„Nici un picior de-al lui Ghimpu, Filat, Urecheanu sau Lupu nu a păşit pe… „sfîntul nostru pămînt strămoşesc” din Transnistria…

Ziarul „Timpul”, 17 August 2010, Constantin Tănase: „Cu sau fără ghilimelele de la Chişinău, regiunea din stînga Nistrului s-a constituit într-un stat aparte, cu capitală, imn, drapel, armată, securitate… Fie „mafiotizat”, „banditesc”, „separatist”, „marionetă”, dar e stat. (De parcă statul RM, cu capitala la Chişinău, ar fi mai puţin mafiotizat, banditesc, separatist şi marionetă.) În afară de atributele statale enumerate mai sus, mai există încă un „atribut”, unul esenţial, dar despre care nu se prea vorbeşte - cetăţenii acestui stat „în ghilimele”. Cei care s-au născut în PMN pe data de 2 Septembrie 1990 au împlinit vîrsta de 20 de ani. Despre cetăţenii din această generaţie nu mai putem zice „aşa-zişii”, „autodeclaraţii” cetăţeni ai RMN, nu mai poţi lua între ghilimele o generaţie care s-a născut şi a crescut cu toate atributele unui stat. Îi rog foarte frumos pe specialiştii în „vînzările” şi „trădările” din mass-media din R. Moldova să nu mă declare ca fiind „cumpărat” de banditul Smirnov pentru cele spuse mai sus şi pentru cele ce vor urma mai jos - pur şi simplu, eu spun nişte lucruri pe care le văd şi le ştiu toţi, dar despre care la Chişinău se consideră nepatriotic să vorbeşti. (…) Nimeni nu crede că negocierile (jocurile) în diferite „formate” vor duce vreodată la „reunificarea celor două maluri”. Şi cu toate acestea, „negocierile” continuă… Şi cu toate acestea, nici un picior de-al lui Ghimpu, Filat, Urecheanu sau Lupu nu a păşit pe… „sfîntul nostru pămînt strămoşesc” din Transnistria…” (<„Transnistria noastră”, cea dintre ghilimele…>, de Constantin Tănase).

Am preluat acest fragment din articolul scris de regretatul Constantin Tănase în contextul în care, după vizita Preşedintelui Igor Dodon la Bender şi întrevederea acestuia cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, toţi liderii politici moldoveni sau de opinie au criticat cu „mînie proletară” acest demers, acuzîndu-l de trădare, de încălcarea Constituţiei etc. Cea mai interesantă intervenţie ni s-a părut cea a lui Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PD, care este nemulțumit de faptul că Președintele Igor Dodon, a făcut unele declarații „exagerat de generoase și optimiste” după întrevederea cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, iar asta în contextul în care crede că problema nu este că Dodon s-a întîlnit cu Krasnoselski.

„Problema e în multiplele declarații exagerat de generoase și optimiste. El se pune nu doar pe sine într-o situație delicată, dar și pe noi toți. Mai ales peste un timp oarecare...”, a menționat Diacov. Problemele lui Diacov, însă, sunt altele. În primul rînd, era de aşteptat ca noul Preşedinte al PD, Vladimir Plahotnic, să fie cel care trebuia să-şi expună poziţia. De ce n-a făcut-o? Probabil că demersul lui Dodon l-a luat prin surprindere, iar consilierii săi nu-s capabili de reacţii prompte şi chibzuite. Cu atît mai mult, iniţiativa lui Dodon vine într-un context în care PD nu are absolut nici un program politic sau proiect de ţară în care să fie luată în calcul şi regiunea transnistreană.

La Congresul PD de la sfîrşitul lunii Decembrie 2017, cînd Plahotniuc şi-a subordonat şi oficial acest partid, noul preşedinte a ţinut un discurs populist în care vorbea despre „proiectul său politic”, deci unul personal, în care nu pomeneşte nici un cuvînt despre Transnistria, despre vreo modalitate oricît de vagă de rezolvare a diferendului, în care, oricum, sunt implicaţi şi cei mai importanţi actori internaţionali. Spre a se vedea că era loc în discursul lui Plahotniuc de o abordare a chestiunii transnistrene, iar asta dacă ar fi a avut o idee cît de vagă, vă redăm un scurt pasaj din discurs:

„Proiectul meu politic are două componente. Prima componentă este legată de dezvoltarea Partidului Democrat și modernizarea clasei politice din Moldova. A doua componentă este viziunea mea personală de dezvoltare pentru Republica Moldova. (…) Insist pe ideea că viziunea noastră trebuie să fie orientată mai mult spre interiorul țării, decît spre exterior. Ea ar putea fi redată prin sintagmă "Aici, Acasă, în Moldova".

Prin urmare, nu-i aşa că este greu de explicat despre ce proiect politic serios poate fi vorba atunci cînd Plahotniuc are o „viziune personală” de „dezvoltare a RM”, una de „orientare politică mai mult spre interiorul țării, decît spre exterior”, concretizată, ultima, în lozinca "Aici, Acasă, în Moldova", fără să includă prioritar rezolvarea diferendului transnistrean?

Dacă, aşa cum constata critic Constantin Tănase, „nici un picior de-al lui Ghimpu, Filat, Urecheanu sau Lupu nu a păşit pe… „sfîntul nostru pămînt strămoşesc” din Transnistria…”, iată că Dodon a făcut-o! Ca să se găsească puncte comune de înţelegere, de compromis în rezolvarea acestui îndelungat conflict, nu cu Vadim Krasnoselski trebuia să se întîlnească Dodon?!? Cu cine altcineva?

Tot în acest context, ar trebui să înţelegem că cei care critică întrevederea lui Dodon cu Krasnoselski au aceeaşi atitudine şi faţă de oficialii din OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE, care la negocierile din formatul 5+2 (Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE) discută exclusiv cu emisarii liderului de la Tiraspol sau, după caz, chiar cu preşedintele ales al transnistrenilor.

Transnistria nu este recunoscută internaţional, dar, cu toate acestea, oficialii din OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE discută cu liderul de la Tiraspol pentru că altă soluţie paşnică, democratică şi civilizată nu există. Cum vine asta – politicienii şi liderii de opinie oarecum frustraţi de la Chişinău de demersul lui Dodon decid că doar acesta nu are voie să se întîlnească cu Krasnoselski, nu şi oficialii internaţionali amintiţi?

Niciunul dintre cei care au criticat întrevederea amintită nu s-a gîndit o clipă (sau dacă s-au gîndit nu vor s-o recunoască) că demersul lui Dodon ar putea fi salutat de oficialii din formatul 5+2, nicidecum criticat, ca fiind o iniţiativă politică suplimentară şi foarte importantă, care poate să uşureze sau să detensioneze negocierile din acest cadru!

Aparenţele înşeală şi e normal în viaţa de zi cu zi, dar este distructiv în care aparenţele înşelătoare sunt ridicate la nivel de conflict politic intern şi nu numai!