Serial anticorupţie (10)

Interviu cu Daniel Morar, judecător CCR (1)

Autor: Anca SIMINA

După discuţia cu Ioan Amariei, primul şef al PNA astăzi vă oferim, în seria „Anti-corupţia”, un interviu cu Daniel Morar, omul care a condus Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din 2005 pînă în 2012. Este o apariţie în premieră după numirea sa, în 2013, ca judecător al Curţii Constituţionale.

În urmă cu zece ani, cînd Daniel Morar ajungea procuror-şef al DNA, SRI le trimitea procurorilor informaţii sumare care treceau adesea drept „poveşti”. Astăzi, se acuză deseori o legătură riscantă SRI-DNA, din care serviciul poate, în absenţa unui control parlamentar real, să cîştige teren. În biroul de judecător al Curţii Constituţionale, Daniel Morar e revoltat de discuţiile despre „cum urmăresc cei de la SRI dosarele pînă la capăt”, precum şi de modul cum s-a raportat în ultimele luni serviciul la alte instituţii. Fostul procuror explică în ce limite înţelege legătura SRI-DNA şi cum s-au văzut de la Curtea Constituţională presiunile pentru salvarea legilor „Big Brother”.

Este o discuţie despre cum a ajuns DNA la „peştii mari”, dar şi despre riscurile pe care le implică arestările preventive; despre ziua în care Toni Greblă a fost ridicat şi dus în faţa procurorilor, dar şi despre ce urmează în România. Într-un interviu care va fi publicat într-unul din serialele viitoare, actualul procuror-şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, răspunde criticilor voalate ale predecesorului său legate de relaţia cu SRI, arată cum înţelege „colaborarea instituţională” cu serviciile de informaţii şi face publică reacţia Executivului la cerea sa de a suplimenta cu 50 numărul procurorilor din DNA.

„În 2005, exista o opoziţie însemnată la numirea mea”

- Aţi intrat în magistratură în 1990. Cînd aţi simţit prima dată că sînteţi liber să faceţi orice fel de anchetă?

- În 1990, sincer, nu mi-am pus problema libertăţii. Cert este că nu m-am trezit cu piedici semnificative. Anchetele erau de mică anvergură. Pe măsură ce statul postcomunist a evoluat, anchetele au fost de mai mare amploare şi atunci s-a pus, într-adevăr, problema libertăţii procurorului de a le face. La acel moment, anticorupţia nu era nicidecum o strategie asumată la nivel naţional. Era mai degrabă pasiunea unora din sistem.

- Cînd v-aţi spus că începe să se facă anticorupţie în România?

- După 2000, după înfiinţarea PNA şi transformarea în DNA. Pînă atunci, se instrumentau dosare de corupţie, dar erau mai degrabă lucruri izolate. Furturile, tîlhăriile, omorurile ocupau, în mare, activitatea unui procuror. Procurorul care instrumenta crimele sau accidentele de muncă instrumenta şi dosare de corupţie.

- Existau totuşi nişte secţii speciale care puteau mişca lucrurile.

- În 1998, cînd am venit eu în Parchetul General, am fost repartizat la o asemenea secţie. Se numea Secţia Anchete Speciale. Aici erau repartizate dosarele de corupţie, dar şi faptele comise de parlamentari. Erau, de pildă, zeci de dosare care îl aveau ca subiect pe Corneliu Vadim Tudor pentru insulte, calomnii ş.a.m.d. Dosarul de care sînt eu legat a fost dosarul Bivolaru.

„Pînă în anii 2000, procurorul care instrumenta crimele sau accidentele de muncă instrumenta şi dosare de corupţie.”

- Ce piedici i se puneau în acei ani unui procuror?

- În general, am avut libertate din partea şefilor mei. Au fost însă şi situaţii în care şefii mi-au luat dosarele, mi-au infirmat soluţiile, au dat altele şi evident că acele dosare aveau ca subiecţi persoane cu o oarecare relevanţă în plan local. Şi în acele momente ce era să fac? Erau revolte din acestea momentane, în sensul că îi dădeam şefului dosarul înapoi şi nu mai voiam să lucrez, dar a doua zi o luam de la capăt. Nu am făcut niciodată ce nu am crezut, n-am revenit asupra deciziilor mele dacă am crezut că erau bune, dar nici n-am făcut gesturi categorice cum ar fi demisia.

- În 2005 eraţi la Cluj şi aţi primit un telefon de la Monica Macovei.

- A fost un telefon de la Monica Macovei, pe care eu o ştiam doar pentru că era o persoană publică, care mă chema la un interviu. Am venit la două sau trei întîlniri cu dînsă, una a fost interviul.

- Traian Băsescu spune că el este cel care a sugerat numele dumneavoastră pentru că anchetaserăţi un fost senator PD, pe Liviu Ciupe.

- Sper că nu faptul că am cercetat un senator PD să mă fi recomandat pentru funcţie, ci lucrurile pe care le-am făcut în acei ani. Cert este că Monica Macovei l-a apărat pe avocatul Buduşan, care a fost coleg cu mine la Cluj, şi ştiu că unul dintre cei care i-au spus „Vezi-l şi pe ăla, şi pe ăla, şi pe Morar” a fost Ovidiu Buduşan.
- Varianta Monicăi Macovei, pe de altă parte, este aceea că Traian Băsescu a şovăit o vreme în privinţa numirii dumneavoastră, avînd în vedere opoziţia din partea PD.

- Foarte posibil să fi fost aşa, pentru că discuţiile cu Monica Macovei cred că au început în primăvară şi s-au finalizat prin numirea mea, în august. A fost o perioadă de cîteva luni în care discuţiile s-au purtat aşa, din cînd în cînd. Suna Monica Macovei, vorbeam, dar de multe ori nu era nimic relevant pentru ce voiam noi să facem. Vorbeam că e posibil să realizăm numirea, că există o opoziţie însemnată la numirea mea, determinată tocmai de faptul că cercetasem acel senator PD care, pînă la urmă, aşa a fost întîmplarea, a fost achitat şi spuneau „E un abuz al lui Morar”. Nu ştiu dacă această opoziţie a fost din partea preşedintelui, nu mi-a spus niciodată Monica Macovei lucrul acesta, dar înţelegeam că există opoziţie de la partidul care era la guvernare. Însă preşedintele a făcut numirea, mi-a spus că merge pe mîna ministrului şi după aceea pe mîna mea, deşi nu mă cunoştea.

„Nu m-a interesat dacă Traian Băsescu a şovăit”

- V-aţi gîndit că aceste influenţe ar putea continua?

- Presiuni au fost şi pînă atunci, şovăieli ale partidelor sînt şi acum, niciodată anticorupţia nu s-a făcut în niciun stat cu asentimentul clasei politice. Cel mult vor fi politicieni care o vor sprijini, dar, la nivel de medie, e mai mult declarativ acest sprijin. Nu m-a interesat dacă a şovăit. Existau legi bune şi o instituţie capabilă să ducă această luptă. Deci, totul depindea de oameni.

- Inclusiv de oamenii politici. Ce relaţie aţi avut cu preşedintele?

- Au fost relaţii cît se poate de corecte. Relaţii pragmatice.

„Niciodată anti-corupţia nu s-a făcut în niciun stat cu asentimentul clasei politice.”

- Ce credeaţi în 2005 că se va întîmpla mai departe?

- Monica Macovei spunea „Am găsit un parchet dotat logistic, cu banii necesari, cu legile necesare, dar neperformant. Trebuie să îl faci să fie performant prin focalizarea pe cauzele de mare corupţie”. Eu nu aveam o strategie anume, pentru că lucrurile s-au derulat destul de repede. Nu cunoşteam sistemul din interior, nu îmi dădeam seama de ce nu funcţionează. O lună-două am evaluat situaţia din PNA.

- Şi ce aţi găsit?

- Se vorbea de dosare de mare corupţie – 20 - 30 de dosare – pe care nimeni din afara instituţiei nu le vedea, nu erau în spaţiul public, nici în instanţă şi atunci am vrut să văd ce făceau exact procurorii. Şi strategia mea a vizat două direcţii. Prima: trebuie să schimb legislativ competenţele PNA, pentru că la un moment dat se dusese la dosare de 3000 de euro mită, ceea ce însemna că erau dosare banale. A doua direcţie a fost evaluarea activităţii procurorilor. Erau procurori care în trei ani de cînd lucrau în PNA nu sesizaseră niciodată instanţa cu vreun dosar. De asemenea, mi-am dat seama că este vital pentru instituţie să redobîndească competenţa de a cerceta parlamentari, pe care o pierduse în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. În acest context s-a transformat Parchetul Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţională Anticorupţie, dar prezervîdu-şi independenţa. Rezolvate fiind aceste două lucruri, redobîndirea competenţei de a cerceta parlamentari şi concedierea procurorilor ineficienţi, am trecut la a căuta procurori cu pasiune şi care aveau un CV. Apoi a trebuit să ne apucăm de treabă.

- Cum puteaţi şti că un procuror cu CV nu e totuşi vulnerabil, că nu cunoaşte politicieni sau interlopi?

- Am mizat pe o regulă. Că, în general, cei care lucrează în autoritatea judecătorească sînt totuşi oameni detaşaţi de politic. M-am uitat la mine. Trecuseră 15 ani de cînd am intrat în sistem şi eu nu făcusem nici un efort ca să nu mă împrietenesc cu oameni politici. (va urma)

Notă: Daniel Morar are 48 de ani şi a condus Direcţia Naţională Anticorupţie din august 2005 pînă în octombrie 2012. Anterior, a fost procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Mureş (1990-1992), la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj (1992-1994), la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj (1994-1997) şi la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj (1997-2005). Din septembrie 1998 pînă în ianuarie 1999 şi în lunile ianuarie şi februarie 2001 a fost detaşat la Secţia Anchete Speciale de la Parchetul General, instituţie pe care a condus-o ca interimar, pentru şase luni, din octombrie 2012 pînă în aprilie 2013. Din iunie 2013 este judecător al Curţii Constituţionale, numit de fostul preşedinte Traian Băsescu pentru un mandat de 9 ani.