Doar pe vremea URSS şi RSR era posibilă. Atunci exista autoritate indiscutabilă

Autor: Mihai CONŢIU

În şedinţa Comitetului Politic Executiv (CPEx) de la 13 Noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a propus un subiect neobişnuit dezbaterii plenului – probleme legate de Moldova Sovietică.

Tov. N. Ceauşescu: „Vreau să ridic în faţa CPEx încă o problemă, care nu urmează să o punem în Congres (al 14-lea), şi nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba despre problemele legate de Moldova Sovietică. Cred că aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întîmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuie să le publicăm în presă, dar noi nu putem face nimic în această problemă, avînd în vedere, în primul rînd, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, adică de Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Va trebui să discutam în Uniunea Sovietică această problemă în perioada următoare.

Trebuie oricum să ridicăm problema populaţiei din Republica Moldoveneasca, în concordanţă cu Constituţia Sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asigure folosirea limbii, să le asigure pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei înşişi spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puţin în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova şi România. Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă, schimbarea imediată a graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gîndită şi trebuie s-o discutam. Să avem în vedere, în primul rînd, să publicăm poziţiile care sunt, mai cu seamă că ei le publică şi să avem lunile următoare o discuţie pe această problemă (discuţiile, fireşte, nu au mai avut loc niciodată din cauza revoluţiei-lovitură de stat, fiind un motiv bine întemeiat de către sovietici). (Arhivele Naţionale – Fond: CC al PCR, secţia Cancelarie, Dosar nr. 63-1989)

Cui a folosit lovitura de stat din Decembrie 1989 din România

La data de 12 Aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu s-a adresat Plenarei Comitetului Central, unde a anunţat: “România nu mai plăteşte tribut nimănui! La sfîrşitul lunii Martie, am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 pînă în Martie 1989, am plătit circa 21 de mi­liarde de dolari, din care dobînda reprezintă peste 7 miliarde de dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost de mult achitate. În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde de dolari.

“Propun Comitetului Central al partidului să luăm hotărîrea – care să fie adoptată ca lege de Marea Adunare Naţională – ca, în viitor, nimeni să nu mai poată să apeleze la credite străine, pentru ca întreaga dezvoltare a ţării să o realizăm prin mijloace proprii – desigur, printr-o largă colaborare internaţională, dar fără credite”, a spus Ceauşescu atunci.

Prin aceasta, Ceauşescu şi-a atras adversitatea marilor instituţii financiare internaţionale, dar şi pe cea a Guvernelor occidentale din spatele lor. Pe acest fond, ţinînd seamă şi de perspectivele geo-politice deschise de Perestroika lui Gorbaciov, aura lui Ceauşescu de opozant al ruşilor începea să pălească.

Asaltul final occidental din primele redute ale Cortinei de Fier prevesteau deja sfîrşitul Războiului Rece. Destrămarea URSS era iminentă, mai ales cu un Mihail Gorbaciov ideal pentru americani. „Inițiativa Strategică de Apărare” (programul militar lansat de ex-preşedintele american Ronald Reagan pe 23 Martie 1983), care presupunea crearea unui scut antirachetă împotriva rachetelor balistice intercontinentale ale unui inamic, în special fosta URSS, considerată de Reagan un „imperiu al răului”, a atras Rusia într-o cursă a înarmărilor căreia nu avea cum să-i facă faţă fără riscul unei căderi economice groaznice, ireversibile.

În aceste condiţii, Ronald Reagan, Margaret Thatcher, ex-premierul britanic, şi chiar Papa Ioan Paul al II-lea nu mai puteau fi focusaţi pe un Ceauşescu deja expirat şi chiar deranjant pentru ei.

De lovitura de stat din Decembrie 1989 din România erau mai curînd preocupaţi ruşii şi ungurii, mai puţin americanii, care, după cum am amintit, mai erau preocupaţi şi de nelegitimitatea propriilor invazii, ca cea din Panama.

Începînd chiar cu vizita lui Mihail Gorbaciov în România, desfăşurată între 25-27 Mai 1987, Ceauşescu a remarcat superioritatea cu care-l trata liderul sovietic. Lui Ceauşescu i se părea inacceptabil comportamentul lui Gorbaciov; el care i s-a opus cu vehemenţă lui Brejnev ori de cîte ori nu-i convenea ceva; el care, pînă nu de mult, fusese adoptat de către liderii occidentali ca fiind o figură marcantă în blocul comunist prin poziţia anti-sovietică – nu putea concepe aşa ceva!

Este posibil ca tocmai răceala lui Gorbaciov să-l fi determinat pe Ceauşescu să se gîndească la soarta Basarabiei. Este greu de crezut că fostul lider sovietic să nu fi fost informat despre intenţiile lui Ceauşescu...! În altă ordine de idei, liderul sovietic chiar nu prea avea de unde să ştie ce poziţie vor adopta americanii şi europenii în clipa în care Ceauşescu îşi va internaţionaliza pretenţiile amintite.

Cum altfel pot fi explicate prezenţele masive de agenţi sovietici în cam toate judeţele României înainte, în timpul şi după derularea loviturii de stat din Decembrie 1989? KGB-ul sovietic de atunci, ca o particularitate, şi-a mobilizat şi batalioane de ofiţeri activi sau intelectuali basarabeni, fireşte că vorbitori de limbă română, care au venit în Românie, în miezul evenimentelor, „din dragoste frăţească”. Unii luptă „frăţeşte” şi acum pentru unirea cu Patria Mamă. 

Rostul prezenţei agenţilor KGB în România acelor zile a fost acela de a se asigura că Ion Iliescu, omul Moscovei, nu va formula aceleaşi pretenţii ca şi Ceauşescu în privinţa Basarabiei. Misiune îndeplinită, mai ales că, din exces de zel, de teamă că n-ar prelua Puterea, Iliescu a cerut şi intervenţia armatei sovietice în ceea ce el numea Revoluţie română.

Un interes deosebit sau o implicare în lovitura de stat din România au avut şi serviciile secrete maghiare revizioniste. Conflictul interetnic provocat de unguri în Martie 1990, la Tîrgu-Mureş, s-a vrut a fi un prim pas brutal pentru acapararea Ardealului românesc de către Ungaria. Au eşuat deoarece serviciile secrete româneşti, spre cinstea lor, chiar dacă erau ceauşiste şi complice în lovitura de stat, au fost de partea interesului naţional al ţării. Oricum Basarabia era scoasă aprioric din ecuaţie!

În ultimă instanţă, lovitura de stat din România nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Securităţii care l-a trădat pe Ceauşescu, dar şi fără manipularea noastă, a celor mulţi, care chiar am crezut că participăm la o Revoluţie. Aşa se întîmplă peste tot! Mulţimea trebuie manipulată „romantic”, trebuie fanatizată în adularea noilor lideri, de regulă primii trădători ai idealurilor proclamate de ei şi asumate de mulţime, ca mai apoi să se întoarcă în anonimatul predestinat. Ei, liderii complotişti, ştiu că drogul cel mai eficient pentru mulţime este acela de a le crea oamenilor false amintiri eroice, bune de povestit copiilor şi nepoţilor, unul din pretextele care le pot oferi mîngîiere că au rămas tot o statistică ignorantă, săracă şi aflată permanent la dispoziţia revoluţionarilor profesionişti. (va urma)