IN REGISTRUL DE STAT SINT INSCRISI 3 282 783 DE ALEGATORI

Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 4 mai 2021, este de 3 282 783. Dintre aceștia, 2 787 752 de cetățeni cu drept de vot sînt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul doi, transmite IPN cu referire la datele Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit CEC, diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării. De asemenea, este vorba și despre cetățenii cu drept de vot avînd domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova.

Totodată, Comisia le reamintește cetățenilor cu drept de vot ai Republicii Moldova, care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stînga Nistrului și intenționează să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, că se pot înregistra prealabil.

Înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente rămîn a fi valabile, cu excepția cazurilor în care alegătorii intenționează să voteze într-o altă localitate din afara țării unde vor fi deschise secții de votare. În aceste situații, alegătorii pot face modificări în datele prezentate anterior.

Alegătorii sînt invitați să completeze formularul de înregistrare online, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md și să urmeze instrucțiunile privind completarea formularului online. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hîrtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la CEC sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Sursa: IPN