Experimente medicale pe oameni, făcute de SUA (7)

(1968) Planificarea Parentala din San Antonio şi din Texasul Sud-Central, precum şi Fundaţia Southwest pentru Cercetare şi Educaţie încep un studiu privind contracepţia orală pe 70 de femei americane mexicane sărace, dînd doar către jumătate din ele contraceptivele şi către cealaltă jumătate administrînd un placebo. Cînd rezultatele studiului sînt expuse cîţiva ani mai tîrziu, se stîrneşte o controversă serioasă între mexico-americani.

(1969) Medicamente experimentale sînt testate pe copii cu disabilităţi mentale din Milledgeville, fără nici un fel de aprobare a instituţiei. Judecătorul Sam Steinfeld a fost primul judecător care, în cazul Strunk vs. Strunk, 455 S.W.2d 145, a sugerat aplicarea Codului Nurnberg în cazurile Curţii Americane.

(1970) Sub impactul ordinului dat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH), cel care a sponsorizat şi Experimentul Tuskegee, programul gratuit de îngrijirea copilului de la Universitatea John Hopkins colectează mostre de sînge de la 7.000 de tineri afro-americani, spunîndu-le părinţilor lor că îi verifică de anemie, dar de fapt cautînd extra-cromozomul Y (XYY), considerat a fi predispoziţia biologică spre crimă. Directorul programului, Digamber Borganokar, face acest experiment fără permisiunea Universităţii.

(1971) Universitatea Standford conduce experimentul Închisoarea Stanford pe un grup de studenţi, cu scopul de a învăţa psihologia vieţii de închisoare. Unii studenţi primesc rolul de gardieni, în timp ce alţii pe cel de prizonieri. După numai 6 zile, studiul ce iniţial trebuia să dureze 2 săptămîni, din cauza efectelor psihologice asupra participanţilor, „gardienii” încep să se comporte sadic, în timp ce „prizonierii” dau semne de depresie şi stres psihologic sever (Universitatea New Hampshire).

Un articol intitulat „Infecţia virală la om asociată cu stări de deficienţă imunologică dobîndită” apare în Procedurile Federaţiei. Dr. McArthur şi Divizia de Operaţiuni Speciale a Fortului Detrick au derulat, la acest moment, cercetări cu micro-plasmă pentru a crea un agent imunosupresiv sintetic, vreme de aproape un an, sugerînd încă o dată că acest studiu a produs virusul HIV.

(1973) Un Panou Consultativ Ad-hoc emite Raportul său Final privind studiul despre sifilis Tuskegee, scriind că „societatea nu-şi mai poate permite să lase echilibrarea drepturilor individuale cu progresul ştiinţific în seama comunităţii ştiinţifice”.

(1977) Liga Naţională Urbană susţine Conferinţa Naţională a experimentelor pe oameni, declarînd: „Nu vrem să ucidem ştiinţa, dar nu vrem nici ca ştiinţa să ne ucidă, să ne schilodească, să ne abuzeze.”

(1980) Pînă în acest moment, după cum indică testele asupra mostrelor de sînge derulate după cîţiva ani, 20% din toţi homosexualii care au participat la experimentul de vaccinare contra hepatitei B, în 1978, sînt infectaţi cu HIV. Primul caz de SIDA apare în San Francisco

(1981) CDC recunoaşte că boala cunoscută ca SIDA există şi confirmă 26 de cazuri de boală – toate la homosexuali iniţial sănătoşi ce trăiau în New York, San Francisco şi Los Angeles – din nou sprijinind speculaţia că SIDA originează din experimentul cu hepatita B din 1979 şi 1980.

(1982) 30% din subiecţii de test folosiţi în experimentul vaccinării contra hepatitei B al CDC sînt în acest moment diagnosticaţi cu HIV.

(1985) Un fost sergent al Armatei Statelor Unite încearcă să dea în judecată Armata pentru că a folosit pe el droguri fără consimţămîntul şi fără ştirea sa, în cazul Statele Unite vs. Stanley, 483 U.S. 669. Judecătorul Antonin Scalia scrie decizia, exonerînd Armata americana de orice răspundere pentru experimente trecute, prezente sau militare performate fără acordul informat.

(1987) Locuitoare a Philadelphiei, Doris Jackson descoperă că cercetătorii au scos creierul fiului său decedat, post-mortem, pentru studii medicale. Mai tîrziu ea află că statul Pennsylvania are o doctrină a „consimţămîntului implicit”, ceea ce înseamnă că dacă un pacient nu semnează un document prin care să specifice altceva, consimţămîntul privind prelevarea de organe este automat implicit.

(1988) (1988–2001) Administraţia pentru Serviciile Copiilor din New York începe să permită ca orfanii din aproape două duzini de orfelinate să fie folosiţi în testări pentru medicamente experimentale pentru SIDA, într-un experiment sponsorizat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH). Aceşti copii – în total 465 pînă la sfîrşitul programului – suferă serioase efecte secundare, incluzînd inabilitatea de a merge, diaree, vărsături, încheieturi umflate şi crampe. Angajaţii orfelinatelor nu ştiu că ei administrează copiilor infectaţi cu HIV medicamente experimentale, şi nicidecum tratamente standard pentru SIDA.

(1990) Statele Unite trimite 1,7 milioane de membrii ai forţelor armate, 22% dintre ei fiind afro-americani, în golful Persic pentru Războiul din Golf („Furtuna în Deşert”). Mai mult de 400.000 dintre soldaţi primesc ordin de a lua un medicament experimental pentru nervi, numit piridostigmina, care este mai tîrziu considerat cauza Sindromului Războiului din Golf – simptome variind de la probleme ale pielii, la tulburări neurologice, incontinenţă, salivare incontrolabilă şi probleme de vedere, ce afectează pe veteranii Războiului din Golf.

CDC şi Keiser Pharmaceuticals din Sudul Californiei injectează 1.500 de copii de culoare şi hispanici din Los Angeles cu un vaccin „experimental” contra pojarului, ce nu primise niciodată licenţă pentru a fi folosit în Statele Unite. La acest risc se adaugă şi faptul că bebeluşii sub un an s-ar putea să nu aibă o cantitate adecvată de mielină în jurul nervilor, ceea ce ar putea rezulta într-o dezvoltare neuronală defectuoasă din cauza vaccinului. CDC admite mai tîrziu că părinţii nu au fost niciodată informaţi de faptul că vaccinul administrat copiilor lor este experimental (Goliszek). FDA permite Departamentului de Apărare al Statelor Unite să fluture Codul Nuremberg şi să utilizeze medicamente şi vaccinuri ne-aprobate în Operaţiunea Desert Shield. (va urma)