Bătălia pentru R. Moldova. Cum vor izbuti Băsescu, Ponta şi Antonescu?

Autor: Mihai CONŢIU

În loc de moto: Marius Lazurca: „Documentul de frontieră, semnat Luni (8 Noiembrie 2010; nota red.), la Bucureşti, nu prevede recunoaşterea frontierei de stat între Moldova şi România.”

Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Igor Corman, s-a aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, pe 30 Septembrie, prilej cu care a avut mai multe întrevederi cu oficialii români. Dintre toate acestea, cea mai elocventă pare a fi ce avută cu preşedintele român Traian Băsescu, în contextul căreia a fost abordată chestiunea ce ţine de ratificarea de către România a Tratatului privind regimul de frontieră.

Iată ce declară Corman despre rezultatul dialogului asupra acestui subiect sensibil şi controversat: „În cadrul discuţiei anterioare pe care am avut-o la Chişinău cu preşedintele României, domnia sa s-a arătat mai optimist în legătură cu acest lucru. La Bucureşti, însă, am simţit o reticenţă la acest capitol. Noi am prezentat toate argumentele care ni se par întemeiate. Sper ca acest subiect sensibil, deja cu barbă din relaţia moldo-română, să îşi găsească finalitate”.

Potrivit adevărul.ro, pe parcursul discuţiilor dintre cei doi oficiali, Traian Băsescu i-a sugerat şefului Legislativului de la Chişinău că autorităţile moldovene aşteaptă degeaba ca România să ratifice Tratatul privind regimul de frontieră.

Revenit la Chişinău, oficialul moldovean a declarat: „Noi am ratificat acest Tratat în luna Iulie anul curent. Este întemeiată aşteptarea noastră ca acest lucru să se întîmple şi în Parlamentul României. Conform legislaţiei statului român, acest Tratat urmează să fie transmis în Parlament de către preşedintele României. Nu pot să spun în ce termeni se va produce acest lucru. Cred că argumentele noastre sunt întemeiate şi este în interesul ambelor părţi ca acest subiect atît de mult discutat să fie finalizat. Eu sper foarte mult ca în viitorul nu foarte îndepărtat acest lucru să se producă”, a mai declarat cu optimism Corman.

Arc peste timp

În prima fază preliminară, Tratatul cu privire regimul frontierei dintre România şi R. Moldova a fost semnat pe data de 8 Noiembrie 2010, de către ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, şi prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat.

„Acesta este un document eminamente tehnic”, a declarat atunci Baconschi.

A doua zi, pe 9 Noiembrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-ministrul Vlad Filat a declarat că Tratatul privind regimul frontierei dintre România şi R. Moldova nu a fost semnat pînă atunci deoarece Guvernul comunist de la Chişinău nu a dorit acest lucru. Acesta a specificat că, încă din ziua de 2 Aprilie 2003, textul acestui Tratat a fost prezentat guvernării de către ambasada României la Chişinău, iar pe 8 Octombrie 2003, prin decret prezidenţial semnat de Vladimir Voronin, au fost demarate negocierile pentru semnarea documentului. Totodată, Vlad Filat, a declarat că, atunci cînd s-a discutat despre iniţierea acestui Tratat, s-a stabilit ca documentul să fie confidenţial pînă va fi supus ratificării de către Parlamentele celor două state.

Tot atunci, într-o manieră extrem de „diplomatică”, fireşte, Marius Lazurca, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Moldova, a declarat că documentul de frontieră, semnat la Bucureşti, nu prevede recunoaşterea frontierei de stat între Moldova şi România. ”Recunoaşterea propriu-zisă a frontierei comune dintre România şi R. Moldova nu face obiectul direct al acestui acord. Acesta este un acord care are drept obiect colaborarea privind regimul de frontieră dintre cele două state, gestiunea problemelor comune”, a precizat ambasadorul român.

Ce şi de ce deranjează partea română din conţinutul acestui Tratat?

Deşi „s-a stabilit ca documentul să fie confidenţial pînă va fi supus ratificării de către Parlamentele celor două state”, jurnaliştii români „l-au fotocopiat” încă din aceeaşi zi. Spunem, bănuim asta deoarece, pe 9 Noiembrie 2010, ziarul EVZ.ro a publicat „capitolele esenţiale” din Tratat, iar noi, bănuind că puteţi fi interesaţi, vi le reproducem întocmai:

„Capitolul II al documentului, cel privind traseul frontierei de stat, indică documentele relevante prin care a fost stabilit anterior traseul frontierei dintre cele două state (Tratatul privind regimul frontierei de stat din 27 februarie 1961, Protocolul privind traseul frontierei în sectorul nodului hidrotehnic Stînca – Costeşti, documentele de demarcare adoptate de Comisia mixtă şi Comisia specială mixtă româno-sovietică). Acelaşi capitol prevede că punctele de întîlnire a frontierelor de stat ale României, Republicii Moldova şi Ucrainei vor fi stabilite printr-un acord trilateral separat.

Sunt indicate principiile privind stabilirea frontierei pe sectoarele apelor de
frontieră curgătoare (pe sectoarele navigabile, pe mijlocul şenalului navigabil
principal; pe sectoarele nenavigabile, pe mijlocul pînzei de apă a rîului sau a
braţului său principal). În acelaşi timp, se stipulează că, începînd cu anul următor anului intrării în vigoare a Tratatului, se va efectua verificarea în comun a traseului frontierei de stat, care se va finaliza cu întocmirea unor noi documente de demarcare, care vor înlocui ultimele documente de demarcare în vigoare, dintre care ultimele datează din anul 1974.

Comisie mixtă pentru verificarea traseului frontierei

Capitolul IV prevede că cele două ţări vor înfiinţa o Comisie mixtă pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră. Acelaşi capitol descrie atribuţiile Comisiei (dintre care cele mai importante sunt efectuarea verificării în comun a traseului frontierei de stat şi întocmirea noilor documente de demarcare pentru sectoarele unde au intervenit schimbări naturale faţă de documentele în vigoare).

Alte capitole reglementează modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate şi şoselelor (capitolul V), sau pescuitul, vînătoarea, silvicultura, exploatarea subsolului şi protecţia mediului la frontiera de stat (capitolul VI), cercetarea încălcărilor regimului frontierei de stat (capitolul VII) şi predarea-primirea persoanelor, animalelor domestice, a obiectelor şi documentelor) şi modul în care se realizează predarea persoanele care au trecut ilegal frontiera de stat precum şi măsurile care trebuie luate în vederea identificării şi predării animalelor domestice rătăcite peste frontiera de stat (capitolul VIII).” (EVZ.ro, 9 Noiembrie 2010)

Aşadar, să reţinem:

„Acelaşi capitol (Capitolul II; n.n) prevede că punctele de întîlnire a frontierelor de stat ale României, Republicii Moldova şi Ucrainei vor fi stabilite printr-un acord trilateral separat.”

„În acelaşi timp, se stipulează că, începînd cu anul următor anului intrării în vigoare a Tratatului, se va efectua verificarea în comun a traseului frontierei de stat, care se va finaliza cu întocmirea unor noi documente de demarcare, care vor înlocui ultimele documente de demarcare în vigoare, dintre care ultimele datează din anul 1974.”

„Capitolul IV prevede că cele două ţări vor înfiinţa o Comisie mixtă pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră.”

Citind cu atenţie doar aceste extrase, constatăm că prin ratificarea acestui Tratat se recunoaşte, de jure şi de facto, faptul că este vorba despre un document convenit şi semnat de două entităţi statale vecine, care, în virtutea interesului naţional al fiecăreia, doreşte să-şi reglementeze regimul juridic şi de securitate naţională a propriilor frontiere, iar asta în conformitate cu normele internaţionale.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Tratatul în luna Iulie a acestui an? România politică de ce refuză să-l semneze? Răspunsul vi-l puteţi oferi singuri!

Trimiteri la UE. Ce mai spune Bruxellesul?

Ne amintim prea bine faptul că România a fost obligată să semneze, în 1997, cu Ucraina, Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, precum şi Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între aceste două ţări. Acest Tratat a fost o decizie a clasei politice de atunci, însă a fost criticat cu vehemenţă de societatea civilă românească, presă etc. în virtutea unor revendicări teritoriale. Potrivit politicienilor români de atunci, primirea României în UE, pe 1 Ianuarie 2007, a fost condiţionată şi de încheierea cît mai grabnică a Tratatelor cu Ucraina.

Fireşte că situaţia dintre R. Moldova şi România nu este comparabilă cu cea dintre Ucraina şi România din acei ani, mai ales că nu este vorba despre acelaşi tip de Tratat, dar similitudini pot fi identificate. R. Moldova priveşte cu optimism spre „debutul european de integrare” de la Vilnius. UE pare dispusă să „absoarbă” Moldova chiar şi prin abrogarea unor precondiţii. Bănuim că face aceasta deoarece se gîndeşte la interesele majore, imediate ale Moldovei – consolidarea independenţei naţionale şi integrarea geo-politică a ţării în familia europeană!

Oficialii UE au punctat necesitatea semnării Tratatului în cauză dintre România şi Moldova, însă acum Băsescu vine şi le comunică oficialilor moldoveni că trebuie să uite de acest Tratat, deşi Parlamentul moldovean l-a ratificat pe fondul trecutului deja optimism al lui Băsescu privind semnarea lui de către România.

Paradoxul constă în acea că, în 1997, România era obligată să semneze cu Ucraina Tratatul amintit, chiar în contextul post-aderării la UE, însă acum nu Moldova este cea care trebuie să fie obligată să semneze cu România Tratatul, ci chiar România, ţară europeană. Oare nesemnarea acestui Tratat nu este privită de UE ca fiind la fel de primejdioasă cum ar fi fost dacă nu se semna cel dintre Ucraina şi România? Ne întrebăm asta în contextul în care UE chiar doreşte integrarea Moldovei în aceleaşi  condiţii de securitate naţională impusă de normele europene şi cele ale ONU!

Sigur, Moldova nu este în pragul aderării la UE, spre deosebire de România care deja negociase şi, ulterior, cînd a devenit membră UE, a semnat tratatele cu Ucraina, dar oare R. Moldova, ca ţară, nu trebuie privită cu mai multă consideraţie? Oare faptul că Moldova a ratificat acest Tratat, după negocierile de rigoare, iar Băsescu vrea să spulbere orice iluzie de reciprocitate, nu echivalează cu sfidarea de către el a unui întreg popor?

Previzibila politizare electorală a Tratatului

Este binecunoscută bătălia politicienilor români pentru electoratul din R. Moldova cu cetăţenie română. În situaţia dată, Băsescu este lider de audienţă din cauză că este preşedintele României. Din acelaşi motiv a fost şi Ion Iliescu. Electoratul moldovean este sedus de liderii supremi ai României, nu de calitatea acestora, chiar şi atunci cînd aceştia sunt impopulari în propria lor ţară. Moldovenii, nu toţi, îl privesc pe Băsescu ca pe un „tătuc”, aşa cum le este deprinderea sau instinctul sovietic, crezînd că le oferă şi altceva decît promisiuni. Ei uită că impopularitatea lui Băsescu în România i se trage tocmai de la nerespectarea promisiunilor de genul: „Să trăiţi bine!”

Băsescu se opune semnării Tratatului deoarece ştie prea bine că „mănunchiul lui electoral” din R. Moldova este pentru alipirea acestei ţări la România şi care, deci, nu este, la rîndu-i, de acord cu semnarea acestui Tratat. Partidul marionetă al lui Băsescu are deja filiale şi în R. Moldova. Exploatîndu-i sentimental spre a-i cîştiga electoral, pe lîngă promisiunile de acordări în masă de cetăţenie română moldovenilor, Băsescu vrea să-şi mai adauge încă o manevră electorală de succes prin faptul că se opune semnării Tratatului. Această acţiune a lui, prin reflexii, vrea să inducă moldovenilor în conştient-subconştient convingerea că el este pentru unirea R. Moldovei cu România, de vreme ce nu-i de acord cu un Tratat care ar consfinţi o frontieră pe care ei nu o recunosc.

De cealaltă parte, mai putem vorbi, cel puţin, de implicarea social-democraţilor conduşi de premierul român Victor Ponta şi a liberalilor lui Crin Antonescu, care şi ei pot rîvni la electoratul din R. Moldova. Ei nu uită de contribuţia acestuia la realegerea lui Băsescu la Preşedinţia României...!

Avînd majoritate parlamentară în România, Ponta şi Antonescu sunt provocaţi de Băsescu ca să-şi regîndească strategiile lor electorale în R. Moldova. Cu majoritatea pe care o au, ei pot determina ratificarea Tratatului. Remarcăm însă un mic detaliu tehnic speculativ: Conform legislaţiei României, acest Tratat urmează să fie transmis în Parlament de către preşedintele României.

Există vreun mijloc legal de constrîngere a lui Băsescu spre a-l determina ca să remită Tratatul către Parlamentul României spre a fi ratificat? Greu de spus!

Dacă, în ultimă instanţă, presupunînd că Ponta nu va fi definitiv „îngenunchiat de Băsescu”, liberalii şi social-democraţii de la Bucureşti vor ajunge, în final, întru sfidarea lui Băsescu, să ratifice Tratatul, atunci ei, într-o relativă aparenţă, trebuie să se repoziţioneze politic faţă de electoratul din R. Moldova. Teoretic, într-o astfel de situaţie, este clar, deocamdată, că au şanse scăzute în faţa electoratului unionist care-l susţine pe Băsescu, dar practic nu este aşa – liderii moldoveni „unionişti” de aici nu sunt cu nimic mai breji decît traseiştii politici din România! Dacă Ponta şi Antonescu au pîrghiile legale cerute, adoptarea Tratatului de către Parlamentul României ar putea avea efect de bumerang pentru Băsescu, l-ar compromite definitiv în faţa moldovenilor care-l susţin! Concentrare mare pe gazoductul Iaşi-Ungheni, domnilor!