lansat în 1945 și s-a numit CJ (Civilian Jeep). Au fost introduse: ușă spate, roata de rezervă montată lateral, faruri mai mari și gura exterioară de alimentare combustibil. CJ 2A a fost produs 4 ani la rînd, iar în 1948 a fost introdus CJ 3A, potrivit clubjeepromania.ro. În 1953, modelul CJ a fost perfecționat, devenind CJ – 3B. Cu o grilă frontală mai înaltă pentru a face loc noului motor Hurricane F-Head în patru cilindrii, CJ-3B a fost produs pînă în 1968, într-un număr de 155.494 de bucăți.

Willys a fost achiziționată de compania Kaiser în 1953. După doi ani era lansat modelul CJ-5, cu motor, axe, transmisie și confort îmbunătățite, devenind un vehicul apreciat în activitățile de off-road. Jeep CJ-5 a avut cea mai lungă perioadă de producție dintre toate modelele Jeep, fiind fabricat între 1954 și 1984. Prima cutie automată a fost introdusă în 1962, la modelul Wagoneer (predecesorul lui Jeep Cherokee), care a fost și prima mașină cu suspensie independentă. În 1970, Kaiser a fost achiziționată de American Motors Company (AMC), iar CJ a fost înlocuit de Jeep-ul Wrangler. Cherokee, nume consacrat al lumii 4x4, s-a alăturat gamei Jeep în 1974, fiind un model sport cu două uși.

Grupul american Chrysler a cumpărat AMC în 1987, devenind astfel posesoarea brandului Jeep, tradiția fiind continuată de autovehiculele de teren Wrangler și Grand Cherokee, potrivit www.istoricauto.ro. Wrangler TJ (Tough Jeep) a apărut în 1997, arătînd retro și asemănător lui CJ-7, aproape 80% din componentele mașinii fiind, însă, reproiectate. În 2003 a fost introdus cel mai bine echipat model Wrangler, Rubicon. În 2006 și cu începere din 2007 a fost modificată din nou linia de producție, a fost scos modelul TJ și a intrat în fabricație seria JK cu motorizări diferite pentru SUA și Europa. Începînd cu 2009, marca Jeep este produsă de grupul Fiat-Chrysler. În 2011, a fost lansat un nou Jeep — Grand Cherokee SRT-8, versiunea de performanță a modelului Grand Cherokee. În 2013, i s-au adăugat mai multe elemente de design, alături de un motor de 3 litri EcoDiesel+ și o transmisie automată cu opt trepte.

Noul Jeep Cherokee model 2014 ridică ștacheta, oferind un nivel ridicat de confort în timpul deplasării, o bună manevrabilitate, cele mai bune performanțe 4x4 și tehnologie de cel mai ridicat nivel, conform www.jeep.ro. Avînd o bază solidă, alcătuită 60% din oțel cu duritate ridicată, inginerii au adăugat o gamă completă de funcții de siguranță activă și pasivă, cele mai importante fiind Adaptive Cruise Control Plus, Parallel and Perpendicular Park Assist Lane și Departure Warning Plus. Jeep Cherokee 2014 este oferit în patru versiuni: Sport, Latitude, Limited și varianta off-road Trailhawk.

Sursa: AGERPRES

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40