Vînătoarea de fantome

Odată cu interesul pentru domeniul paranormalului au început să fie dezvoltate şi cercetări privitoare la ce se întîmplă după moarte. În perioada victoriană, în Marea Britanie s-a dezvoltat curentul spiritist, cînd diferiţi mediumi încercau să cheme sufletele morţilor, pentru a comunica cu lumea de dincolo. Numeroşi medici au studiat experienţele din timpul morţii clinice, acele aşa-numite "NDE” ("Near-Death Experiences”). Totuşi, cei care caută în mod direct spiritele sunt vînătorii de fantome.

Comunicarea cu spiritele morţilor este descri­să chiar în Biblie cînd, la cererea regelui Saul al Israelului, vrăjitoarea din Endor cheamă sufletul profetului decedat Samuel. Vînătorii de fantome sunt cei care în strădania lor de a le alunga din locurile pe care le bîntuie, aduc totodată dovezi care susţin supravieţuirea sufle­tului după moartea fi­zică. Folosind o aparatură specifică, încearcă să dove­dească adevărul sau falsitatea exis­tenţei fantomelor prin inter­mediul dovezilor ştiinţifice.

În mod normal, o astfel de in­vestigaţie urmează un număr de paşi specifici.

Întîi, persoana sau persoanele care susţin că ar avea casa bîntuită vor fi rugate să prezinte pe scurt activitatea para­nor­mală la care au fost expuşi, accentul punîndu-se pe locurile din casă în care au cea mai multă activitate. Urmează instalarea echi­pamentului şi ancheta propriu-zisă. La finalul anchetei, vînătorii de fantome îşi vor strînge echipa­mentul şi vor duce toate probele adunate la sediu, pentru faza de analiză. Ultima fază este aceea de prezentare a re­zul­tatelor cercetării clientului care i-a contactat.

Cînd fantomele sunt... păreri

Înainte de a lua în considerare ipo­teza paranor­malului, vînătorii de fantome trebuie să epuizeze toa­te explicaţiile normale şi logice ca­re ar putea elucida res­pectivele fe­no­­­mene aparent inexplicabile. Une­­le astfel de probleme pot fi cauzate de ţevi care lovesc pereţii, de lo­caţia în care este construită casa, de gă­uri de aerisire, de probleme de ins­ta­laţii sau chiar de o ima­ginaţie hi­peractivă a locatarilor.

Termenul "EMF”, foarte folosit de vînătorii de fan­to­me, desemnează cîmpul electromagnetic. Valoarea unui astfel de cîmp se măsoară cu un detector de cîmp electromagnetic. În condiţii normale, valorile acestui cîmp trebuie să fie sub unu, deci pot fi cuprinse între 0,1 şi 0,9. Cînd aceste valori depăşesc pragul de 0,9 pot apărea probleme.

Expunerea regulată la un nivel ridicat al cîmpului electromagnetic poate induce hiper-sensibilitatea electromagnetică care cauzează migrene, greaţă, oboseală, iritaţii ale pielii, stări de rău, depresie, anxietate, insomnie, precum şi paranoia, senzaţia de a fi urmărit şi impresia că se văd forme mişcătoare cu coa­da ochiului. Deci, senzaţia de casă bîntuită poate fi cauzată, uneori, de nişte probleme foarte normale. Un nivel ridicat al EMF poate fi cauzat de stîlpi pentru electricitate aflaţi în apropierea locuinţei, de tot felul de aparate electrice vechi sau cabluri care nu sunt bine izolate. Zgomotele ciu­date pot fi cauzate de ţevile de apă, de tros­nirea lemnului, de vînt şi de uşile sau geamurile pe care le poate mişca sau trînti şi de iluzii acustice care pot da impresia că un sunet vine din altă parte decît din direcţia din care vine în realitate.

Găurile de aerisire care nu sunt bine co­nectate între ele pot da senzaţia de zone reci în casă, iar cablurile vechi pot face ca aparatele din casă să se închidă şi să por­nească aparent sin­gure. Cînd tăblia patului nu este bine fixată, poate apărea senzaţia că respectivul pat vibrează. Uneori, doar o simplă plimbare printr-o casă veche îi poate speria pe oameni, da­că aceştia nu sunt obişnuiţi cu tros­netul lemnului sau cu respectivii curenţi de aer.

Lemnul are o textură poroasă şi poate absorbi mi­rosurile. În caz de umezeală, aceste mirosuri pot fi eli­berate, şi o persoană poate ajunge să creadă că simte mirosuri-fantomă. Luminile maşinilor care trec pe strada din apropiere pot crea iluzia că se luminează camera din senin sau că cineva stă în afara geamului. Percepţia matriceală ar putea să explice de ce uneori oamenii cred că văd în oglindă chipuri de fan­tome. Cînd o persoană vede mai multe amprente la un loc sau praf adu­nat într-o parte a oglinzii, cre­ierul nu va re­a­liza la prima vedere ce este aco­lo, de fapt, şi va crea im­presia că es­te un chip, în încercarea de a asocia necu­noscutul cu ceva cunoscut, de exemplu o figură umană. Similar este şi sindromul "omului din lună”, prin care oa­menii pot crede că văd chipuri fan­tomatice pe perdele, draperii, cu­verturi şi altele. (va urma)

Yami KAMUI