Autor: Mihai CONŢIU

Pe fondul expansiunii ruseşti în Ucraina, nu cred că este lipsit de înţelepciune ca să ne gîndim serios la adevărata faţă a Republicii Moldova, la prezentul şi perspectivele ei. Trebuie să fim realişti, să renunţăm la sentimentalisme sau idealuri lipsite de fond, căci, dacă nu sîntem capabili să recunoaştem reala identitate colectivă a moldovenilor, acestui popor îi este menit să fie cîrmuit cu duritate de alţii. Mai pe faţă, mai pe ascuns, dar întotdeauna de alţii.

Populaţia majoritară a ţării este rusofilă, indiferent de tot ceea ce s-a întîmplat în Istoria trecută şi prezentă. O minoritate de moldoveni are opţiuni identitare proromâneşti sau proeuropene. Exponenţii pro-europenismului se tem să se întrebe şi să explice de ce, după 24 de ani de independenţă, partida rusofilă este dominantă. Aici, fireşte, trebuie să căutăm pricina în conducători şi oamenii din mulţime.

Dependenţa tuturor conducătorilor moldoveni, cu putere de decizie, de voinţa Kremlinului este binecunoscută „Peştele de la cap se împute”, spune o veche zicală, numai că în cazul moldovenilor nu a fost cazul, pentru că mai-marii lor n-au făcut nimic altceva decît să conserve o opţiune colectivă rusofilă, tocmai pe placul lor. De ce, de pildă, partida proromânească nu a cîştigat aici, iar asta în ciuda zecilor de mii de elevi şi studenţi bursieri ai statului român, precum şi numeroaselor ajutoare materiale trimise în Moldova?

Un exemplu proromânesc

Toţi moldovenii cred că „liberalii” Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă sînt cei mai radicali români moldoveni, numai că faptele lor nu-i legitimează astfel. Chirtoacă, de exemplu, a ratat şansa de a fi un exemplu demn de urmat de către toţi tinerii din generaţia sa. La nivel de lozinci şi declaraţii, moldovenii de aici îl cred român, dar cît de româneşte se comportă Chirtoacă în realitate?

Pentru că a studiat în România şi Franţa, ar fi trebuit să vedem în el un ins model – unul care vorbeşte ca un veritabil intelectual, cu un limbaj ales şi presărat, atunci cînd este cazul, cu citate, în original, din clasicii francezi, germani sau britanici etc. În realitate, însă, Chirtoacă a redevenit acelaşi moldovean cu apucături rusofile de la provincia imperiului, care înjură sau dă tot felul de pilde în limba rusă, se răsteşte sau ia diferite atitudini ca un mujic iubitor de votcă etc. Un moldo-rus veritabil. La fel şi şeful lui de partid, adică moşul său Mihai Gimpu.

După cum deja se ştie, Banca Europeană de Investiţii (BEI) a sistat transferul unor milioane de euro pentru Primărie, din cauză că avea cont deschis la Banca de Economii a Moldovei (BEM), motiv pentru care Chirtoacă a dispus deschiderea unui alt cont la Banca Naţională, dînd indicaţii ca şi celelalte structuri ale Primăriei să-şi închidă conturile la BEM. Zilele trecute, venind vorba despre aceste întîmplări, un respectabil bancher din Franţa m-a întrebat: De ce domnul primar nu şi-a deschis, din start, conturi la Banca Comercială Română de la Chişinău?

Chiar aşa – de ce nu, căci, măcar din afecţiune proromânească, să-i zicem colaterală, la asta trebuia să se gîndească încă de cînd a devenit primar? Tot aşa, nu credeţi că este greu de priceput de ce Chirtoacă a preferat să cumpere „troleibuze europene” din Belarus, în condiţiile în care se produc şi în România troleibuze mai bune şi mai ieftine?

Moldoveanul de zi cu zi

De la mic şi pînă la mare, moldoveanul, indiferent de opţiunile lui etnice, se uită cel mai mult la televiziunile ruseşti, citeşte ziare şi cărţi ruseşti, vorbeşte o limbă română aproximativă, cu calchieri ruseşti şi agramat, înjură ruseşte, bea ruseşte, îşi pledează „cauza proromânească” în stil rusesc, foloseşte, instinctual, un comportament brutal de marcă rusească şi tot aşa.

Moldoveanul, la modul general, nu s-a despărţit afectiv niciodată de Rusia, mulţi mai avînd nostalgia apartenenţei cetăţeneşti la cel mai mare stat din lume. El, moldoveanul majoritar, se înţelege mai bine cu rusul decît cu românul. Zilnic, relaţionează, în limba rusă, cu etnici ruşi, mai ales cu frumoasele rusoaice, cărora le plac mai mult şoaptele de iubire rostite în limba rusă. Moldoveanul nu are complexe în faţa rusului, iar asta pentru că, în paralel, cu românul se simte stingherit cînd i se sugerează că nu vorbeşte o limbă română corectă.

Luate la un loc toate cele spuse pînă acum, precum şi multe altele, l-au determinat pe moldovean să-l voteze pe Igor Dodon, să-l considere pe Renato Usatîi un salvator al neamului etc. Pînă şi în materie de extremism, partida rusească cîştigă în faţa celei româneşti. Nu vi se pare un paradox uriaş faptul că moldoveanul tinde spre Rusia în contextul în care, de atîţi ani, UE, SUA şi chiar România au dat atît de mulţi bani şi ajutoare Moldovei cum ruşii nu i-au dat şi nu-i vor da niciodată?

Adevărul ori măcar unul dintre adevăruri este şi acela că, în 1991, n-a ştiut să-şi proclame o independenţă autentică, indiferent de „dizidenţa teritorială” a Transnistriei. Cînd îţi construieşti o casă nouă, renunţi definitiv la mobilierul cu care erai deprins în fosta cocioabă. Ţările Baltice sînt o pildă extrem de grăitoare în acest sens.

Despre unirea cu România sau rămînerea, pe mai departe, sub influenţa Moscovei

Unirea Moldovei cu România continuă să rămînă un vis incert pentru un număr nesemnificativ de moldoveni, iar aici trebuie să luăm în consideraţie şi tendinţele pro-europene tot mai scăzute, care se reflectă în rezultatele ultimelor alegeri. Nu de mult, 40 de senatori şi deputaţi români s-au angajat să întocmească un proiect de unire a Moldovei cu România în anul 2016. Naivitate sau provocare la adresa Rusiei?

Vedem cu toţii ce se întîmplă în Ucraina. Asistăm la o realitate de neconceput în Europa începutului de Mileniu III – Rusia retrasează graniţele Europei pentru că Vladimir Putin a spus: „Nu sîntem de acord cu ordinea mondială rezultată după Al Doilea Război Mondial!”. Europa (mai ales Germania şi Franţa) este neputincioasă şi va fi nevoită să „accepte diplomatic” acapararea de către Rusia a teritoriilor ucrainene rîvnite. Doar SUA sînt mai drastice, dar nu avem de unde şti cît de decise vor fi ca să protejeze militar Bătrînul Continent întru păstrarea graniţelor retrasate după destrămarea URSS.

Cînd Putin spune că „Nu sîntem de acord cu ordinea mondială rezultată după Al Doilea Război Mondial”, asta sugerează că Rusia şi-ar dori nu doar refacerea fostelor graniţe ale URSS, ci şi extinderea acestora. În fine, asta poate fi şi o declaraţie belicoasă de avertisment pentru Occident, iar asta spre a nu-i contesta în vreun fel anexarea unor teritorii din Estul Ucrainei. Întotdeauna, marile puteri au decis soarta micilor popoare, indiferent cum au făcut-o!

În acest context, apare şi declaraţia celor 40 de senatori şi deputaţi români! România, ca membră a UE şi NATO, nu-şi poate permite ceea ce-şi permite Rusia. Unirea României cu Moldova nu se va putea face decît dacă acest act îl doreşte Rusia, nu Moldova sau România. În acest întreg complex ipotetic, dacă ar vrea să meargă pînă la capăt, aceeaşi Rusie ar putea decide restituirea către România a unor teritorii care n-au aparţinut niciodată Ucrainei – Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord.

Admiţînd un astfel de scenariu halucinant, vocalizat, de altfel, de unele capete gînditoare de la Moscova, vă daţi seama ce-ar însemna pentru România să administreze nişte teritorii care i-au aparţinut istoric, dar care acum sînt rusificate sută la sută? Dar Transnistria ai cărei locuitori se raportează faţă de România de o mie de ori mai accentuat decît categoria de moldoveni despre care vorbeam mai sus? Există printre politicienii vizaţi şi unii dispuşi să răspundă sincer la aceste întrebări? Nu nouă, ci opiniei publice din România şi Republica Moldova.

Fireşte că nimic din toate cele pomenite mai sus nu se vor împlini. Moldova o să rămînă sub sfera de influenţă a Moscovei tocmai pentru că este „un stat disponibil”. Conducătorii şi supuşii lor au făcut-o să fie aşa. În 24 de ani de independenţă, s-a demonstrat şi s-a procedat, politic, de aşa manieră încît să devină o ţară neguvernabilă. În toţi aceşti 24 de ani, Republica Moldova nu a fost ajutată de nimeni să devină un stat coerent şi puternic, mai ales de către România. Atunci de ce să ne mai mirăm că nu a fost sprijinită în acest sens de Rusia?

Nu ar fi trebuit să existe politici exprimate prin formule ca „Basarabia românească” sau „Moldova rusofonă”, ci doar Republica Moldova. Dacă s-ar fi întîmplat astfel, atunci altul ar fi fost procentul pro-românilor şi proeuropenilor de aici. Acum şi pe viitor, din nefericire, constatăm că Moldova actuală nu poate fi guvernată decît cu un bici dictator. A fost preferat knutul rusesc în defavoarea reverenţei democratice europene!

Păcat, căci sînt mulţi moldoveni străluciţi, în Occident!

Dincolo de categoriile de moldoveni pomeniţi mai sus, mai există capetele gînditoare ale celor şcoliţi în Occident şi care muncesc acolo. Mă refer, mai întîi, la acei tineri moldoveni care lucrează în transnaţionalele occidentale în care sînt apreciaţi, au funcţii de conducere, la cei care predau la universităţi de prestigiu, care activează în domeniul cercetării ştiinţifice etc. Mai apoi, sînt şi acei moldoveni simpli care lucrează fizic sau în funcţii civile decente.

Toţi aceştia, formează o altă Moldovă, o Moldovă din diaspora care nu doreşte niciodată să revină acasă, o Moldovă occidentală care nu vrea să trăiască sub dominaţia rusească în care este deprinsă ţara lor natală. Oricînd, prin absurd, dacă ar fi chemaţi acasă convingător, aceşti moldoveni ar fi singurii care ar putea să conducă ţara lor, R. Moldova, politic, economic, administrativ etc., dacă li s-ar oferi această şansă. Numai ei ar putea prelua o ţară care trebuie construită de la început!

Din păcate, nici unul dintre politicienii şi intelectualii cu pretenţii elitiste de aici nu pot fi modele pentru moldovenii din Occident deoarece nu au onestitatea şi demnitatea de rigoare ca să recunoască faptul că au eşuat, că ei sînt de vină de starea de faliment în care se găseşte statul Republica Moldova. N-o fac pentru că trăiesc în iluzia absurdă că ar fi o parte pozitivă a unei istorii doar de ei imaginată. Aceeaşi istorie, însă, cea reală, îi va fixa într-o addendă dezonorantă.

„Povestea de succes” (proeuropeană) se vede că rămîne tot… o poveste, cu un final poate că meritat!

Nimeni nu a vrut să înţeleagă ceva

Dirk Schubel, fostul şef al Delegaţiei UE în Moldova, fiind vorba despre parcursul proeuropean al Moldovei, în luna Mai, 2011, declara: „Luna de miere s-a terminat în 2011, acum am devenit cuplu real şia venit timpul să lucrăm împreună şi să trăim împreună,şi să venim cu aceleaşi mesaje şi cel mai important cu aceleaşi fapte. Trebuie să vedem care va fi progresul Moldovei pe parcurs. În cazul în care implementarea strategiilor de reforme va eşua, UE nu va acorda suport financiar. Moldova face reforme pentru sine şi nu pentru UE, însă noi nu vom susţine un stat care nu respectă drepturile omului şi propriile legi”.

Este clar că nimeni nu a vrut să înţeleagă ceva, să ia în serios avertismentul prietenesc al lui Schuebel, căci acum Moldova a ajuns exact în situaţia pe care domnia sa nu şi-a dorit-o. Cine-i de vină?