Dacă tot vorbim despre reforme şi restructurări administrative

Autor: Mihai CONŢIU

Pe fondul cumplitei crize economice prin care trece Republica Moldova, în alte articole scrise anterior, am abordat chestiuni ce ţin de birocraţia de stat, de tip sovietic, prin care se cheltuiesc sume uriaşe de bani din buget pentru funcţii şi structuri administrative care nici nu ar mai fi trebuit să existe de mulţi ani.

Vă reamintim că am pus în discuţie necesitatea reformei administrativ teritoriale, aici fiind vorba despre căpuşele bugetofage reprezentate de „raioanele partidelor” sau Primării în sate cu doar 2-300 de locuitori. Mai apoi, am amintit despre împovărătorul număr de birocraţi din Parlament (mai cu seamă cei 101 de consilieri pentru toţi atîţi deputaţi), Guvern, ministere, agenţii, direcţii municipale etc., etc.

Demersul nostru publicistic a fost şi este cît se poate de firesc, mai ales că restructurarea acestor instituţii şi funcţii, pe lîngă altele, este cerută/recomandată şi de Uniunea Europeană, FMI sau Banca Mondială, ca o condiţie spre a acorda asistenţă financiară ţării pentru ca moldovenii să nu ajungă muritori de foame la modul propriu. Cam acelaşi lucru îl cer şi românii ca să deblocheze împrumutul promis. Înţelegeţi şi singuri că dacă toate aceste restructurări ar fi fost făcute din timp, în special de către guvernanţii „proeuropeni” din ultimii şase ani, toate spitalele din ţară ar fi fost adevărate modele, şcolile n-ar fi dus lipsă de nimic, medicii, educatorii, învăţătorii, profesorii şi pensionarii ar fi avut salarii şi pensii decente, iar asistenţa socială ar fi fost la nivel european.

Aşa cum mai spuneam, guvernanţii „proeuropeni” din ultimii şase ani au compromis integrarea ţării în Uniunea Europeană. Dar au nevoie de toate aceste structuri pentru ca să-şi salarizeze de la stat clientela politică, rudele, amantele etc., dar şi ca o permanentă „arvună electorală”, ca să fie realeşi. Nu le pasă de acest popor sufocat de nevoi nici cît negru sub unghie!

O Preşedinţie costisitoare pentru neliniştea noastră

Oricine ştie cît de mare este clădirea Preşedinţiei RM. Ei bine, nu-i greu de bănuit că zecile acelea de birouri au fost ocupate de salariaţi. Unii nici nu ştiu cu ce se ocupă. Fireşte că nu au fost concediaţi după ce clădirea a fost incendiată pe 7 Aprilie 2009. Au fost mutaţi în altă parte. Uitîndu-mă pe lista de personal a Aparatului Preşedintelui RM, automat m-am întrebat dacă nu cumva, fără ca eu să ştiu, Nicolae Timofti este preşedintele unei ţări care este o mare putere nucleară şi care are una dintre cele mai mari economii ale lumii.

Preşedinţia RM este întreţinută de un Aparat atît de numeros de parcă Timofti ar fi preşedintele unei ţări cu regim prezidenţial şi mari ca Franţa sau SUA. În acest context opulent, ar fi bine să ne amintim de Jose Mujica, ex-preşedintele Uruguayului, care şi-a încheiat mandatul în 2015. Pe toată durata cît a fost preşedinte, elşi-a donat 97% din salariu, a condus şi conduce un Volkswagen Beetle din 1987, vinde flori împreună cu soţia sa, în propria casă, o locuinţă modestă din Montevideo, pe care nu a schimbat-o pentru palatul prezidenţial. "Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam şi cînd nu eram preşedinte – în acelaşi cartier, în aceeaşi casă, în acelaşi fel. Şi sînt un republican", declara Mujica.

Dar şi în Europa avem exemple de normalitate austeră, să-i zicem, dar şi de bun simţ. Deseori, premierul britanic David Cameron este surprins venind pe bicicletă la serviciu, iar Cameron este la fel de puternic ca orice preşedinte al oricărei ţări.

La fel şi primul-ministru olandez, Mark Rutte, este văzut adesea pe bicicletă deplasîndu-se spre munca. Chiar şi în România avem situaţii similare, aşa cum este cazul Liviei Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care dă dovadă de normalitate şi merge la slujbă cu metroul, fără protecţie asigurată de Serviciul de Protecţie şi Pază.

N-am putut afla care a fost bugetul Aparatului Preşedintelui RM pe anul 2015, ci doar pe cel din 2012, într-un Raport al Curţii de Conturi, întocmit în 2013. Potrivit documentului, pentru 2012, bugetul Aparatului Preşedintelui a fost de 17,2 milioane de lei, din care s-au cheltuit 14,9 milioane de lei. 2,3 milioane de lei n-au fost valorificate din cauza anulării unor vizite oficiale peste hotare preconizate pentru luna Decembrie 2012, pentru care au fost planificate aproximativ 700,0 mii lei, precum şi a neutilizării fondului de salarizare pentru 13 funcţii vacante. Probabil că în 2015 bugetul a fost mai mare. Dar cît cîştigă consilierii lui Timofti din traficul de influenţă o să vă spunem cu altă ocazie.

Trufia moldovenească a unei Preşedinţii „regale”

Cînd vezi cît de numeros este Aparatul Preşedintelui RM, te întrebi automat ce a făcut bun pentru ţară această Preşedinţie a lui Timofti? A contribuit la creşterea salariilor judecătorilor, a primit jurăminte la investirea în funcţie a miniştrilor, a împărţit în stînga şi în dreapta distincţii ale statului tuturor celor care le-au cerut, a închis ochii cînd a fost concesionat Aeroportul şi s-a furat miliardul, a făcut cîteva vizite externe şi-a citit cu dificultate discursurile scrise de alţii şi cam atît!

Dar haideţi să vedeţi ce aparat birocratic are Timofti în spate, care l-a ajutat să aibă iniţiativele şi acţiunile amintite mai sus! Prin urmare, Aparatul Preşedintelui RM are în frunte un secretar general. Mai jos, Cabinetul Preşedintelui Republicii Moldova cuprinde următorii şefi; consilier în domeniul politic; consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul; consilier în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate; consilier pentru politică externă şi integrare europeană; consilier în domeniul economic; consilier în domeniul dezvoltării sociale; consilier în domeniul culturii, învăţămîntului şi ştiinţei; consilier în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice; consilier în domeniul reintegrării; consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvînt; şeful Serviciul Consiliului Suprem de Securitate; şeful secţiei Cabinetului de Heraldică; şef Direcţia Generală Informare şi Documentare; şef Secţia Secretariat; specialist superior al Cancelariei; şef Direcţie Generală Drept; şef Direcţie Legislaţie; şef Secţia Petiţii şi Audienţă; şef Serviciu Cetăţenie şi Graţieri; şef Serviciul Distincţii de Stat; consultant principal Secţia Consultanţă; consultant principal Serviciul Relaţii Externe şi Protocol: şef serviciu, contabil-şef Serviciul Finanţe şi Buget; consultant principal Serviciul Resurse Umane.

Aţi obosit, nu-i aşa? Şi eu, motiv pentru care nu mai stau să le număr. Demn de reţinut, însă, este faptul că toţi aceşti şefi au şi subalterni cu duiumul, au maşini la scară, cu şofer şi restul privilegiilor. În plus, mai există şi personalul auxiliar, administrativ, căci cineva trebuie să măture în urma lor, să le repare instalaţiile sanitare, încuietorile de la birouri, automobilele de serviciu şi tot aşa. Preţioasa persoană a lui Timofti este păzită non-stop de gărzi de corp. Nu ştim cît personal auxiliar îl serveşte la reşedinţa sa de serviciu de la Condriţa. Acum este clyar că Preşedinţia papă zeci de milioane de la Bugetul de Stat. Din cîte tragem concluzia, este vorba de circa 100 de milioane pe an!

Aşadar, într-o ţară parlamentară, avem un preşedinte decorativ care aţi văzut de cîte secţii şi direcţii este asistat. Cred că nici el nu le-a învăţat pînă acum denumirea tuturor. La ce bun toate astea? Ce au produs bun pentru prosperitatea ţării toate aceste secţii şi direcţii specializate în toate domeniile? A produs Aparatul Preşedintelui RM vreun proiect economic naţional de anvergură, care să scoată ţara din criză, vreun proiect de ţară demn de intrat în cărţile de istorie, a revoluţionat politica internă şi externă, precum şi sistemele de sănătate, educaţie sau cultură? Absolut nimic! Au papucit milioane de la unii mahări cu dosare grele. Cîţiva „jurişti” din Preşedinţia lui Timofti au făcut nişte bani grei de tot ca unii înalţi funcţionari de pînă la 2009 să nu facă puşcărie! Atunci de ce mai are nevoie de secţii şi direcţii în aceste domenii?

De ce într-o ţară amărîtă ca RM un preşedinte decorativ este păzit şi asistat aşa cum este Vladimir Putin sau Barack Obama? La cît de nesemnificativ este ca personalitate şi ca preşedinte într-o ţară parlamentară, care este şi cea mai săracă din Europa, Timofti, pe tot parcursul mandatului său, ar fi trebuit să rămînă să locuiască în propria-i casă şi să aibă maxim 10 consilieri. Dar cum poţi să-i ceri unui moldovean cu ifose să urmeze exemplul unuia ca Jose Mujica?

În concluzie, pentru ce trebui să plătim o astfel de Preşedinţie? Poate domnii Dodon şi cei de la Platoforma „DA” ne propun alte proiecte?