Ce va mai rămîne din spiritul olimpic după încheierea competiţiilor de la Soci?

Autor: Mihai CONŢIU

Suntem la aproape unsprezece săptămîni de la declanşarea amplelor manifestaţii stradale de protest din Ucraina. Iniţial, pretextul izbucnirii demonstraţiilor iniţiate de Opoziţie a fost nesemnarea de către Puterea de la Kiev a Acordului de Asociere cu UE la Summit-ul de la Vilnius din luna Noiembrie a anului trecut. Exagerînd poate puţin, acest pretext, motiv ar fi trebuit să fie un ideal călăuzitor cu aură revoluţionară, un laitmotiv suprem, permanent, căruia toate revendicările politice reformatoare ar trebui să i se subordoneze.

De o bună bucată de timp, însă, ni se creează impresia că la baza conflictului dintre Opoziţie şi Putere, într-adevăr, Vilniusul a fost doar un pretext, căci esenţa lui este aceea că Opoziţia s-a ridicat împotriva clanului oligarhic întruchipat de Victor Ianukovici. În spatele Opoziţiei, însă, după cum presa a dezvăluit din belşug, se află şi alte grupări oligarhice la tainul cărora a atentat clanul Ianukovici. La fel cum s-a scris că proceda în Moldova „clanul Voronin” pînă în 2009!

Între oglinzi paralele

Spre o mai bună înţelegere, putem face o comparaţie cu Moldova anilor 2009. Atunci, la Chişinău, pe 7 Aprilie, pretextul idealizat pentru marea masă de manifestanţi a fost „jos comunismul”. În realitate, însă, mulţi chiar fără să fie conştienţi de asta, moldovenii s-au ridicat împotriva clanului Voronin. Acest clan luase în captivitate Moldova în cel mai pur stil stalinist, ca metodă de control şi represiune, şi ca un mare latifundiar tiranic pentru care moldovenii îi erau sclavi. Fără să fie un pionier în materie, Voronin a fost inedit prin aceea că a reuşit să conducă totalitar ţara „prin metode democratice” care nu-i puteau fi negate în totalitate.

Tocmai aparenţa democraţiei de care s-a slujit Voronin demonstrează şi hibele grave ale acestui sistem. Dacă este să fim cinstiţi, atunci trebuie să recunoaştem că Voronin n-a fost încă învins, pînă în prezent, de un singur adversar pe măsura sa. El este condamnat ca singur să se autodistrugă din cauza propriului narcisism de care suferă. ...Şi acum vedem cîte probleme grave au moldovenii...

Ca un specific modern al realităţilor din ţările ex-sovietice, noţiunea de revoluţie este valabilă pentru cei mulţi şi manipulaţi – carnea de tun –, iar pentru iniţiatori, „revoluţia” este un pretext de schimbare a unui clan politico-oligarhic cu altul nu mai puţin breaz. Aşa a fost de cînd lume şi în toate timpurile!

Ce se ascunde în spatele prudenţei interesante a lui Ianukovici?

La ora actuală este greu să anticipăm cu ce se va solda conflictul dintre Opoziţie şi Putere din Ucraina. Sînt deja zeci de morţi şi sute de răniţi! Putem, totuşi, să nu excludem ipoteza că nu protestatari stradali vor impune anumiţi termeni de soluţionare a conflictului, ci poate chiar „jocul de poker” din culise dinte clanul oligarhic al lui Ianukovici şi cele ale grupărilor marilor magnaţi care sprijină încă Opoziţia.

Ce-au obţinut, în fond protestatari? S-a ajuns la demisia premierului Mykola Azarov, pe motiv că a fost vinovat pentru violenţele de la Kiev; au fost eliberaţi din arest cei 234 de manifestanţi proeuropeni, dar cu menţiunea că anchetele asupra lor vor continua, potrivit procurorului general ucrainean Viktor Pcionka, dar care pot fi oprite doar dacă vor fi întrunite condiţiile stipulate prin legea amnistiei; Ianukovici s-a arătat dispus pentru organizarea alegerilor generale anticipate; s-a promis modificarea Constituţiei, cu menţiunea că este vorba despre un proces ce nu poate fi finalizat decît spre luna Septembrie; s-a ajuns şi la discutarea posibilităţii formării unui Guvern condus de Iaţeniuk, avîndu-l pe Kliciko pe post de vicepremier.

Ce n-au obţinut protestatarii? Alegeri prezidenţiale anticipate!

Ianukovici, după cum se observă, a adoptat o tactică a tergiversărilor cu aparenţe concesiv-democratice, dar care, în fond, nu este nimic altceva decît o metodă prin care să-şi conserve Puterea şi averea. Actualul prim-ministru interimar Serghei Arbuzov este şi el unul dintre milionarii apropiaţi clanului Ianukovici. Echilibristica lui Ianukovici, prin care vrea să nu-şi piardă imensele averi acumulate în toţi aceşti ani, se pare că începe să producă iritaţii şi în exterior.

Jurnalistul rus Alexander Prohanov scrie că Ianukovici este ”trădător”, pentru că nu a reacţionat dur împotriva manifestanţilor, notînd că lui Ianukovici îi este frică de vărsarea de sînge, chiar şi atunci cînd ”valul revoluţionar” distruge civilizaţia rusă, citat fiind de BBC.

Mergînd mai departe, Serghei Glaziev, consilierul lui Vladimir Putin, într-un interviu, i-a reproşat lui Ianukovici că negociază cu protestatarii de parcă aceştia ar fi cetăţeni oneşti, iar asta în condiţiile în care Opoziţia ar fi finanţată cu 20 de milioane de dolari de către Statele Unite. Serghei Glaziev a mai declarat că SUA îi antrenează pe huliganii din Kiev chiar în interiorul Ambasadei, dar şi că regimului de la Kiev îi ”este frică pentru miliardele lui” şi nu ar face nimic care să pună în pericol relaţia cu Vestul.

Ca o confirmare a declaraţiilor lui Glaziev, Der Spiegel scrie că principala politică a Guvernului de la Kiev este orientată doar spre clanurile oligarhice de care depinde. La cîteva ore după ce a demisionat, premierul Mykola Azarov a plecat la Viena, pentru a-şi pune ordine în afaceri. Fiul sau, Alexei, locuieşte într-o suburbie de lux a Vienei şi deţine şi multe alte proprietăţi, realitate confirmată pentru Der Spiegel de Reihard Proksch, om de afaceri care gestionează averile unor milionari de la Viena, Londra şi Liechtenstein. Totodată, nora lui Azarov deţine, la Viena, 50% din Editura Publishing Deluxe Holding, avînd şi alte afaceri în Viena, Dubai şi St. Moritz.

Se pare că Viena îi atrage ca un magnet pe cei din clanul Ianukovici, iar asta pentru că tot acolo are afaceri şi Andrei Kliuiev, şeful de cabinet al lui Ianukovici, care este şi unul dintre cei care au ordonat reprimarea violentă a protestelor din Kiev. Fratele acestuia este deputat la Kiev şi este membru în Consiliul de Supraveghere al Băncii Naţionale a Ucrainei. Fraţii Kliuiev mai controlează şi o companie din Austria care activează în domeniul energiei solare.

Astfel, începînd cu premierul interimar Arbuzov, cu fostul premier Azarov şi terminînd cu fraţii Kliuiev, cu toţii sunt dependenţi de regimul Ianukovici şi îşi aduc contribuţia la stabilitatea afacerilor fiului preşedintelui, Alexander, despre care se spune că are o avere de circa 5,5 miliarde de dolari.

Aceleaşi surse mediatice afirmă că şi americanii au devenit iritaţi din cauza „jocului la două capete” la care recurge Ianukovici. Potrivit acestora, ambasadorului SUA de la Kiev i s-ar fi cerut să acţioneze indirect asupra lui Ianukovici, ameninţîndu-l pe cel mai bogat oligarh din Ucraina, pe Rinat Ahmetov. Ambasadorul Geoffrey Pyatt a avut o întrevedere cu Rinat Ahmetov şi i-a sugerat că, dacă nu-şi va folosi puterea de convingere asupra lui Ianukovici, atunci conturile sale din SUA şi Europa ar putea fi îngheţate. Această sugestie se plasează în contextul în care Ahmetov are suficiente pîrghii de influenţă asupra lui Ianukovici, iar asta pentru că cel puţin 50 de deputaţi din partea partidului prezidenţial îi sunt fideli oligarhului, nu regimului.

Capac la toate, problemele lui Ianukovici sunt amplificate dur şi din perspective economice, iar asta pentru că Ucraina are de rambursat către FMI 3,7 miliarde de dolari, cărora li se adaugă alte 5,5 miliarde de dolari pentru obligaţiunile scadente. De reţinut, în acest context, este faptul că economia Ucrainei se plasează la nivelul zero în planul creşterii pe anul 2013, iar rezerva de aur care s-a redus cu 10% doar în perioada protestelor.

Acum Ianukovici chiar că se află într-o cumplită dilemă. Dincolo de cele notate mai sus, pentru a se salva cumva, iar asta în funcţie de flexibilitatea sau inflexibilitatea Opoziţiei, preşedintelui ucrainean îi sunt vitale cele 20 de miliarde pe care le-ar putea obţine cu împrumut de la Rusia şi reducerea preţului gazelor dacă alege calea neintegrării europene. Pe de altă parte, dacă alege drumul spre UE, Ucraina are şansa de a fi tratată cu bunăvoinţă şi flexibilitate de FMI şi celelalte organisme internaţionale determinate de UE şi SUA.

Oricum, presiunile interne şi externe asupra lui Ianukovici sunt mari, iar soarta poporului ucrainean nu se ştie încă dacă va fi decisă de Ianukovici, Opoziţia protestatară, Rusia, UE sau SUA.

Să reţinem, totuşi, că Vineri, 14 Februarie, Serghei Lavrov, ministrul rus al afacerilor Externe, a acuzat Uniunea Europeană că încearcă să creeze o „sferă de influenţă” prin exercitarea de presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să opteze pentru relaţii mai strînse cu blocul comunitar în dauna relaţiilor sale cu Rusia, potrivit „Reuters” şi „AFP”. Acest lucru s-a întîmplat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită la Moscova.

Revoltele din Ucraina, care pot fi întoarse pe dos în Moldova

Ucraina de lîngă noi este o mare nelinişte în contextul convulsiilor din R. Moldova. Paradoxul este acela că Puterea de la Kiev a provocat revoltele stradale pentru că nu a semnat Acordul de Asociere cu UE, iar în cazul Moldovei, Puterea a semnat cele două Acorduri de la Vilnius şi urmează să semneze Acordul de Asociere, iar Opoziţia comunistă protestează împotriva integrării ţării în UE.

Întrucît Moldova este ţara paradoxurilor, nu putem exclude iminenţa faptului că protestele pro-europene din Ucraina să se constituie în „precedent” şi pretext pentru posibile proteste anti-europene în Moldova. Aşa cum notam la început, pro-europenismul revoltelor ucrainene s-a cam pierdut pe drum şi par a se fi transformat în dispute între clanurile oligarhice. Păi comuniştii moldoveni tocmai de asta se şi vor folosi.

Vor acuza guvernanţii, aşa cum o şi fac încă din 2009, de toate relele din lume, inclusiv de faptul că sunt o castă oligarhică. Nu mai contează deja faptul că ei au fost şi sunt cine sunt, important este că actualii guvernanţi nu au fost capabili să le anihileze comuniştilor orice probe acuzatoare ale ineficienţei guvernării lor, ale proastei lor coaliţii. Oarecum previzibila reuşită a Acordului de Asociere a Moldovei cu UE nu este şi o garanţie că moldovenii îi vor vota pentru asta. Comuniştii ştiu foarte bine să-i facă pe moldoveni să le uite crimele umanitare atunci cînd le dezvoltă auzul la maţele care chiorăie de foame şi deznădejde. Acest lucru nu l-au înţeles actualii guvernanţi, care-l păstrează pe Voronin în sondaje de parcă de el ar depinde prosperitatea lor politică şi personală!

Culmea este că revoltele din Ucraina pot servi drept argument doar pentru comunişti pentru că sunt OPOZIŢIE, nu şi de către guvernanţii moldoveni pentru că se află la PUTERE, iar comuniştii vor şti să facă un transfer de imagine guvernamentală de la Kiev la Chişinău.

„Bunica bate toba-n Casa Mare”

Cînd l-am auzit şi pe prim-ministrul Iurie Leancă (care mi-e drag şi nu ştiu de ce! Poate din cauză că îmi aduce aminte de o icoană a unui artist plastic amator pe care o avea mama pe o servantă!) vorbind despre aşa-zisul referendum din Găgăuzia, parcă-mi venea să-l invit la un vals, căci asta-mi sugera, nicidecum gravitatea evenimentului în sine. Dar poate că aşa „a fost scris” să fie! Ce să mai spun despre Procuratura care ar fi deschis un dosar...!

Vrem sau nu, militărosul Mihail Formuzal, başcanul Găgăuziei, le-a tras-o în barbă guvernaţilor de la Chişinău prin discursul lui în care şi-a reafirmat dorinţa găgăuzilor de a trăi veşnic în frăţietate cu moldovenii, în statul R. Moldova. Am bănuiala că militarul din Formuzal ştia că, intentîndu-se şi dosar penal, organizatorii aşa-zisului referendum ar fi trebuit arestaţi preventiv prin invocarea, probarea de acţiuni care atentează la interesul naţional al R. Moldovei. Cred că Formuzal a ştiut. Cred că premierul Leancă şi Procuratura Generală au ştiut şi ei, numai că s-au temut să apere statul R. Moldova.

Păi, dacă, în interior, premierul şi organismele statale abilitate nu ştiu, nu au puterea sau nu au curajul să apere ţara faţă de cei care o subminează din interior, atunci cum se vor descurca în viitorul apropiat, atunci cînd Rusia va spune pe altă tonalitate „NET” integrării în UE a Moldovei?

Fir-ar mama ei de viaţă! Toţi vor ca Moldova să nu se integreze în UE, dar nici unul dintre partizanii pro-Eurasia nu-şi trimite copiii la studii în Novosibirsk şi alte oraşe din Rusia, nici chiar în elitarele Moscova sau Sankt-Petersburg, căci şi acolo se învaţă carte, nu? Toţi se bulucesc în UE sau SUA! Fir-ar mama ei de viaţă! Nu-i aşa că din activismul anti-european îşi cîştigă unii bani ca să-şi întreţină odraslele la universităţi occidentale prestigioase?

Vom muri (de foame) şi vom fi liberi (de răspunderi), nu-i aşa?