DESCOPERIREA CARE ZGUDUIE DIN TEMELII LUMEA CREŞTINĂ

Evanghelia lui IUDA este autentică
Cercetătorii au concluzionat că manuscrisul descoperit în anii ‘70 este autentic după ce au analizat cerneala folosită, potrivit livescience. Manuscrisul supranumit „Evanghelia lui Iuda“ îl prezintă pe Iuda drept un aliat al lui Iisus şi nu ca pe un trădător. Documentul este scris în limba coptă şi, potrivit acestuia, Iuda l-ar fi predat pe Iisus autorităţilor la rugămintea Lui. Planul Mîntuitorului era acela de a-şi elibera spiritul de trup.
În Biblie se arată că Iuda l-ar fi vîndut pe Iisus pentru 30 de arginţi. În 2006, cercetătorii au concluzionat că papirusul datează din secolul al treilea al erei noastre. Oamenii de ştiinţă s-au folosit de un studiu despre manuscrisele egiptene de la Muzeul Luvru pentru a verifica cerneala. Echipa este condusă de microscopistul Joseph Barabe, expert în datarea artefactelor.
Oamenii de ştiinţă au trecut documentul printr-o serie de teste microscopice şi spectroscopice. Iniţial, aceştia erau sceptici în privinţa veridicităţii „Evangheliei după Iuda“. Textul este scris cu un amestec de două cerneluri: una neagră şi una maro. Cea neagră corespunde cu o cerneală folosită în scrierile din Egiptul antic însă cea maro este mai misterioasă. Aceasta este bogată în fier dar are un conţinut mai scăzut de sulf faţă de alte cerneluri din acea perioadă.
Cercetătorii trebuiau să explice cumva această diferenţă. Descoperirea a fost făcută în Ianuarie, 2006, iar conferinţa de presă în care echipa trebuia să prezinte o concluzie fusese programată pentru luna Aprilie a aceluiaşi an. „Aveam trei luni la dispoziţie să găsim o explicaţie, iar asta a pus o presiune enormă asupra echipei“, a declarat Barabe pentru livescience.com.
Dovada din certificatele de căsătorie
Unele aspecte al Evangheliei sugerau că aceasta era veritabilă. De exemplu, cerneala nu este adunată în rupturile din papirus iar acest lucru sugerează că textul a fost scris înainte ca papirusul să se deterioreze. Materialul a fost datat cu radiocarbon iar textul a fost analizat pentru a se determina dacă acesta corespunde stilului lingvistic din acea perioadă. În căutarea unei explicaţii pentru cerneala misterioasă, Barabe a început să răsfoiască studii despre cernelurile folosite în Egiptul antic. Răspunsurile le-a găsit într-un studiu legat de certificatele de căsătorie şi contractele pentru terenuri egiptene, realizat de experţii de la Luvru. El a descoperit că existau cerneluri cu un conţinut redus de sulf şi a reuşit să demonstreze că „Evanghelia după Iuda“ a fost scrisă în anul 280 D.Hr.
Ana Triboi,
după surse deschise












