Sîntem o ţară agrară, dar nu ne ajunge hrană

Autor: Vlad LOGHIN

Orice am zice, avem o agricultură înapoiată, subdezvoltată. Luaţi aminte, aproape 60 de procente din populaţie locuieşte la sate, mai bine de o treime din locuitorii ţării lucrează în sectorul agrar, însă agricultură produce nici 10 la sută din produsul intern brut, sau mai simplu, din valoarea bunurilor create anual în ţară.

Dacă ne uităm la comerţul exterior al ţării îţi vine să te apuci de inimă. Pentru că, chiar cele mai recente date oficiale, care reflectă situaţia în cele nouă luni ale anului curent, arată că aducem din străinătate cu aproape 80 milioane de dolari SUA, echivalentul 1 miliard de lei moldoveneşti, mai multe produse alimentare decît vindem peste hotare. Exportăm mai mult decît importăm doar grîne şi legume, fructe. Sînt justificate importurile de peşte, de cafea, dar nicicum nu putem admite ca importurile de carne, de ouă, de lactate să fie în 9 luni cu 20 de milioane de dolari SUA mai mari decît exporturile.

Deficitul de 1 miliard de lei în comerţul exterior cu mărfurile din agricultură, exceptînd băuturile alcoolice, este creat în proporţie de aproape 70 la sută din contul importurilor de produse şi preparate alimentare. Parcă recoltăm roade bune de grîne şi de porumb, de legume şi de fructe, dar poliţele magazinelor şi supermarketelor noastre se îndoaie sub greutatea mălaiului din România, făinii de grîu, sucurilor, conservelor din Ucraina sau din Rusia, din alte ţări ale lumii. De-a dreptul este o ruşine pentru ţara noastră, mult lăudată Moldovă agrară, ca să vindem peste hotare de la începutul anului de faţă produse şi alte preparate alimentare în valoare de doar 30 milioane de lei, dar să importăm de 20-25 ori mai mult! Ar reieşi că noi nu fabricăm suficiente produse alimentare ca să ne hrănim populaţia ţării de vreme ce cumpărăm masiv alimente peste hotare.

Că agricultura noastră este una înapoiată, subdezvoltată ne-o dovedeşte structura exporturilor noastre. Bunăoară, de la începutul anului curent am comercializat pe pieţele externe produse agricole în valoare de peste 330 milioane de dolari SUA, dintre care mai bine de 80 procente reprezintă materie primă, adică roada strînsă direct de pe ogoare: cereale, fructe şi legume, fructe proaspete. Doar 0,2 la sută reprezintă exporturile de produse şi preparate alimentare.

Adică, expediem grîul ieftin din ţară, dar cumpărăm făina scumpă de peste hotare, ducem merele, piersicile, strugurii la preţ de nimic, aducem sucurile cu arome de aceste fructe contra valută forte. Poate pentru bugetul de stat, care se ţine în proporţie de 30 procente pe taxele vamale de la importuri, un astfel de negoţ este prielnic, dar nu şi pentru economie, îndeosebi pentru agricultură, industrie. Pierdem siguranţa alimentară a ţării, distrugem industria alimentară, rămînem cu mai puţine locuri de muncă. Să nu uităm că cei mai mulţi moldoveni plecaţi la muncă peste hotare, în proporţie de 70 procente, sînt anume locuitorii satelor noastre.

Experţi din agricultură spun că Republica Moldova mereu a înregistrat mare deficite comerciale anume pe segmentul produselor agroalimentare prelucrate, sau în termeni mai recenţi, procesate, care nu au putut fi acoperite prin surplusurile comerciale mici pe segmentul produselor neprocesate, adică a materiei prime din agricultură sub formă de roadă de cereale, fructe, legume. Ei cred că pentru a avea un lanţ complet şi eficient în agricultură, astfel încît materia primă agricolă să se transforme în produse finite, precum făină, conserve, sucuri, mezeluri, este nevoie de mai multe unităţi de procesare, adică de întreprinderi, mai mari sau mai mici, de prelucrare a tot ce se creşte pe ogoarele noastre. Acestea reprezintă, după ei, veriga lipsă din întregul lanţ. În felul acesta, au de pierdut atît producătorii moldoveni de materie primă, care şi-ar putea valorifica marfa la un preţ mai bun, dar şi consumatorul final, nevoit să plătească mai mult pentru produsele finite importate decît aceste care ar fi fost fabricate la noi.

Cred că una dintre cele mai mari erori pe care le-au făcut toate guvernările de pînă acum în cele peste două decenii de existenţă a ţării noastre este că nu au pus preţ pe dezvoltarea industriei alimentare. Astfel am ajuns că creştem recolte mari pe ogoarele ţării, iar mai departe nu ştim ce să facem cu ele. Fabricile de conserve au rămas pe malul stîng al Nistrului, altele nu ne-am preocupat să construim, să stimulăm, să ajutăm oamenii de afaceri ca acestea să apară cît mai multe pe teritoriul ţării. Poate că acum nu aveam un nivel atît de înalt de şomaj la ţară, sătenii nu plecau masiv în căutarea unui ban peste hotare.

Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli moldoveni conţine un capitol ce ţine de stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii post recoltare şi de procesare, însă acestea nu sînt destinate în mod expres creării de noi întreprinderi de prelucrare a recoltei crescute de ţăranii noştri. Mai degrabă se concentrează pe încurajarea achiziţiilor de echipamentelor, utilajelor menite să asigure preponderent păstrarea, procesarea parţială a materiei prime agricole, ci nu fabricarea de produse finite care ar putea fi transportate direct în reţeaua comercială internă sau externă, pentru a fi cumpărate de consumatorii finali.

Vor creşte subvenţiile pentru crearea de noi întreprinderi de procesare?. În cadrul unei întîlniri recente a lui Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, s-a spus că anul viitor se prevede suplimentarea subvenţiilor anume pentru procurarea şi instalarea fabricilor de producere a sucurilor din mere din struguri. Dar este puţin. Cum rezolvăm celelalte deficituri de produse alimentare, precum lipsa preparatelor de carne, de produse lactate, de ouă, de alte preparate alimentare?

Unde mai pui că, după cum recunoaşte însuşi Vasile Bumacov, industria alimentare a ţării ar putea fi cea mai expusă pericolului ruinării după semnarea Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană. Or, acele puţine întreprinderi de procesare, care au fost create în răstimpul scurt de existenţă a statului nostru, se vor prăbuşi, nu vor rezista concurenţei firmelor cu renume ce activează zeci şi sute de ani din cele mai dezvoltate state ale Europei.

Dar acest Acord, în viziunea ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, în acelaşi timp, ar putea fi o şansă pentru renaşterea industriei alimentare, ar putea însemna un imbold pentru dezvoltarea acesteia. Fiindcă, după cum ne-a mărturisit dumnealui, la etapa negocierilor s-a convenit că regulile regimului de liber schimb cu UE în cazul industriei alimentare vor fi aplicate treptat, în măsura adaptării lui, şi că ar fi o înţelegere ca UE să vină cu investiţii pentru modernizarea şi lărgirea întreprinderilor de procesare.