Emil Brumaru, un poet teribil de… teribilist!

Emil Brumaru (n. 25 Decembrie 1938, Mihailovca, raionul Cimișlia, Moldova – 5 Ianuarie 2019, Iași, România) a fost un scriitor și poet contemporan român.

S-a născut la 25 Decembrie 1938, în Mihailovca. A fost fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. Tatăl fiind ceferist, a stat cu părinții într-un canton, la Merișani și un an la Ciceu, în niște pavilioane CFR. A absolvit Liceul de Băieți Nr. 1 din Iași (1955), după care Facultatea de Medicină din Iași (1963). A fost medic generalist la Dolhasca (1963-1975), din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului.

Apreciat în egală măsură atît de critica literară, cît și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. A avut rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, a dat interviuri în revistele mondene, a participat la discuții pe Internet etc.

Debut cu poezii în revista Luceafărul, debut editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia.

Criticul literar Mihai Iovănel explică de ce și cum ar trebui să citești poemele lui Emil Brumaru:

Poezia lui Brumaru este accesibilă. Asta se vede și din nivelul ei de popularitate. Probabil că de la Nichita Stănescu și Marin Sorescu nici un alt poet român important – cu excepția eventuală a lui Mircea Dinescu – nu a fost atît de citit și citat (este o evaluare ochiometrică, fără date statistice, deci trebuie luată cum grano salis).

Poezia lui Brumaru este clasică. Clasică în două sensuri: prin imaginarul ei retro și prin simplitatea/claritatea ei.

Simplitatea/claritatea sunt și factori pentru accesibilitatea amintită anterior. O poezie tipică de Brumaru nu pune probleme de înțelegere sau interpretare. De regulă, ea este compusă din acumulări de obiecte casnice, livrești (cărți de aventuri etc.), legumicole sau erotice. Totuși, deși ușor de înțeles, poezia lui Brumaru, datorită melodicității și emotivității de bază (care este melancolia/nostalgia) nu este epuizabilă de la prima lectură, putînd fi oricînd recitită.

Imaginarul retro, trimițînd la timpuri idilice (cel al copilăriei sau adolescenței) și la spații puternic idealizate (fie că e vorba de bucătăria opulentă a bunicilor, fie că e vorba de locuri neatinse de civilizație și tehnică) explică de ce Brumaru a fost comparat de toată lumea cu poeți ca Pillat, Fundoianu, Topîrceanu, G. Călinescu, Minulescu ș.a. De asemenea, explică filonul ei nostalgic.

Poezia lui Brumaru este adesea sexistă. „Brumaru are doar p…ă în cap”, spunea despre el un alt poet. Elementul erotic este într-adevăr fundamental, inclusiv în poeziile despre dovlecei, bulion și morcovi. Infernala comedie (2005) este arta poetică a artei erotice a lui Brumaru. Din păcate pentru o astfel de poezie – ok dpdv pur estetic – timpurile s-au mai schimbat, iar tipul de erotism falocentric libidinos practicat de Brumaru poartă numele de male gaze. Doar faptul că n-avem o critică literară feministă (ci doar cel mult o critică literară interesată episodic de literatura scrisă de femei) a împiedicat citirea lui Brumaru în acest fel.

Se dă poezia (din Infernala comedie):

Sonet 12

Ţii minte cînd erai elevă
Şi îţi umpleam de dimineaţă
Vieaţa cu perlata-mi sevă?
Apoi plecai prin frig şi ceaţă
La şcoală, unde diriginta,
Simţind mirosul, te chema
În cancelarii şi plăcinta
Pizduţei blînd ţi-o dăscălea
Şi te lăsa pe urm-acasă
Ca să mă sugi. Ci tu-i spuneai
Că altfel nu poţi fi voioasă.
Oh, noi trăiam atunci în rai.
Şi totul nu era nimic
Faţă de sacrul tău lindic!

În Statele Unite, o recenzie ar începe prin întrebarea „Și cîți ani ziceai că avea eleva, poete?” – și ar continua prin demascarea obiectificării sexuale a femeii.

Poezia lui Brumaru este importantă. Desigur. Importantă și pentru și pentru critici. Este poezia unui mare scriitor sau doar a unui mare minor, cum susținea Nicolae Manolescu (pe urmele lui G. Călinescu, care spusese despre Topîrceanu că „El nu-i niciodată aşa de liric încît să fie mare, niciodată atît de facil încît să nu fie poet”)? Îmi permit să las această întrebare deschisă.

Sonet IX

Ţi-s bucile frumoase ca două fenomene

Cereşti ce se întîmplă o dată-ntr-un mileniu,

Pe hărţile stelare ţi le-a-nsemnat alene

Cu mîna lui buimacă de pofte dulci un geniu.

Şi sînii ţi-s cu piscul în nori cînd stai pe spate

Întinsă în grădina din dosul casei vechi.

Picioare lungi, în carne de trandafir lucrate,

Crăceşti, semeaţă nimfă, pînă la şapte leghi!

Şi-n pizda ta se-adună toţi fluturii din lume,

Bolnavi să-ţi soarbă-n trompe nectarul ce-l secreţi,

Ţi-o-mpotmoleşte roua, şi-o bate-n groase brume

O toamnă-mbolnăvită de-albeaţă pe pereţi.

Ci eu, să te cutremur, îţi picur din ibricul

Cel falnic de alamă, cu ceai rusesc, lindicul!

 (Din volumul Infernala comedie, Editura Brumar, 2005.)

03.01.22 - 00:12
03.01.22 - 00:16
02.01.22 - 16:44
02.01.22 - 16:46
02.01.22 - 16:42
03.01.22 - 00:17
03.01.22 - 00:14
04.01.22 - 00:48
04.01.22 - 00:50
03.01.22 - 00:11
04.01.22 - 01:07
03.01.22 - 00:20
03.01.22 - 00:23
03.01.22 - 00:19
04.01.22 - 00:56