Atunci cînd un Parlament este sclavul „gîndirii colective”…

Autor: Mihai CONŢIU

În Republica Moldova, gîndirea de partid este, în esenţa ei generatoare, gîndirea exclusivă a liderului sau, prin extensie, a unui grup extrem de restrîns din anturajul acestuia. Asta înseamnă că gîndirea de partid este subordonată unor grupări de interese – liderul şi finanţatorii din umbră – şi este impusă cu forţa. Fireşte că de acest lucru nu sunt conştienţi şi restul membrilor de partid care, în marea lor majoritate, sunt înregimentaţi politic sub stindardul unor false idealuri sau cointeresaţi meschini cu nădejdea obţinerii unor funcţii viitoare. Cu riscul de a-i plictisi pe unii cititori cu rîndurile ce urmează, dar care trebuie să fie extrem de utile pentru politicieni, vă invit să faceţi o paralelă între „teoria gîndirii colective” a lui Irving Janis şi „teoria gîndirii colective impuse” a PDM şi a grupului majoritar din Parlamentul Republicii Moldova.

Teoria gîndirii colective

Irving Janis (1918 –1990), fost profesor de psihologie la Universitatea Yale, a fost numit în Al Doilea Război Mondial de armata americană să studieze moralul soldaţilor americani şi  felul în care deciziile comandanţilor le influenţează acest moral. După sfîrşitul războiului, pe baza studiilor efectuate,  Janis a formulat una dintre cele mai interesante teorii ale veacului trecut (XX),  “teoria gîndirii colective” (Groupthink). Janis analizează toate eşecurile politice americane de la Pearl Harbor (1941) şi pînă la războiul  din Vietnam  (1964-67).

Gîndirea colectivă este  un mod de a gîndi al oamenilor angajaţi într-un proiect, care printr-o coeziune în grup se străduiesc să ajungă la un consens de unanimitate  (sau majoritate covîrşitoare), dar fără a aprecia realist cursuri alternative de acţiune. Problemele acestui mod de a gîndi şi acţiona sunt următoarele:

1. Crearea unei iluzii de invulnerabilitate care conduce la un optimism excesiv în asumarea riscurilor. 2. Raţionalizarea avertismentelor care ar putea provoca formularea unor  ipoteze greşite şi/sau periculoase. 3.Credinţa de necontestat în ideologia şi/sau interesele  grupului, cauzînd membrilor săi ignorarea consecinţelor acţiunilor lor. 4. Stereotipurile pe care  membrii grupului le “lipesc” celor care se opun deciziilor grupului, stereotipuri şi epitete de genul: slab, rău, părtinitor, răutăcios,  impotent, prost, sau… sectant! 5. Presiuni pentru a se conforma, adresate oricărui membru. Întrebări sau contestaţii la adresa politicii de grup  vor fi etichetate de aceştia ca “lipsă de loialitate”. 6. Cenzura automată  a unor idei care se abat de la consensul  grupului. 7. Iluzia de unanimitate în rîndul membrilor grupului, tăcerea fiind privită ca un acord.

Gîndirea colectiva de genul prezentat, care poate avea simptomele enumerate mai sus, aparţine unui proces decizional defectuos. Acţiunile grupului partizan vor impune de facto următoarele greşeli: a) cercetare  incompletă a alternativelor; b) formulare incompletă a obiectivelor; c) imposibilitatea de a examina riscurile alegerii preferate; d) imposibilitatea de a reevalua alternativele anterior respinse; e) prejudecată în selecţia colectării informaţiilor; f) imposibilitatea de a elabora planuri de urgenţă.

Concepţiile greşite ale consensului forţat de acest gen de gîndire, conceput de Irving Janis, sunt formulate în  şapte moduri de prevenire: 1) Liderii ar trebui să atribuie fiecărui membru rolul de “evaluator critic”. Acesta permite fiecărui membru să-şi expună liber obiecţii şi îndoieli. 2) Liderii nu ar trebui să-şi  exprime o opinie clara în momentul atribuirii unei misiuni unui grup. 3) Organizaţia ar trebui să înfiinţeze mai multe grupuri independente, care lucrează la aceeaşi problemă. 4) Toate alternativele eficiente ar trebui să fie examinate. 5) Fiecare membru ar trebui să discute despre ideile de grup cu persoane de încredere din afara grupului. 6) Grupul ar trebui să invite experţi în afara reuniunilor. Membrilor grupului ar trebui să li se permită să discute şi cu experţi externi. 7) Cel puţin unui membru al grupului ar trebui să i se atribuie rolul de avocat al diavolului. Acesta ar trebui să fie o persoană diferită pentru fiecare şedinţă.

„Teoria gîndirii colective impuse”

În consecinţă, orice observator imparţial poate constata că în „teoria gîndirii colective impuse” a PDM şi a grupului majoritar din Parlamentul Republicii Moldova regăsim în totalitate ”iluzii de invulnerabilitate, credinţa de necontestat în ideologia şi interesele  grupului, ignorarea consecinţelor acţiunilor, presiune pentru a se conforma orice membru, iluzia de unanimitate” și toate celelalte simptome elaborate Irving Janis în „teoria gîndirii colective”. Acestea sunt suficient de pregnante spre a fi sesizate în absolut toate acțiunile PDM, ale Guvernului și ale Parlamentului, fie că este vorba, de exemplu, despre farsa integrării europene, despre lupta cu corupția, programul de guvernare, ostilitatea față de Federația Rusă și multe altele. Dintre toate acestea, ne vom referi la un caz doar în aparență minor și care ține de relațiile cu Rusia.

În Parlamentul Republicii Moldova, am numărat 42 de ”grupuri de prietenie parlamentară” cu diferite țări europene sau de pe alte continente și 2 grupuri ”la grămadă” cu țările Asiei Centrale și cele ale Europei de Sud-Est. Firește că există și un ”grup de prietenie parlamentară” cu Federația Rusă, din care fac parte nu doar deputați comuniști sau socialiști, ci și din PDM și PLDM. Restul existenței unor astfel de grupuri se deduce simplu și nu-i nevoie să mai dăm alte detalii. O dată ce acestea există, se înțelege că trebuie să conlucreze eficient și reciproc avantajos cu grupurile din celelalte țări.

Recent, Biroul Permanent al Parlamentului a decis să nu participe la ședința Grupului de prietenie moldo-rus, programată pentru perioada 11-13 Decembrie la Moscova. „Decizia Biroului Permanent, susținută cu majoritatea voturilor, înseamnă că Parlamentul nu delegă și nu finanțează participarea deputaților la ședința organizată în Federația Rusă. O eventuală participare a anumitor deputați se va face din cont propriu, iar aceștia nu vor reprezenta Parlamentul Republicii Moldova”, se mai arată în comunicatul de presă al Parlamentului. Asta înseamnă că împotriva acestei participări sunt și membri ai acestui grup, din care fac parte democrați ca Marian Lupu, Dumitru Diacov, Artur Reșetnicov, Valentina Buliga și alții, precum și Iurie Țap de la PLDM, de exemplu.

Doar PSRM și-a exprimat indignarea față de încercarea majorității parlamentare de a bloca activitatea Grupului de prietenie “Moldova-Rusia”, declarînd că reuniunea Grupului va avea totuși loc și anunțînd că "deputați din partea Adunării Populare a Găgăuziei și ai Consiliului Suprem al Transnistriei au fost invitați pentru prima dată să participe la reuniunea Grupului de prietenie interparlamentar Moldova-Rusia". În interiorul și exteriorul Republicii Moldova, guvernarea și majoritatea parlamentară doresc ca ”gîndirea lor colectivă” să fie percepută ca fiind anticomunistă și anti-rusească. În această logică, ar fi de așteptat ca aceeași opoziție parlamentară să o găsim și în cazul grupului de prietenie cu Republica Populară Chineză care, se știe, este o țară comunistă.

Recurgînd la o speculație la fel de vulgară ca și mulți dintre parlamentarii moldoveni, ținînd seamă că absolut toți au vizitat deseori Rusia și nu mai sunt dornici s-o facă, ne creează certitudinea că ideea înființării acestor grupuri parlamentare de prietenie ascunde dorința lor de a vizita, sub acest pretext, pe cheltuiala Statului, țările europene, SUA, Canada sau cele exotice din Asia Centrală.

”Teoria” noastră

Blocarea de către Parlament a activității Grupului de prietenie “Moldova-Rusia” conține o ostilitate specifică golanilor de cartier. Atunci de ce a mai fost înființat? Anume aceste grupuri parlamentare de prietenie ar trebui să fie motorul politic al viitoarelor relații bilaterale la nivel parlamentar și guvernamental, căci acestea au la bază… prietenia, inclusiv interumană, la nivel personal, iar asta spune totul. Practic, prin atitudinea sa, majoritatea parlamentară a denunțat orice prietenie posibilă cu Rusia, o poziție pe care nu și-o permit nici țări puternice din Europa ca Germania, Franța, Marea Britanie, Italia etc.

În “teoria gîndirii colective”, Irving Janis pomenește despre ”cercetare  incompletă a alternativelor” și despre ”imposibilitatea de a examina riscurile alegerii preferate”. Alegerea ”preferată” a „gîndirii colective impuse” a PDM şi a grupului majoritar din Parlamentul Republicii Moldova este abstracția numită integrarea în UE, pe fondul în care se situează ireversibil în ”imposibilitatea de a reevalua alternativele anterior respinse”, adică o relație civilizată și reciproc avantajoasă cu Rusia. ”Riscurile alegerii preferate”, care este UE, sunt deja binecunoscute – integrarea europeană nu va avea loc niciodată, nici măcar prin imposibila unire cu România, despre care Președintele român Klaus Werner Iohannis a spus clar că ”nu este o cale foarte fezabilă în acest moment”.

Pentru că majoritatea parlamentară se află în ”imposibilitatea de a reevalua alternativele anterior respinse”, adică relațiile cu Rusia, va pătimi poporul, căci ”gîndirea colectivă impusă” a lor este oarbă și distructivă, incapabilă să constate că cele mai puternice țări ale Europei nu și-au creat o astfel de ”imposibilitate”, nici măcar prilejuită de embargourile impuse Rusiei de către UE. Întrucît avem de-a face cu o ”gîndirea colectivă impusă”, pentru că au ”iluzia unanimității” și sunt total rupți de interesele reale ale celor care i-au votat, deci de ale țării lor, în general, deputații moldoveni majoritari sunt incapabili să înțeleagă situațiile penibile și descalificante în care se plasează în raport cu ”alternativele anterior respinse”, iar aici este vorba despre Rusia.

Recent, vicepremierul George Balan a semnat, la Tighina, cu reprezentantul separatiștilor transnistreni cîteva înțelegeri de natură să asigure buna funcționare a școlilor cu predare în grafie latină, hărțuite și obstrucționate pînă acum de autoritățile separatiste, accesul fermierilor la terenurile lor agricole ocupate de separatiști, angajîndu-se în schimb, din partea Chișinăului, să legalizeze diplomele emise de instituțiile de învățămînt superior din regiunea transnistreană (pentru a permite absolvenților acestor instituţii să-și continue studiile peste hotare) și să restabilească conexiunile de telefonie fixă și mobilă, a infrastructurii din domeniul comunicațiilor electronice dintre cele două maluri ale Nistrului.

Indiferent de cît de discutabile sau de natură să fie speculate aceste înțelegeri, pentru că, tehnic și practic, unele și sunt, trebuie să recunoaștem că, în ansamblu, avem de-a face, în premieră, cu un pas interesant în calea reîntregirii țării. Firește că aceste ”înțelegeri” nu pot fi rodul ”gîndirii colective impuse” de la Chișinău, ci de acceptul Moscovei și cel al europenilor. Asta înseamnă, nu-i așa?, că ”rolul de avocat al diavolului”, în manieră pozitivă vorbind, nu i-a revenit ”gîndirii colective impuse” de la Chișinău, ci rușilor și, se subînțelege, europenilor, care, vă asigur, nu înțeleg anti-rusismul guvernanților moldoveni!

Aflîndu-se în ”imposibilitatea de a elabora planuri de urgenţă”, ”avocatul diavolului” arată încă o dată ”gîndirii colective impuse” de la Chișinău cum trebuie să-și construiască și să-și conserve o țară, fără să se roage să fie alipită altei entități statale spre a o ”înfia”, pozînd în copil orfan nedornic de muncă și dispus la orice servicii… antinaționale!