VIORICA DUMBRAVEANU: IN MOLDOVA ESTE O TENDINTA NEGATIVA PRIVIND AUTOTRATAMENTELE

Ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu afirmă că moldovenii au o tendință „extraordinară” de a se autotrata la domiciliu, chiar și de COVID. Potrivit acesteia, în unele cazuri decesul persoanelor a survenit în urma unei adresări tardive la medic.

„Organizația Mondială a Sănătății declara despre eficiența unui preparat privind tratarea COVID-ului. Am avut o tendință extraordinar de activă din partea populației ca să procure acest preparat din farmacii. Avem tendința negativă prin administrarea autotratamentelor. Avem persoane care sînt decedate, cu regret, cauza este adresarea tardivă la medic. Foarte mulți dintre ei nu s-au adresat de mulți ani la medicul de familie, este lipsa de încredere față de sistemul medical. În condițiile date, mesajul nostru cheie este: atunci cînd persoana are simptomatică, probleme de sănătate, să se adreseze obligatoriu la medic”, a declarat Viorica Dumbrăveanu în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Potrivit informațiilor prezentate de ministră, în prezent există 3800 de persoane care se tratează la domiciliu. În același timp, în instituțiile medicale spitalicești se regăsesc peste 2000 de pacienți care sînt în tratament. Datele rămîn a fi incomplete pentru că nu se știe care este situația reală în regiunea transnistreană.

„Acasă rămîn a fi tratate persoanele care au forme ușoare De regulă, medicamentele care se recomandă din partea specialiștilor ca și medicament, dacă excludem picăturile nazale, este vorba de paracetamol care se administrează atunci cînd persoana are febră. Însă, dacă persoana continuă să aibă febră, dacă persoana are nevoie de tratament cum sînt tratamentele cu antibiotice, pentru că se agravează starea de sănătate, nu poate fi vorba de tratament la domiciliu, vorbim de tratare spitalicească”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.

Ministra Sănătății a menționat că la tratament la domiciliu rămîn doar persoanele care nu fac parte din grupurile de risc. În schimb, indiferent de situația în care se află, copiii, femeile gravide precum și persoanele care sînt cu vîrsta mai mare de 60 de ani sau persoanele care au anumite probleme de sănătate, cardiace, diabet, sînt tratate în instituțiile spitalicești în mod obligatoriu.

Sursa: IPN